Între Scylla şi Charybda
     Dorinţa României de a intra sub umbrela nord-atlantică este atât de mare şi de fierbinte încât am fi în stare să coborâm luna de pe cer şi să le-o oferim pe tavă americanilor. Am dus dorul yankeilor o viaţă întreagă, mulţi români ducând acest vis dincolo de moarte. Cert este că refăcând tabloul evenimentelor celui de-al doilea război mondial şi apoi ceea ce a urmat, americanii ne-au lăsat de izbelişte, o pradă uşoară pentru măselele marelui urs sovietic. Churchill şi Roosevelt ne-au făcut cadou la Ialta imperiului de la răsărit, iar bieţii români vedeau în orice avion care zbura în înaltul văzduhului ajutorul american. Europei nu i-a păsat nici ei de noi, mai ales germanii împotriva cărora am luptat, dar şi ei erau slugi obediente Washingtonului. Numai că europenii şi-au refăcut repede forţele economice, iar cortina de fier impusă de sovietici ne-a ţinut departe de lumea civilizată.
     În sfârşit, după aproape 50 de ani a căzut zidul Berlinului şi cu el cortina de fier şi războiul rece. S-au refăcut hărţile geo-politice ale lumii, sferele de influenţă, România intrând şi ea în calculele celor mari. Zona de mare importanţă geostrategică între Marea Nordului şi Marea Neagră a captat interesul americanilor şi a NATO. Din nefericire, nu le-am inspirat prea multă încredere sau mai degrabă Kremlinul şi-a vârât din nou coada, căci mai are încă un cuvânt de spus în alcătuirea noii arhitecturi politice a lumii. S-au derulat apoi câteva evenimente fierbinţi în zona sud-estică a Europei, fărămiţarea Iugoslaviei, lupta pentru autodeterminare a popoarelor din fostul spaţiu iugoslav. Guvernul român a reacţionat prompt în favoarea americanilor, punându-le la dispoziţie spaţiul aerian pentru a putea fi survolat de aviaţia americană, a trimis trupe în Kosovo, precum şi în alte zone cu probleme ale lumii: Angola şi Namibia, iar mai nou în Afganistan, fapt ce a schimbat radical percepţia Administraţiei de la Washington despre România.
     Iată că s-a mai ivit o bilă albă pentru apropierea României de NATO, atacul terorist de la WTC de pe 11 septembrie 2001 când conducerea de la Bucureşti şi-a manifestat răspicat ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi implicarea fără preget alături de lumea civilizată în lupta împotriva terorismului internaţional, în speţă cel musulman. A fost o mare carte pe care puterea de pe Dâmboviţa a ştiut s-o exploateze. Imediat diplomaţii americani şi odată cu ei şi cei europeni au realizat că România merită să fie primită în NATO. Diplomaţia de la Bucureşti a lucrat repede şi bine. Recent a semnat un acord cu SUA privind acordarea de imunitate în faţa Curţii Penale Internaţionale pentru cetăţenii americani. Gestul României a stârnit astfel reacţii vehemente din partea unor state europene, care susţin că un atare document ar fi "ilegal", contrazicând prevederile Acordului de la Roma asupra înfiinţării CPI. Astfel, Guvernul de la Bucureşti se află între Scylla şi Charybda sau altfel spus, între pretenţiile americane şi orgoliile europene. Celor 15 ţări membre ale Uniunii şi ţărilor candidate la aderare li s-a dat undă verde de la Bruxelles să revizuiască acordurile bilaterale cu Washingtonul. În principal, negocierile cu SUA ar trebui să ţină seama de trei lucruri: nu toţi cetăţenii americani ar urma să beneficieze de imunitate în faţa Curţii ci doar cei aflaţi în misiune oficială diplomatică sau militară; la rândul lor autorităţile americane ar trebui să garanteze că persoanele de cetăţenie americană care s-ar face vinovate de crime aflate sub incidenţa CPI vor fi judecate şi condamnate în SUA; acordurile bilaterale încheiate cu SUA nu ar trebui să aibă reciprocitate astfel încât europenii aflaţi pe teritoriul american să poată fi extrădaţi către CPI.
     Aşadar, cu cine va merge România, cu NATO sau cu Uniunea Europeană? Delicată situaţie. În mod normal ar trebui să împăcăm şi capra şi varza. Vom putea oare? Oricum, poziţia comună la nivel european oferă o bună bază de dialog pentru negocieri cu SUA. Şi mai clar este faptul că odată cuvântul dat nu mai poate fi retras. Eventual cu consecinţe negative pentru regimul de la Bucureşti.