Editorial

Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pro-opoziţia şi Puterea versus Birocraţia!
     Care va să zică ne aflăm angrenaţi într-un proces de integrare care durează de un deceniu şi ne mirăm că nu se mai termină. Puterea a fost în opoziţie, opoziţia a fost la putere, turnătorii ne-au turnat (şi ne mai toarnă), corupţia a născut monştri (pe lângă care Frankenstein e un fel de Brad Pitt), ne-am împărţit în tabere politice, am făcut tot felul de alianţe şi divorţuri, ne-am aruncat reciproc oala de noapte în cap şi, în sfârşit, am găsit "formula ideală": s-a schimbat totul, dar... a rămas cum a fost. Adică tot dl. Iliescu e prezident (de parcă abia am scăpat de la Loviluţie) şi tot partidele istorice sunt considerate un fel de "sumă a răului românesc". Ei bine, formula asta e acceptabilă, acum, cu adevărat, tocmai pentru că opoziţia tace mâlc. A devenit o opoziţie - pro, sau o pro-opoziţie, care consimte (prin tăcere) la toate deciziile Puterii. Deci e o formulă şi un moment ideal pentru cei aflaţi la guvernare, ca să dea o coerenţă actului guvernării, fără a mai putea acuza piedicile puse de "ăia din tabăra ailaltă". Şi nu noi suntem cei care susţinem că opoziţia-i atât de firavă şi de timorată încât nici nu i se aude vocea, ci "Oxford Analytica", o prestigioasă firmă internaţională de consultanţă, având printre clienţi cele mai mari bănci, corporaţii transnaţionale, precum şi guvernele Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei, Japoniei etc. Specialiştii de la "Oxford Analytica" consideră că una dintre cele mai mari probleme ale vieţii politice din România o reprezintă lipsa exercitării unui control asupra guvernării PSD. Adică, după un "model" răsăritean, cu mijloace subtile, s-a realizat un fel de "restauraţie" iar ţara noastră se îndreaptă din nou spre Partidul-Stat, asemănător până la disperare cu fostul partid comunist. "Slăbiciunea politică a fostelor partide de guvernământ, precizează firma de consultanţă, nu le permite să fie o opoziţie activă şi efectivă. Criticile faţă de actuala guvernare vin, în special, din partea mass-media şi a unor organizaţii neguvernamentale..." (Până când? Numai Dumnezeu ştie, că dacă lucrurile merg mai departe aşa, în curând vor fi înghiţite, disciplinate, aduse "la ordine", atât presa, cât şi organizaţiile neguvernamentale).
     Prin urmare, beneficiind de acordul tacit al opoziţiei şi de un control absolut asupra tuturor pârghiilor în stat, PSD-ul ar trebui să facă paşi uriaşi în direcţia pe care o doreşte. Totuşi, procesul de integrare e departe de a se contura, după cum ziceam, şi "Judecătoria Europeană" nu emite odată sentinţa. De ce? Pentru că nici puterea, nici pro-opoziţia nu au putut face niciodată vreun pas înainte şi nici nu vor putea, atâta timp cât bunele intenţii se vor lovi de zidul birocraţiei, iar miliardele de lei alocate se vor evapora printre nenumăraţii slujbaşi, de la toate nivelurile, ca Nilul în deşert. Slujbaşi ce par a avea drept unică datorie aceea de a ... "gripa" sistemul, după modelul: "Nu lucrăm să rezolvăm, ci lucrăm să complicăm".
     Aşadar, procesul de integrare a României, orice s-ar spune, este un proces Pro-opoziţie şi Putere versus Birocraţie. Observaţi şi dumneavoastră cum pentru rezolvarea celei mai mărunte probleme (şi chiar a unui caz singular, izolat) se pun în mişcare angrenaje super-mega-giga-dimensionate, şi tot nu se rezolvă nimic! (E ca şi cum ai încerca să spargi nuci şi să baţi cuie cu microscopul.) Domeniile în care se bat astfel de cuie le ştiţi: protecţia socială, protecţia copilului, eradicarea corupţiei, restructurarea armatei, revitalizarea agriculturii, eficientizarea turismului etc. Nu ştim, deci, cine va câştiga acest proces, dar ştim sigur cine va pierde: România!
Ioan HĂNŢULESCU
     P.S. Cu privire la "bolovanul" pe care-l reprezintă super-birocratizarea generatoare de contradicţii, ineficienţă, haos şi bâlbâială decizională, vă oferim un singur exemplu: d-na Georgeta Washington, preşedinta românilor din SUA şi Canada, care a vizitat municipiul nostru, a întrebat la un moment dat despre numărul consilierilor judeţeni. A rămas surprinsă aflând că sunt 39. "Nu sunt cam mulţi?" şi-a arătat dânsa nedumerirea. "Nu, i s-a răspuns, că avem cam 400.000 de locuitori în judeţ". "Păi la noi, a afirmat d-na Washington, sunt 3 consilieri la 1.200.000 de locuitori..." No comment!