Toată perioada postrevoluţionară, incluzând evenimentele (a se citi scandalurile) de zi cu zi, indică faptul că trăim sub zodia divergenţelor de tot felul. Dar cea mai gravă divergenţă este cea de la nivelul întregii societăţi româneşti, împărţită permanent în două tabere: bătrâni şi tineri, care au mâncat şi care n-au mâncat salam cu soia, activi şi inactivi, producători şi consumatori, pro-Est şi pro-Vest, anchetaţi şi anchetatori, cărora le place popa şi cărora le place preoteasa... fără să mai punem la socoteală că tot românul mai acătării, (uneori "volens nolens"), face politică, de partea puterii sau de partea opoziţiei! Înregimentat, cu carnet! Ori de teamă că-şi pierde serviciul, ori pentru că asta pare cea mai simplă cale de a accede la funcţii, onoruri şi averi! (În timp ce în toate ţările democratice fac politică profesioniştii, nu cei împinşi pe liste ca să devină ulterior masă de manevră pentru lideri abili, sau să migreze de la o "convingere" la alta după cum le dictează propriul interes, ignorând cu desăvârşire că "s-au ales" ca să reprezinte interesele unui grup oarecare de alegători). Dacă adăugăm la divergenţele care ne înconjoară lipsa de colaborare dintre structurile statului care au acelaşi obiect de activitate (în domeniul social, în Justiţie, administraţie, finanţe... chiar în rândurile poliţiei şi ale serviciilor de informaţii!), realizăm că termenii "haos" şi "degringoladă" definesc perfect starea naţiunii noastre. După cum vedeţi, nu menţionez la capitolul "doi poli" divergenţele dintre preşedintele Iliescu şi premierul Năstase, pentru că acestea sunt de ochii lumii, realizate, cred, după un scenariu bine pus la punct.
     Este însă de-a dreptul periculos când aceste divergenţe sunt alimentate, în mod public, de către "cârmacii" noştri abili, după principiul "divide et impera" (dezbină şi stăpâneşte). Pentru că, întotdeauna, divergenţele dintre doi poli folosesc... "nedefinitului", "omniprezentului", celui de-al treilea! Celui care deţine şi conservă adevărata putere! (Oare... moştenită?) Spun că e periculos acest lucru şi vă ofer un singur exemplu: onor Guvernul României "deplânge" şi "înţelege" situaţia grea a pensionarilor, dar nu are ce face "pentru că 4 milioane de angajaţi 6,5 milioane de pensionari". Motivaţie care, rostită astfel alimenteză "la vedere" contradicţia (ca să nu spun ura) dintre două mari categorii sociale. Mai apare şi câte o undă de detensionare când se emit "soluţii miraculoase", precum aceea a suplimentării pensiilor din privatizarea unor mari companii naţionale. Soluţie temporară, pentru că această privatizare nu este un sac fără fund, dacă pentru o creştere cu 1% a pensiilor este nevoie de vreo 1.200 de miliarde de lei în plus în fiecare lună. Soluţia reală ar fi capitalizarea contribuţiilor lunare ale angajaţilor la fondul de pensii, reformarea sistemului şi introducerea fondurilor de pensii private (un proiect de lege în acest sens există, dar este ignorat de ani de zile de către Parlament!) Şi atunci ne întrebăm? Cui folosesc veşnicele divergenţe, veşnicele contradicţii (deloc constructive), cui foloseşte veşnica împărţire "la doi" a societăţii româneşti? Vă lăsăm pe dvs. să răspundeţi la această întrebare, pentru toate celelalte cazuri de categorii în divergenţă pe care le-am menţionat mai sus, precum şi pentru cele de lipsă de colaborare dintre diferite structuri. Pentru că "atunci când doi se bat, al treilea câştigă", iar la noi se câştigă din politica de importuri, din reţetele compensate, din moartea pensionarilor, din drama handicapaţilor şi a orfanilor, din blaturile din "sportul rege" sau din sărăcia jucătorilor,... din orice! Uneori bani, alteori capital de imagine. Cine? Ei, asta-i întrebarea!

Ioan HĂNŢULESCU