Primarul Mircea Hava dixit:
Ideea plăţii taxelor prin
INTERNET e frumoasă, dar deocamdată inaplicabilă
Încercând să facă plata taxelor şi impozitelor - o chestiune altfel destul de neplăcută mai ales când afli că fiscalitatea în România este cea mai ridicată din Europa - atrăgătoare, guvernul Năstase s-a gândit şi a emis o ordonanţă prin care primăriile sunt somate ca în câteva luni să creeze condiţiile ca posesorii de carduri să-şi achite dările prin INTRENET. Frumoasă şi modernă idee, apreciată ca bună şi de primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava. Numai că - spune tot domnia sa - nu prea poate fi pusă în practică. Oricum nu în termenul de câteva luni pus la dispoziţie de guvern. Pentru că, în primul rând, trebuie realizată reţeaua între bănci, administraţii financiare şi primării şi instalate softurile necesare pe care prea puţini sunt cei care le au. La nivelul Primăriei municipiului Alba Iulia cheltuielile s-ar ridica la circa 50.000 de dolari. Datorită tuturor acestor obstacole termenul impus de guvern nu poate fi respectat. De aceea primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava va înainta un memoriu prefectului judeţului Alba - Ioan Rus, de la care se aşteaptă să informeze guvernul asupra greutăţilor din teritoriu.
Nici ideea, la fel de bună în fond, a licitaţiilor prin INTERNET pentru achiziţiile din bani publici, nu este deocamdată viabilă pentru că sunt prea puţine firmele ofertante care au pagini de prezentare pe INTERNET. Anca DINICĂ
În industria textilă îşi găsesc locul
Cele mai multe nereguli privind nerespectarea legislației muncii
Atât la nivel naţional cât şi în judeţul Alba s-au evidenţiat numeroase cazuri de muncă la negru în industria textilă * Acest fenomen aduce mari prejudicii economiei naţionale, a precizat Mariana Basuc, şef al Inspecţiei Generale a Muncii Bucureşti, cu ocazia prezenţei sale la Alba Iulia
Primele rezultate ale campaniei de control pentru depistarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale şi a celor care încalcă prevederile privind condiţiile de muncă, securitate şi sănătate în muncă, în unităţile din industria textilă, au fost prezentate ieri în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Alba Iulia de către d-na Mariana Basuc, inspector general de stat din cadrul Inspecţiei Muncii Bucureşti. Declanşată la data de 11 februarie a.c., această amplă acţiune din domeniul confecţiilor textile, a avut la bază, conform spuselor d-nei Mariana Basuc, mai multe argumente şi anume dezvoltarea deosebită a acestui sector de activitate, numărul mare al femeilor ce lucrează în această ramură şi nu în ultimul rând, numeroasele reclamaţii privind condiţiile de muncă şi salarizare. "Deşi a trecut puţin timp de la demararea acestei campanii, neregulile constatate în domeniul respectiv sunt numeroase. Este vorba în principiu despre amenajarea necorespunzătoare a dotărilor social-sanitare, nu este asigurată supravegherea stării de sănătate a salariaţilor, lipsa sau funcţionarea sub parametri a instalaţiilor de ventilaţie, lipsa controalelor medicale periodice, instructajul periodic de protecţia muncii a angajaţilor se face necorespunzător, ca să nu mai vorbim de faptul că se angajează personal fără forme legale de angajare. Să nu se înţeleagă faptul că toţi angajatorii sunt pasibili de a fi pedepsiţi, există şi unităţi unde munca în domeniul confecţiilor se desfăşoară după toate standardele impuse de lege", a precizat inspectorul general de stat, Mariana Basuc.
Concretizând, în această scurtă perioadă, la nivel naţional au fost verificaţi peste 3200 de angajatori, constatându-se că 350 dintre aceştia foloseau "munca la negru", existând în acest sens 1400 de persoane depistate în ilegalitate. Au fost aplicate 374 de sancţiuni, valoarea amenzilor depăşind 1,8 miliarde de lei. La capitolul securitate şi sănătate în muncă, au fost aplicate amenzi în valoare de 3,7 miliarde de lei, dispunându-se de asemenea oprirea temporară a activităţii a două unităţi, 5 secţii de producţie şi 37 de utilaje. La rândul său, d-l Dorel Fiţ, inspectorul şef al ITM Alba a făcut public bilanţul înregistrat la nivelul judeţului, acesta cuprinzând 57 de unităţi controlate, 18 persoane muncind fără forme legale plus alte abateri de la legislaţia muncii, cuantumul amenzilor depăşind 243 milioane de lei. "Rolul nostru nu este acela de a pune beţe în roate agenţilor economici, cu alte cuvinte nu suntem un organism de coerciţie ci de prevenire şi educaţie a angajatorilor în spiritul respectării legislaţiei în domeniul muncii. Totuşi, problema muncii la negru în România este departe de a fi rezolvată, acest fenomen aducând importante prejudicii bugetului asigurărilor sociale care şi datorită condiţiilor grele de muncă, numărului mare de pensionari şi şomeri a cunoscut un dezechilibru major", a mai precizat Mariana Basuc. Tot domnia-sa a mai precizat faptul că în cursul acestei săptămâni va intra în vigoare o nouă lege care va majora amenzile acordate ca urmare a nerespectării legislaţiei muncii. Nu în cele din urmă, şefa Inspecţiei Muncii de la Bucureşti a dezvăluit că în viitorul apropiat vor fi declanşate şi alte campanii ce vizează alte domenii de activitate, fără însă ca acestea să fie făcute publice. Răzvan JURCĂ, Adriana DURIGĂ
O veste bună pentru agricultori
Dacă doresc se pot împrumuta pentru întreținerea culturilor sau plantațiilor
Între atâtea veşti proaste despre agricultură, găsim şi una bună. Deputaţii din Comisia de agricultură au adoptat raportul la Legea creditului agricol pentru producţie. Noutatea pe care o aduce acest act normativ, ne-a declarat ing. Nicolae Budrală, director cu producţia vegetală la DGAIA Alba, constă în faptul că de acum înainte creditul agricol va susţine activităţile curente de producţie agricolă. De avantajele lui beneficiază producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin în proprietate sau/şi exploatează terenuri agricole sau efective de animale, indiferent de forma judiciară şi natura capitalului. De asemenea, persoanele fizice sau juridice autorizate, ce deţin tehnică şi specializare în executarea de servicii pentru producătorii agricoli, dacă aceştia angajează credite în vederea prestării de servicii pentru activităţile incluse în lege. Creditele pot fi garantate de către Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) sau de alte societăţi comerciale de profil şi de către împrumutant prin: gaj fără deposedare de culturi, animale sau maşini şi utilaje agricole asigurate la societăţi de asigurări, ipoteca asupra clădirilor şi terenurilor agricole sau alte garanţii agreate de băncile creditoare. De reţinut că FGCR va fi înfiinţat cu fonduri PHARE, iar beneficiarii creditelor vor fi obligaţi să ramburseze banii în maximum 360 de zile, timp în care producătorul agricol îşi poate valorifica, dacă nu integral, măcar o parte din produse. Împrumutanţii care rambursează creditele şi plătesc dobânzile la termenele scadente beneficiază de o sumă nerambursabilă denumită grant. Nivelul grantului este de până la 30 la sută din volumul creditului. Dacă sumele destinate rămân neutilizate, Ministerul Agriculturii dispune de ele până la încheierea execuţiei bugetare pentru finanţarea altor programe. Specialiştii DGAIA vor verifica la producătorii agricoli respectarea destinaţiei creditelor acordate. Sunt prevăzute sancţiuni pentru cei care folosesc creditele şi granturile în alte scopuri. Adriana DURIGĂ
Încurajat de alcool
Un tânăr a furat o Dacia 1410 și a ajuns cu ea în șanț
Poliţia Aiud a fost sesizată ieri dimineaţă de un reprezentant al SC Biomilk SRL Lopadea Nouă despre faptul că a fost furată o Dacia 1410 aparţinând societăţii. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit maşina avariată, într-un şanţ, şi au identificat autorul furtului. Potrivit anchetei, Daniel Florin Nicula (20 de ani), din Lopadea Nouă, a furat maşina sâmbătă seara şi, împreună cu prietenul său Marius Hârceagă, s-au dus la discoteca din satul Băgău. La întoarcere, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, Nicula a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de la marginea şoselei. Maşina a fost avariată în proporţie de 50 %. Hârceagă a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, primind îngrijiri medicale la Spitalul din Aiud. Azi, Nicula va fi prezentat Prchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu propunere de arestare preventivă. Nicoleta TOMUŢA
|