La ora la care pe sticla televizoarelor se face loc numai pentru renii saniei lui Moş Crăciun şi este vremea vinului cald şi mai puţin a licorilor reîncălzite, o figură se afişează cu obstinenţă, delegându-se în purtătorul de drapel al noii opoziţii de centru- dreapta. Este imaginea fostului preşedinte, lider de formaţiune falimentară parlamentar şi înaintea vremii întotdeauna cel puţin cu un pas. Pentru luna cadourilor, el aduce electoratului, în contraoferta celor 50.000 lei adăugaţi coşului zilnic de guvernanţi, un nou-născut al dreptei numit profetic: "Acţiunea Populară". Acuzat că se află în berna multor organizaţii cu scânteie de centru-dreapta, Constantinescu îşi revendică acum propria formaţiune creată pentru propăşirea definitivă a dreptei româneşti, condamnată, cu excepţia săgeţii liberale, la o hibernare prelungită. Aşadar, cu curaj şi sinceritate, fostul preşedinte scoate din bârlogul Dreptei, mijite pe locul reavăn al ţărănismului, acest nou model de partid politic cu unic mod de întrebuinţare: repoziţionarea în fruntea plutonului politic, presat să se prezinte la cursa anticipatelor, a retrasului Emil. Printre cei care vor pune umărul la căruţa trasă de Acţiune se află un colectiv suspect de apropiat al fostului preşedinte, realitate care stinge metafora "sincerităţii" arborată de Constantinescu în negarea vehementă a obiectivului nr.1 pentru această tentativă de reunificare a dreptei: relansarea personală. Aşadar, între membrii fondatori ai noului cadou pentru Crăciun semnat Emil Constantinescu se află o pleiadă de foşti consilieri şi miniştri de încredere ai ex-şefului de stat: Dorin Marian, Mugur Ciuvică, Traian Remeş, Cătălin Harnagea şi, bineînţeles Zoe Petre. Acţiunea Populară a reuşit să smulgă ceva şi din PNŢCD, principala achiziţie numindu-se Ioan Mureşan, proaspăt sancţionat pe linie de disciplină de ţărănişti. În aceste condiţii deloc flatante pentru partidul care îşi arogă mântuirea Dreptei, nefiind însă recunoscut de nici o formaţune din arealul pe care vrea să-l unească, demostrează că şi în jocurile de culise preelectorale nimeni nu este profet în ţara sa. De fapt, nerecunoaşterea acţiunii acreditate de fostul preşedinte este urmarea poziţiei constantinesciene prin care şi-a lăsat baltă partidul la alegerile din 2000, refuzând "aura" de învins şi posibil sacrificat. Acum, la ceas de nou an, revenirea lui Constantinescu nu mai este nici aşteptatul dar de Sărbători, nici revanşa politică menită să răstoarne carul anticipatelor, ci o acţiune forţată de coagualare a dreptei după metoda tunului în cel mai caracteristic stil românesc prin care fostul şef de stat vrea să strângă în ograda proprie ce a mai rămas prin curtea dreaptei. Singurul neajuns în această privinţă este că nimeni nu prea vrea să se dea prins în plasa "Acţiunii Populare", PD şi PNL, revigorate de statutul de partide parlamentare îşi permit un "no comment" diplomatic, UDMR-ul acuză lipsa democraţiei în parlament şi salută viitoarea existenţă a unei opoziţii puternice, dar nu crede în sinceritatea lui Constantinescu drept măsură suficientă pentru impunere în politică. Printre cei pentru care revenirea lui Emil în politică este cel mult un banc sec se află PSD-ul şi PRM-ul care stigmatizează fiecare după puteri figura fostului preşedinte gata de a se arunca în vâltoarea electorală. Astfel, pentru partidul de guvernământ intrarea în acţiune politică a lui Emil este cu o întârziere de 4 ani, datorată mustrării de conştiinţă pe care ar avea-o fostul preşedinte faţă de retragerea sa din 2000. Aşa cum a sărit peste obligaţia morală faţă de electoratul PNL şi PNŢCD de a candida la prezidenţiale, va spune pas la galopul anticipatelor cu o formaţiune politică deja cantonată în afara concursului. Replica cea mai fornăitoare, aşa cum era de aşteptat, asupra oportunităţii prezenţei constantinesciene la scena deschisă a politicii o susţine PRM-ul: "Fostul preşedinte a consolidat corupţia care astăzi a ajuns la rang de politică de stat", apreciindu-se că Emil Constantinescu va reveni în politică la calendele greceşti, iar perioada preşedinţiei sale ar trebui să ajungă la lada de gunoi a istoriei ca cea mai neagră perioadă a României. În gerul de prag de Ajun, trenul condus de fostul preşedinte a ajuns la ultima haltă: Acţiunea Populară, consemnându-se ultima deocamdată întoarcere a lui Constantinescu, tentativă care a lăsat, cu excepţia huiduielilor, destul de rece lumea politică românească. Semn că nimănui nu i-a plăcut darul pregătit de Sărbători şi că altul era cadoul pentru care au fost pregătiţi ciorăpeii politicienilor noştri, nu această încercare de a uni totul şi nimic sub bagheta unui combatant politic indezirabil şi fără drept legitim de a se erija în unicul consolidator al Dreptei, când se ştie că înaintea pasului cel mare de dinaintea alegerilor cel mai bine merge o alianţă preelectorală. Şi oricum acum e vremea renilor lui Moş Crăciun şi nu a galopului forţat al cavalerului tristei figuri al Dreptei româneşti!