Cu ochii pe mass-media
Tandemuri şi armistiţii eşuate
     În penuria estivală de evenimente, mass-media a dilatat la maximum subiecte precum retrocedarea castelului Peleş şi a altor imobile revendicate de foştii proprietari sau cererea de graţiere a lui Miron Cozma iar, mai nou, ecourile declaraţiei făcute la Sofia de premierul Adrian Năstase cu privire la oportunitatea instituirii unui tandem România - Bulgaria în vederea integrării în NATO. Cel de-al doilea subiect a încins la maximum spiritele mai întâi în Bulgaria şi apoi în România. Canalele de informare nu s-au lăsat mai prejos, ele ţinând isonul politicienilor din propria ţară. * "Un gest politic firesc şi o declaraţie de bun simţ ale premierului Năstase au devenit prilej de răbufnire a unor ifose şi a unor complexe de tip balcanic de o stupiditate dezarmantă. Primul-ministru al României i-a făcut o vizită la Sofia noului şef al guvernului bulgar, fostul rege Simeon, imediat după instalare, cu care ocazie a declarat că "este important să dăm un semnal clar pentru opinia publică şi prietenii din exterior despre o formulă de tandem pe care să o construim şi pe care să ne bazăm în acţiunile viitoare". Declaraţia este o dovadă de bună credinţă, izvorâtă din convingerea că România şi Bulgaria nu se află în competiţie decât cu propriile păcate pentru integrarea în NATO şi Uniunea Europeană. Premierul român n-a cerut nimic, n-a propus nimic, a exprimat doar un punct de vedere care se înscrie perfect pe linia îndemnurilor ţărilor occidentale ca statele candidate să se sprijine în eforturile lor pentru a atinge standardele impuse de cele două organizaţii. Deloc surprinzător (doar Ministerul nostru de Externe are naivitatea de a se arăta surprins), ambasadorul Ungariei la Sofia, un anume Kolodji, sare ca din baie, bântuit de ifose imperiale, pentru a-i sfătui pe bulgari că, vezi Doamne, n-au de ce să aştepte alte state, pentru că bicicleta pe care ei pedalează spre NATO şi UE "nu poate fi condusă în tandem". Dezbrăcându-şi haina diplomatică, numitul Kolodji nu-şi poate controla aversiunea faţă de români şi îşi permite grosolănia de a sugera că bicicleta bulgară a luat-o aşa de repede spre Bruxelles, încât o oprire pentru a merge în tandem cu România ar fi fatală vecinilor noştri de la sud de Dunăre. Mai mult decât atât, el afirmă fără pic de jenă că "Ungaria a mers de una singură pe drumul spre NATO", când toată lumea ştie că lărgirea organizaţiei nord-atlantice s-a făcut în primul rând pentru Polonia, iar Ungaria a profitat din plin de faptul că s-a asociat cu Polonia şi Cehia, constituind împreună aşa-numitul "grup de la Vişegrad", după numele oraşului polonez unde s-au pus bazele acestei uniuni create special pentru a-şi coordona acţiunile pentru aderarea la NATO şi UE. Abia acum se dezvăluie întreaga ipocrizie a liderilor politici de la Budapesta care nu pierd nici un prilej, pe faţă, pentru a ne asigura de sprijinul lor pentru aderare (vezi şi celebrul tratat româno-ungar, în care cele două ţări se angajează să se sprijine reciproc... bla, bla...), iar în spate dau sfaturi Bulgariei să nu se încurce cu noi. Chiar dacă Bulgaria ar fi înregistrat peste noapte nu ştiu ce mari succese economice de care nimeni, în afară de ambasadorul Kolodji, n-a aflat şi tot n-ar fi trebuit să-şi permită acesta o asemenea intervenţie murdară în relaţiile dintre cele două ţări. După declaraţiile aiuristice ale lui Kolodji, culmea, chiar unii dintre bulgari s-au şi văzut călare pe bicicleta ce zboară întins spre NATO şi UE, ocolind România. Meglena Kuneva, ministru adjunct de externe, proaspăt numită negociator pentru aderarea la UE, se împăunează la auzul ştirii că ţara sa e altfel decât o ştiu prea bine bulgarii înşişi, devenind în ochii Budapestei favorita cursei, şi se lansează în "dezminţiri" de genul: că nici vorbă de tandem, că nici un politician bulgar n-a rostit un asemenea cuvânt (ptiu drace, ce cuvânt odios!) şi că "Bulgaria continuă să susţină formula unei abordări individuale". Ca să vezi! Iar România, fără Bulgaria, era cât pe-aci să piardă caii de la bicicletă". (Dumitru Tinu în "Adevărul" din 22 august) * După eşecul ideii de tandem cu Bulgaria, premierul Adrian Năstase a avut probleme şi cu armistiţiul politic intern pro-NATO. Astfel, d-l Emil Boc (PD) a spus că acesta este "o gogoaşă umflată", PNL l-a considerat "un joc electoral", iar C.V. Tudor s-a arătat agasat: "nu ne interesează ce vorbeşte Năstase cu prefecţii lui". La rândul lui, d-l Marko Bela, şeful UDMR, a declarat că nu-i place ideea de armistiţiu pentru că nu-i place războiul. Nici ziarele nu au aplaudat iniţiativa, chiar dacă au publicat comentarii mai nuanţate. * "Concordia e un vis frumos al politicienilor români. Să ne iubim cu toţii şi să nu mai arătăm străinilor dezbinare, mâncătorie, cârteală şi combinaţii. Pornind de la Apelul de la Snagov, trecând prin reconcilierea cu Regele, prin celebra scrisoare zice-se semnată de preşedinte, Rege şi patriarh şi până la iniţiativa lui Adrian Năstase de a pune de un armistiţiu politic, toate sunt străbătute de aceeaşi idee. Să ne arătăm străinătăţii solidari, strâns uniţi în jurul idealurilor naţionale. Într-un anume fel, ideea sună bine. Şi cancelariile străine s-au plictisit de mâncătoria românească, recunoscută deja ca o "valoare" tradiţională. Iniţiativa premierului Năstase dă bine şi la publicul larg. Mulţi români se întreabă în fiecare zi de ce nu putem fi şi noi uniţi cum sunt ungurii, de exemplu! Şi nimeni nu le poate da un răspuns. Există, aşadar, o anume disponibilitate pentru această împăcare-armistiţiu în vederea atingerii unui scop politic major: admiterea în NATO la Summit-ul din 2002 de la Praga. Înainte de a purcede la negocierea acestui armistiţiu cred că ar trebui evaluate şi consecinţele sale. Nu e vorba de cele de imagine, ci de cele practice. Să nu uităm că atitudinea nu e nouă. În 1997, o politică asemănătoare a dus şi Emil Constantinescu. Guvernul a fost dădăcit îndeaproape pentru a nu lua decizii care să genereze evenimente şi turbulenţe sociale. Şi atunci, strategia a fost să ne prezentăm la Madrid cu o imagine frumoasă, unitară, credibilă, un pilon de stabilitate în zonă. Victor Ciorbea a tras frâna reformelor, în economie nu s-a întâmplat mare lucru, şi toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură decizia de la Madrid. Coaliţia de atunci a pierdut astfel prima perioadă de guvernare fără să se atingă de viciile adânci din mecanismul economic. De la Madrid ne-am ales cu o nominalizare importantă ca semnal politic de pus la butonieră, dar care n-a fost suficientă pentru a da guvernului de atunci puterea să facă unele schimbări obligatorii. Şi, astfel, cabinetul Ciorbea a pierdut aproape totul, doar pentru o linişte de paradă. Ce avantaje poate avea armistiţiul politic propus acum de Adrian Năstase? Le-am amintit. Plus avantajul, pentru PSD, de a câştiga o perioadă în care adversarii politici, şi aşa pirpirii, să nu-i pună vreo problemă. O înţelegere cu sindicatele ar oferi PSD un an fără dureri de cap. Ce am pierde? Protejate de acest armistiţiu, partidul de guvernământ şi executivul pot intra într-o perioadă de "trai nineacă". Pot amâna privatizări dificile, pot înteţi aranjamentele şi combinaţiile în interes personal şi pot lăsa mai toate problemele mari ale societăţii româneşti pentru 2003, când e oricum prea târziu pentru tăieturi dureroase, la rădăcina răului. Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea au pierdut în 1997 cea mai propice perioadă a lor printr-un demers similar celui iniţiat acum de Adrian Năstase. Aici e riscul. Să pierdem şi NATO şi să ne trezim, peste un an şi jumătate, că timpul a trecut şi de data aceasta fără vreun folos". (Cornel Nistorescu în "Evenimentul zilei" din 21 august). * Oripilaţi de ideea de armistiţiu sunt şi ţărăniştii care, la sfârşitul săptămânii trecute, au desăvârşit scindarea PNŢCD punând practic bomboana pe coliva partidului *"De bine ce zicea d-l Vasile Lupu că mai bine intră la mânăstire decât să facă alt partid, iată că gruparea Lupu - Chiriţă - Marga chiar va înfiinţa "Partidul Democraţiei Creştine" sau "Partidul Noii Democraţii" (nu se ştie sigur), iar de naşterea acestuia se va ocupa d-l Marga, ca specialist în mânăstiri într-un picior. Congresul aripii cu pricina a început totuşi ca un congres al ţărăniştilor: "noi suntem partidul!" - a zis d-l Lupu, care a fost ales preşedinte interimar al acestei formaţiuni. Judecând după delimitările de "compromiştii" din celălalt PNŢCD, noul partid pare să copieze la indigo argumentele d-lui Ciorbea când a înfiinţat ANCD. Vasăzică, nimic nu dispare, totul se transformă. De ce era nevoie de încă un partid? A spus-o tot d-l Lupu: "chiar ca cetăţeanul turmentat al lui nenea Iancu, am nevoie de un partid cu care să votez". Trecut prin asemenea experienţă, d-l Ciorbea avea să comenteze sarcastic: "acest sistem nu poate avea câştig de cauză nici în Bangladesh, nici în Sri Lanka". Nici măcar în SRI. Anunţul noului partid l-a făcut pe d-l Ciorbea să jubileze: "iată că previziunile noastre se confirmă şi că nu am suferit de scenarită". Ei, ba bine că nu. Transformarea foştilor colegi în duşmani de clasă reprezintă un scenariu vechi de când lumea. D-l Ciorbea a deschis totuşi "porţile" PNŢCD pentru ca cei "confuzionaţi" care s-au grăbit spre partidul al doilea - Guica al doilea, mai prost, cum ar zice Moromeţii - să se poată întoarce la partidul-mamă, aşa cum a făcut-o el însuşi după ce a ieşit din confuzii. Faptul că a câştigat preşedinţia PNŢCD nu-l face însă pe d-l Ciorbea un politician mai bun, ci doar un învingător de avarie. După opinia d-lui Emil Wagner (105 ani), un ţărănist de pe vremea lui Maniu şi Mihalache, care a participat la ambele congrese ţărăniste în nădejdea de a le împăca, congresele PNŢCD nu s-au isprăvit: "dacă nu se vor împăca, vom face un congres cu toţi simpatizanţii, pe un stadion, ca să încapă toţi, şi vor hotărî masele cine să fie preşedintele partidului". Sună wagnerian - dar parcă mai mult a Emil. Mai ales că simpatizanţii PNŢCD nu mai au nevoie la ora actuală de un stadion pentru a-i cuprinde, ci doar de vestiare. Dacă cei de centru-dreapta se mai fărâmiţează mult în loc să se unească într-un singur partid, maximum două, atunci PSD o să domnească mult şi bine - oricât de rău s-ar descurca". (Tia Şerbănescu în "Curentul" din 20 august).
Maria Lucia MUNTEANU