Editorial

Prima pagina
Curier judetean
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Politica: praf in ochi
     A cazut poporul in extaz si incantare vazand masurile dure luate de actualul Guvern impotriva coruptiei si coruptilor. Primii intrati in colimator au fost politistii, cu vilele lor si cu afacerile conectate la lumea interlopa. Acolo lucrurile au fost ceva mai simple, in ciuda faptului ca si politistii, ca orice "comunitate" profesionala, se apara intre ei. L-ai atins pe unul, i-ai atins pe toti! Doar atunci cand lucrurile devin evidente, de necontestat, politistul corupt este "excomunicat" tacit din randurile breslei si adus in fata Justitiei. Spun mai simple, caci averile aparatorilor legii au devenit de-a dreptul sfidatoare si batatoare la ochi. Urmeaza, probabil, ofiterii MApN, care si-au inaltat, la fel, palate cu mana de lucru soldateasca si cu materiale "organizate" din surse si resurse militare. Apoi, cine stie, poate "tunarii" de pe la banci vor fi luati la bani marunti si slujbasii bugetari, care au tras sfori sau au uzat de relatiile si pozitia lor pentru a se imbogati.
     Evident, masurile dure luate pana acum sunt de natura sa atraga simpatia populara spre actuala Putere. Si, sa zicem, nu e nimic rau in asta. Dar daca in spatele hotararii de eradicare a coruptiei se ascunde un interes politic de alta natura? Adica este posibil ca loviturile date coruptiei sa fie directionate spre coruptii care au gresit vreodata cu ceva fata de cei aflati la guvernare. E clar ca toate partidele au lichelele, afaceristii, manjitii lor. Asa ca, modelul dupa care se "amputeaza" mafia romaneasca ar putea urma "principiul": "Nu ne atingem de coruptii nostri, ca-s ai nostri, ci de coruptii altora!" Caci, nu va suparati, nici un PSD-ist mai barosan n-a fost inca adus in fata instantei si acuzat de coruptie. Or, se stie, tentaculele coruptiei au radacinile intotdeauna, dar intotdeauna, in zona Puterii. Acolo se face traficul de influenta, se iau comisioane si spagi, se masluiesc licitatii etc.
     In alta ordine de idei, este la fel de posibil ca, odata cu eliminarea "coruptiei altora", Puterea sa mai urmareasca ceva: aruncarea de praf in ochii bietului popor. Orbit, naucit, omul de rand nu mai are timp sa se ingrijoreze de noul val de scumpiri. Si, evident, aceste scumpiri vor afecta in mod dezastruos majoritatea populatiei. "Dar, ce conteaza? Bine ca exista vointa si hotararea de a starpi pe corupti, pe banditi, pe vampirii care <>, zice impresionat cetateanul de rand. Ce daca se scumpesc toate acum? Important e ca, iata, se fac primii pasi spre intrarea intr-o stare de normalitate, si avem un Guvern hotarat sa faca ordine in tara". Doar atat ca, asa cum s-a intamplat la Revolutie, unii nu vor mai apuca sa vada ordinea asta, caci vor repauza intre timp. De foame, de frig, de boli, de disperare...
     Scenariul e vechi: deturnarea atentiei populatiei de la realele si gravele probleme care o privesc si o vor afecta in mod direct. Si, desigur, ca un ciucuras pe tichia cu margaritar a cheliei noastre de pauperizare se inalta mandre tot felul de masuri "democratice" vizand integrarea. Sub tichie, insa, stau pititi niste bugetari favorizati de soarta, pe care nu-i clinteste nimeni si nimic din zona lor de interes. Parlamentarii si inaltii functionari (ba chiar si unii functionari mai marunti), bugetari in fond, isi efectueaza acum vacantele pe toate plajele unde domnesc goliciuni cu frisca sau la umbra racoroasa a vilelor de la munte, in timp ce pensionarii, somerii, persoanele cu handicap (tot bugetari!) lesina inaniti si deshidratati de canicula.
     In fine, nu stiti oare, cum mama-dracului nu exista bani pentru handicapati si insotitorii lor, tocmai acum in perioada vacantelor? Nu cumva grangurii si-au cam varat mana pana la cot in buzunarul bugetului, ca sa aiba bani de cheltuiala in sezonul estival? E normal ca in conditiile astea, celorlalti, necajitilor, nu le-a mai ramas nimic. Pai, fratilor, orice pastor ingrijeste cu mai multa atentie oile bolnave. Pe astea le hraneste primele, nu? Se pare, insa, ca pastorii poporului roman procedeaza altfel: le infometeaza si pregatesc cutitul scumpirilor ca sa le taie, dupa ce le-au aruncat praf in ochi cu "vanatoarea de lupi corupti"!
Ioan HANTULESCU