Birocraţia unică
     Birocraţia continuă să înflorească în România. Aproape că nu există zi în care să nu se înfiinţeze o autoritate, un birou, o comisie, o agenţie, o direcţie sau o inspecţie, un nou organism, care, chipurile, se ocupă de rezolvarea problemelor noastre şi ale ţării. Aşa s-a ajuns ca astăzi să avem în ţară câte două instituţii administrative paralele, centrale sau locale, suportate de bunul şi umilul contribuabil român pe banii săi tot mai puţini şi mai devalorizaţi. Avem un şef de stat, la Palatul Cotroceni, dar avem şi un rege, la Palatul Elisabeta (ambii cu tot dichisul, adică gărzi, slugi, funcţionari, indemnizaţii, logistică, plimbări etc.). Avem apoi două parlamente, o Cameră a Deputaţilor şi o alta a Senatului, ambele având cam aceleaşi atribuţii astfel că mai mult se încurcă, pentru că de aceea ies legile de aşa manieră de se potrivesc ca nuca în perete cu realităţile din economie şi din viaţa noastră socială. Avem, ca nimeni alţii, 25 de ministere, tot câte 2-3 rânduri pentru fiecare sector de activitate. Ba de economie se ocupă vreo 8 ministere. Iar de sănătate, bunul cel mai de preţ al unui popor, se ocupă tot două ministere (cel al sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate). De educaţia tineretului, alt bun de preţ naţional, se ocupă tot 2 ministere, unul al învăţământului şi altul al tineretului şi sportului.
     Există însă în ţară şi o altă mare birocraţie, poate cea mai tare şi mai zeloasă în exploatarea cetăţeanului şi în jecmănirea lui. Ne referim la cele peste 100 de regii autonome, adevărate monopoluri de stat, care "se ocupă" de cele mai arzătoare probleme ale cetăţeanului. Este vorba de serviciile vitale, ce privesc populaţia, cum sunt cele de apă, căldură, energie electrică şi termică, gaz metan, de drumuri şi poduri, de locuinţe etc. Aici se concentrează cea mai mare şi crasă birocraţie, cea mai leneşă dar şi cea mai rapace, care zilnic jecmăneşte clientul prin politica aberantă de creştere a preţurilor şi a tarifelor. Din regiile statului nu s-a putut mişca însă nici o structură birocratică, ba din contră, ele tot s-au înmulţit, astfel că din Conell, de exemplu, au apărut 5 Electrice (Termoelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica etc.) iar din Romgaz tot 5 Distrigazuri şi Transgazuri. Ca să nu mai vorbim de regiile de apă (trei la număr numai la Alba Iulia). Aceasta este în esenţă marea birocraţie.
     Există însă şi o altă birocraţie, mai mică, dar tot atât de îndărătnică şi de rapace. Este vorba de birocraţie locală. Mica birocraţie. Şi aceasta tot în dublă ipostază. Avem Prefectură, dar avem şi Consiliu judeţean. Avem direcţii şi inspectorate care întrec ca număr chiar şi ministerele de care depind. Iată, de exemplu, ministerul Agriculturii are şi Direcţie agricolă şi Direcţie Silvică şi Oficiu de Consultanţă Agricolă şi Direcţie Sanitar-Veterinară şi încă vreo câteva inspectorate judeţene care atâta îndrumă şi controlează pe bietul ţăran şi producător agricol, de nu mai ajung banii de nici o subvenţie! Mai nou s-a inventat şi o altă birocraţie. Un fel de culme a birocraţiei. Este vorba de birocraţia unică, reglementată de OUG nr. 76/2001 privind înregistrarea şi autorizarea funcţionării agenţilor economici. În baza acestei ordonanţe s-au înfiinţat, pe lângă Camerele de Comerţ, birourile unice care trebuiau să simplifice operaţiunile de înfiinţare a firmelor. Din păcate, efectul a fost invers, creându-se o mare aglomeraţie şi dezordine la Birourile unice ca să nu mai vorbim de faptul că pentru a începe, de exemplu, lucrările la Roşia Montană este nevoie de 360 de aprobări şi autorizaţii?! În câţi ani le va da oare Biroul Unic în ritmul în care lucrează azi (luna şi autorizaţia).
     Cam cu asta ne-am ales după 12 ani de tranziţie. Adică cu un aparat birocratic în dublă ipostază, în care s-au menţinut vechile organe de partid şi de stat dar s-au creat şi multe din noile instituţii ale democraţiei şi economiei de piaţă. Din nefericire ele convieţuiesc într-o ambiguitate anticetăţenească favorizată de tranziţia de la socialism la capitalism, într-o societate în care desprinderea de trecut şi structurile lui birocratice se face cu încetinitorul. Şi aceasta pentru că reforma în administraţia publică, centrală şi locală, bate pasul pe loc, partidele care s-au succedat la putere neavând nici puterea, nici voinţa şi mai ales nici interesul de a-şi lichida clientela pusă în posturi şi funcţii drept răsplată pentru fidelitatea şi efortul din campaniile electorale.
     Şi atunci, când există atâta birocraţie, cum să nu fie în floare şi corupţia, căci nu atât furturile definesc corupţia cât mai ales şpaga dată unor funcţionari pentru a lua decizii şi hotărâri după bunul lor plac. Birocraţia va fi însă greu de eradicat sau mai bine zis de simplificat, atâta timp cât politicienii noştri nu vor înţelege că România nu are nevoie de peste 500 de parlamentari, de peste 100 de miniştri şi secretari de stat şi de mii de directori şi inspectori generali în tot felul de regii, agenţii, autorităţi direcţii şi inspectorate de stat. Dacă tot sunt politicienii noştri aşa de patrioţi şi pun mai presus interesul naţional, atunci ar fi timpul să probeze, chiar la viitoarele alegeri, că înjumătăţirea (şi nu înmulţirea) parlamentară, ministerală şi administrativă este cheia succesului pentru progresul societăţii româneşti. Dar cine îşi taie craca de sub picioare în România de azi? Doar poporul, pentru că el nu stă pe cracă, el este mereu cu picioarele pe pământ, chiar dacă azi-mâine rămâne desculţ!
Gheorghe CIUL