Kuweit, Yemen, Filipine, Indonezia şi mai recent Moscova. Puncte însângerate pe harta unor atacuri teroriste ce pun în pericol pacea lumii. Începutul unui nou război. Extins la scară planetară. Un război care pune între paranteze libertatea, democraţia, valorile fundamentale ale stilului occidental de viaţă şi de acţiune. Pune între paranteze o filosofie pe care s-a clădit în mii de ani un model de succes. Dar un model ai cărui purtători au uitat se pare, convinşi de superioritatea lor, că libertatea nu se impune prin constrângeri, ci se acceptă prin convingere. Convingere raţională, care să respecte specificul cultural şi ideile despre lume ale celor care trebuie convinşi. Sunt aceste atacuri condamnabile desigur, un semnal de alarmă pe care occidentalii trebuie să-l analizeze pentru a evita escaladarea terorii. Ce-i mână pe terorişti în luptă? Doar dorinţa de a ucide? Sau poate este disperarea în faţa dispreţului cu care sunt tratate de marile puteri ale lumii, popoarele şi ţările de care aparţin? Poate este suferinţa la care au fost condamnaţi în ani de războaie locale în care condiţionarea lor culturală şi aspiraţiile naţionale le-au fost ignorate, călcate în picioare pentru impunerea unor idei pe care poate că pur şi simplu nu le înţeleg, a unor valori care pentru ei nu sunt decât forme fără fond impuse cu forţa din afară. Suferinţa şi disperarea atunci când nimeni nu te ascultă nasc răzbunarea căreia îi cad victimă sute şi mii de nevinovaţi. Este modul lor de a atrage atenţia.
     Este modul lor de a se revolta în faţa unei libertăţi care pentru ei înseamnă de fapt un prizonierat economic şi politic. Repetăm încă o dată, nu încercăm să găsim acum o scuză pentru terorişti, convinşi fiind că violenţa nu naşte decât violenţă. Şi nu este scuzabilă în nici un fel!
     Într-o lume în care echilibrul puterii s-a frânt, o lume unipolară, rezistenţa în faţa hegemoniei celui mai puternic, mai ales când ea este impusă prin constrângere, este firesc să crească. Libertatea impusă se transformă paradoxal în lipsa libertăţii şi de aici revolta şi respingerea. Iar democraţia fără libertate îşi pierde sensul şi fiinţa. Atacurile de la 11 septembrie 2001 au dus deja la o limitare a libertăţii americanilor, o limitare venită din dorinţa de protecţie împotriva violenţei. Dorind extinderea măsurilor de protecţie prin eradicarea terorismului, căruia i-au declarat război, firesc şi uman de altfel, fără a căuta să înţeleagă cauzele profunde care au determinat atacurile de la 11 septembrie (sau dacă le-au înţeles, fără a căuta măsuri non-violente pentru eliminarea lor), SUA au turnat gaz peste foc. Iar rezultatele sunt cele pe care le vedem. E mai simplu să prinzi muşte cu miere decât cu oţet - spune înţelepciunea populară de oriunde. E un adevăr pe care superioritatea tehnică, militară şi politică te poate face să-l uiţi, mai ales când eşti convins că dreptatea este întotdeauna de partea celui mai puternic. Dar cu ce preţ? Cu preţul vieţii a mii de nevinovaţi - victime colaterale ale unui război în care n-au nici un cuvânt de spus. Limitarea violenţei în forma sa materială sau spirituală este provocarea acestui început de mileniu. Ea nu se poate face decât prin dialog, răbdare şi înţelegere a nevoilor celuilalt.