Aur si saracie
     Se incearca in ultima vreme tot mai persuasiv initierea unui lobby care sa sustina cu proiecte fezabile edificarea unui viitor durabil pentru Tara Motilor, pentru populatia acestei zone uitate de guvernantii care vin si se duc o data la patru ani, pentru oamenii ce abia isi incropesc traiul zilnic. Se bat tobe, se agita steagul patriotismului motesc, se scriu fraze inflamabile, se clameaza ajutorul celor care ar putea pune mana la eradicarea unor flageluri, greutati si suferinte ce fac greu de suportat viata de zi cu zi a urmasilor lui Horea si Iancu. Nu cu multe zile in urma, o inimoasa si talentata jurnalista localnica, ce descinde din insasi stirpea Craiului Muntilor, a mobilizat la curtea consulului de Belize, originar din Tara Moteasca, la un briefing mai multi parlamentari de Alba sau care isi au obarsia in Tara de Piatra pentru a incropi un lobby care sa sustina inscrierea Tarii Motilor pe o noua orbita materiala si spirituala, care s-o scoata din proverbiala inapoiere economica si sociala. Un alt sufletist, care se zbate intru aceleasi nobile scopuri, bate drumuri la judet si Capitala pentru a face functionala organizatia neguvernamentala "Uniunea Muntii Apuseni". S-a constituit cu aceeasi tinta de bataie si o liga a primarilor din Muntii Apuseni. Au fost intocmite memorii peste memorii, care din pacate au ramas inmormantate prin sertarele palatelor de pe Dimbovita. Exista, cu alte cuvinte, un adevarat cor care canta pe tonuri grave aria saraciei si a revendicarilor pentru o viata mai suportabila in acesti munti, unde a trai si a munci este un adevarat supliciu. Pare absurd ca acolo unde exista aur sa fie si saracie lucie, dar acesta-i adevarul.
     Numai cine are orbul gainii nu vede ca s-a facut pe ici-pe colo cate ceva pentru trezirea din letargia acestor locuri, dar marea cotitura se lasa asteptata. Acei barbati, cu sange viforos in vine si captusiti pe dinauntru cu o fierbinte dragoste de neam si locuri, s-au dus, iar altii care sa le ia locul nu mai sunt. Sa nu uitam ca pana acum un mot (Victor Ciorbea) a fost prim-ministru, iar un altul (Valeriu Tabara), ministru al Agriculturii, n-au catadicsit sa faca nimic, sa lase ceva in urma lor pentru a dinamiza si moderniza viata motilor. Au existat proiecte pentru drumuri, pentru dezvoltarea agroturismului montan, pentru a atrage in zona oameni de afaceri straini, si fonduri PHARE pentru a dezvolta aceasta zona defavorizata. S-a vorbit si s-a facut mult tam-tam pe tema "carnetului de mot", care sa-i aduca acestuia un orizont, o perspectiva economica mai luminoasa, dar din toate s-au ales iluziile, praful. Ba as zice ca, in aceasta perioada, motii au fost deposedati de extrem de utila si traditionala Mocanita, crescatorii de animale se confrunta cu foarte multe greutati cum ar fi absenta unei asistente zootehnice corespunzatoare, faptul ca vitele acestora sunt lasate prada salbaticiunilor, ca drumurile sunt la fel de proaste ca in urma cu 100 de ani. In absenta tinerilor care pleaca in exod de aici si a populatiei imbatranite care nu mai e apta de munca, tarinile, gospodariile se pustiesc. Mai nou, gurile hamesite ale gaterelor hacuiesc padurile, aducand cu sine poluare si alte dezastre ecologice.
     Asadar, tabloul economico-social si psiho-moral al Apusenilor este, orice s-ar spune, sumbru. Din pacate, nu sunt vinovati numai cei de pe Dimbovita, care nu-si pot ridica ochii peste crestele Carpatilor, ci si cei de-aici. Sunt foarte multi oameni de afaceri potenti imprastiati aiurea in tara si peste fruntarii, care ar putea pune umarul si mintea si sa intreprinda afaceri eficiente in zona, care sa creeze locuri de munca pentru localnici. O sansa pe care vreau s-o subliniez cu toata taria este aceea ca motii au pentru a doua oara din 1990 incoace un prefect originar din inima Apusenilor, d-l av. Ioan Rus, un om dinamic, sarguincios si cu dragoste peste obarsii. Domnia sa, care se bucura de-o buna imagine in cercurile actualei puteri, ar putea dobandi mai multe facilitati pentru aceasta enclava demografica. Nu e suficient sa luam in custodie Casa Iancului si sa conferim anvergura Sarbatorii de pe Muntele Gaina si altor festivitati ocazionate de aniversari istorice. Acestea sunt si ele bine venite si tin loc de hrana spirituala, afectiva, dar motul are nevoie in primul rand de paine in sensul ei larg, de o viata pe masura acestui inceput de mileniu. Sa nu uitam ca Testamentul Iancului inca n-a fost pus in aplicare.
Gheorghe JURCA