Vacanţă la mare... jecmăneală
     În această vară cu adevărat halucinantă, Litoralul Mării Negre s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei îndrăgostiţi de soare şi apă, de spectacolul unic pe care-l oferă marea. Rămâi pur şi simplu stupefiat de atâtea suflete câte au luat drumul spre mare, plajele ca şi locurile de divertisment clocotind de lume. De bună seamă că valurile de căldură, modul persuasiv cu care s-a făcut publicitate hotelurilor, restaurantelor, discotecilor şi mai ales spectacolelor din staţiunile de pe litoral, plus atracţia aproape nebună pe care au exercitat-o asupra turiştilor tot soiul de show-uri vivante i-au îndemnat pe români să călătorească într-un galop nebun spre mare ca spre un paradis. Nu ai unde să arunci un ac pe plajă, într-atât de înţesată este de trupuri avide de soare şi bălăceală. Nu greşim deloc dacă afirmăm că în vara aceasta litoralul românesc a înregistrat un număr record de turişti după '89 încoace. Probabil, că la încheierea sezonului estival, după ce se va trage linie, vom intra în posesia unor cifre exacte care să ilustreze exodul românilor spre mare. Paradoxul constă în faptul că tot mai mulţi români se plâng de salarii mici, de şomaj, de un nivel de viaţă scăzut, practic de sărăcie şi totuşi staţiunile de pe litoral au fost în această vară arhipline. Să fi strâns omul de rând într-atât de mult cureaua în acest an încât să-şi permită o vacanţă la mare? Aşa pare la prima vedere dar preponderenţa maşinilor de lux, restaurantele superaglomerate, numărul mare de celulare ţârâind într-una pe plajă şi la care vorbesc de la ţânci până la başcani, ne duc cu gândul că mulţi români mai au încă bani. Ba mai mult, aflăm că în vara aceasta extrem de toridă şi celelalte staţiuni din ţară au fost arhipline, încât ai senzaţia că toată lumea a încetat să lucreze şi a intrat în vacanţă. N-ar fi rău dacă s-ar munci măcar în restul anului. Dar să privim şi partea nevăzută a aisbergului. În aproape toate hotelurile de o stea, de două, trei sau chiar patru, condiţiile de cazare sunt mult sub cota preţurilor. Paturi care ar fi trebuit scoase de mult din uz îţi împung coastele cu arcuri ruginite, în multe camere emană un insuportabil miros de mucegai, mobilierul este vechi, practic aici nu s-a schimbat mai nimic după anii 70-80. Lipsesc, de asemenea, televizoarele de la recepţiile hotelurilor, din baruri, nu mai vorbim de cluburi, biblioteci etc. La toate acestea se adaugă calitatea mediocră a meniurilor, a serviciilor, preţurile cu adevărat prohibitive. Cu alte cuvinte, jecmăneala se află la loc de cinste. După o anumită oră nu mai găseşti nimic de mâncare decât gogoşi, deşi pe panouri mari sunt afişate cele mai sofisticate preparate ce pot fi găsite permanent. Eşti la discreţia chelnerilor care te înşală la nota de plată, n-ai cu cine sta de vorbă pentru a reclama un neajuns sau altul. Într-un cuvânt, servicii proaste, preţuri exagerat de mari, o dezordine generală bine pusă la punct, numeroase insule de murdărie, o atmosferă cu mulţi decibeli, cu manele şi şuşanele. Doar două lucruri îţi bucură inima: soarele şi apa caldă. Dar şi astea prind a se întuneca atunci când încheindu-se sejurul eşti nevoit să faci drumul întors către casă. Drumul cu trenul de la Mangalia până la Feteşti - Bucureşti sau Ploieşti rivalizează cu calea spre iad. Ambianţa compartimentelor se află sub orice critică, o aglomeraţie infernală, câte două şi chiar trei rânduri de bilete sunt vândute pe acelaşi loc, locomotive care iau foc în timpul mersului, opriri interminabile prin gări sau în plin câmp noaptea, că-ţi vine să-ţi rogi moartea. Şi totuşi, românaşul se duce la mare... care se dovedeşte cu adevărat o mare jecmăneală, o straşnică păcăleală căci una e ceea ce se vede la TV şi alta în realitate. Poate la anul când se vor privatiza toate staţiunile vom avea parte de o vacanţă mai frumoasă, mai confortabilă!
Gheorghe JURCĂ