Considerat unul dintre cele mai valoroase obiecte din patrimoniul cultural mobil al României, folosit în mod repetat de statul român drept gaj în împrumuturile externe, Codex Aureus - cu toate acestea puţin cunoscut publicului larg - se bucură acum de o nedorită celebritate. În urmă cu câteva zile scandalul mocnit legat de participarea sa la Expoziţia jubiliară de la Lorsch (Germania) dedicată lui Carol cel Mare, în timpul căruia a fost realizat Evangheliarul cunoscut sub numele de Codex Aureus, a răbufnit. Principalul acuzat este Dan Erceanu - directorul (acum suspendat) al Bibliotecii Naţionale a României. El este acuzat că ar fi acceptat pentru mai nimic facsimilarea valorosului manuscris şi ar fi cedat drepturile de copy-right editurii elveţiene Faksimile Verlog din Lucerna pe durata a 25 de ani, care acum scoate bani frumoşi din această afacere în care prejudiciul adus statului român este apreciat la 1,5 milioane dolari.
     Cum informaţiile oficiale, sau din partea celor implicaţi, se lasă aşteptate, ne vom reaminti de o conferinţă de presă pe care Dan Erceanu a susţinut-o la Alba Iulia în urmă cu doi ani, atunci când au apărut primele semne de întrebare. Desigur că modul în care s-a făcut facsimilarea manuscrisului este un fapt grav, dar poate şi mai grave sunt deteriorările pe care manuscrisul le-a suferit în cele cinci luni cât a participat la expoziţia de la Lorsch şi la cea de la Paderborn. Or despre acestea acum nu se spune un singur cuvinţel măcar. Aşa cum se obişnuieşte, manuscrisul a fost asigurat pentru participarea la aceste expoziţii, iar suma de asigurare este de 25 de milioane de dolari, adică exact suma care acum se prezintă ca fiind valoarea estimată a manuscrisului. O confuzie? Nu s-a comunicat, sau cel puţin noi nu am reuşit să aflăm care era durata pe care s-a încheiat poliţa de asigurare şi nici până la ce dată statul român putea cere firmei asiguratoare să plătească pentru deteriorările constatate - desprindere de pigment, atac biologic. Cert este că nu s-a auzit nimic despre o astfel de acţiune. Totul se desfăşoară acum în jurul facsimilării şi planurile se încurcă. Cu voie? Fără voie? Este adevărat că în anul 1993 s-au făcut fotografii ale manuscrisului, dar din informaţiile noastre este vorba doar de câteva pagini (insuficiente pentru facsimilare), iar scopul fotografierii a fost unul ştiinţific. Există voci care spun că sunt acte care dovedesc acceptul ulterior al Bibliotecii Naţionale a României, cu ştiinţa Ministerului Culturii în timpul cât el a fost condus de Ion Caramitru, pentru facsimilare. Mai mult, partea germană a făcut în timpul cât Codex Aureus s-a aflat în Germania, în 1999, un film despre chiar modul în care s-a făcut facsimilarea. Existenţa filmului a fost recunoscută de Dan Erceanu la conferinţa de presă amintită. În faţa acestor date apar o serie de întrebări, printre care şi cea referitoare la un amestec politic. S-a spus că acţiunea de acum împotriva lui Dan Erceanu îşi are sorgintea în refuzul său de a ceda sediul nou al Bibliotecii Naţionale a României pentru Guvern. Şi atunci i s-au căutat "bubele". O fi, n-o fi aşa, nu putem spune acum, dar putem să ne întrebăm de ce nu se spune nimic despre deteriorările suferite de manuscris şi nici despre acţiunile MCC pentru recuperarea prejudiciului sau a asigurării. Pentru că ele n-au existat? Şi dacă lui Dan Erceanu i s-a schimbat încadrarea juridică în complicitate, cine este atunci făptuitorul? Iată câteva întrebări la care deocamdată nu primim răspuns!