Criza războiului din Irak a făcut să treacă aproape neobservat un eveniment politic intern important petrecut zilele trecute. Este vorba despre prezentarea în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României de către premierul Adrian Năstase a "Cărţii albe a guvernării 2001-2002", precum şi priorităţile Executivului pentru anii 2003-2004.
     Chiar dacă documentele supuse dezbaterii au fost destul de stufoase (aproximativ 1300 de pagini) şi puse la dispoziţia parlamentarilor pentru studiu doar înainte cu o zi, credem că gestul partidelor din Opoziţie (PNL şi PD) de a părăsi în bloc lucrările Parlamentului înainte ca premierul Năstase să le prezinte (bineînţeles, în sinteză) a fost unul precipitat, negândit, aproape copilăresc şi chiar nedemocratic.
     De ce spunem acest lucru? În primul rând pentru că încă de la preluarea mandatului în 2000, Guvernul Năstase a fost mereu acuzat de către aceleaşi forţe politice de încălcarea principiilor democratice, de neprezentarea spre aprobare în faţa Parlamentului a principalelor hotărâri sau decizii luate în ce priveşte dezvoltarea economică şi socială a ţării, precum şi a politicilor externe în privinţa integrării României în NATO şi în Uniunea Europeană.
     Acum, când premierul s-a prezentat de bună voie la raport, s-a găsit de cuviinţă nu numai să nu fie ascultat în ce priveşte exerciţiul guvernării în primii doi ani de mandat, dar chiar lăsat să vorbească şi mai ales să gândească de unul singur (împreună cu colegii de partid) priorităţile Executivului şi ale României în anii 2003-2004. Aşadar, nu a fost vorba numai de prezentarea unor "realizări triumfaliste" ale Guvernului Năstase, cum a fost catalogată "Cartea albă a guvernării 2001-2002" de către cele două partide din Opoziţie (deşi în invitarea României să adere la NATO şi stabilirea anului 2007 ca dată ţintă de integrare în UE a ţării noastre trebuie să i se recunoască unele merite incontestabile alături de toate celelalte forţe politice), ci şi de ceea ce are România de făcut în următorii ani 2003 -2004.
     Premierul Năstase a avut poate dreptate când, pus în faţa acestei situaţii, a spus citând din gânditorul chinez Sun - Tze: "Evită confruntarea acolo unde nu este cazul". Asta, deoarece, în documentele supuse dezbaterii au fost cuprinse numeroase proiecte de programe de măsuri privind regândirea dezvoltării industriale în contextul evoluţiilor şi tendinţelor pe plan mondial, îmbunătăţirea componentei sociale a privatizării şi asigurarea unor noi locuri de muncă, întărirea disciplinei salariale în sectorul de stat, continuarea reformei sistemului fiscal în sensul reducerii treptate a impozitelor şi taxelor, finalizarea procesului de recorelare a pensiilor şi altele.
     Or, în acest caz, era absolută nevoie de confruntare de idei şi de strategii între forţele Puterii şi cele de Opoziţie. Partidele din Opoziţie au spus mereu că au gândite şi elaborate programe proprii de dezvoltare economică a ţării, că au numeroşi specialişti în domeniu, ba chiar că au "guverne-alternativă" gata pregătite să ducă lucrurile înainte. Dacă este aşa, atunci unde şi când dacă nu acum şi în Parlament puteau să dovedească cu adevărat de ce sunt în stare şi mai ales de a se impune cel puţin în faţa poporului, a ţării, dacă nu şi în faţa parlamentarilor Puterii. Ar fi trebuit, asta este opinia noastră, să rămână în sala Parlamentului şi să accepte confruntarea, lupta deschisă şi competentă în dezbaterea şi adoptarea unor programe cât mai viabile de viitor.
     În plus, era momentul să i-o spună pe şleau (nu pe la colţuri) Guvernului Năstase ce a făcut bine, dar mai ales ce a făcut rău în primii doi ani de guvernare. Şi aici suntem şi noi de acord că aveau destule şi să-i reproşeze. Pentru că, de fapt, pentru aceasta au fost trimişi de către alegători în Parlament şi nu pentru a se juca "de-a şoarecele şi pisica". După cum ştim, o carte pe care vrei s-o cunoşti, trebuie mai întâi s-o deschizi şi s-o citeşti. Chiar şi în 24 de ore dacă este cazul. Heraclit spunea că "nu este bine să faci gesturi hazardate cu privire la lucruri importante". Şi mai spunea că "ironia, adesea nu este decât o formă a lipsei de inteligenţă". Poate că şi partidele din Opoziţie nu prea au manifestat inteligenţă politică în acest caz. De altfel, chiar unele voci din sânul Opoziţiei au recunoscut acest lucru (spre exemplu, fostul ministru Sorin Frunzăverde într-o deplasare în zilele trecute la Alba Iulia).