Încă de la jumătatea anului trecut, am consemnat în ziarul nostru semnalul îmbucurător dat de sistemul bancar românesc, care, după trecerea la cursul de referinţă al monedei naţionale în euro, s-a arătat tot mai disponibil să scadă dobânzile la creditele acordate agenţilor economici şi să investească cu adevărat în economia reală. Am crezut atunci că se pune punct unei perioade de tranziţie de peste 12 ani, timp în care băncile au făcut cea mai mare parte a afacerilor cu statul, realizând plasamente financiare în titluri de stat, care ofereau dobânzile sau câştigurile cele mai avantajoase pe piaţa financiară românească. Chiar am apreciat iniţiativa băncilor comerciale de a renunţa la comoditatea unor câştiguri sigure în afacerile cu statul (dar totuşi limitate - n.a.) şi hotărârea lor de a ieşi la bătaie pe piaţă, asumându-şi unele riscuri mai mari prin acordarea unor credite cu dobânzi reduse (sub 30%). Revirimentul a fost simţit imediat, atât de către agenţii economici mai mari, şi îndeosebi de către micii întreprinzători. Rând pe rând, băncile au început să crediteze IMM-urile, construcţiile de locuinţe şi chiar persoanele fizice pentru unele nevoi personale.
     Am avut credinţa că sistemul bancar a intrat pe făgaşul normal al unei economii de piaţă libere, şi că, în sfârşit, economia românească va fi creditată de aici înainte din interior, statul fiind tot mai interesat să susţină acest demers. Iată, însă, că nu se întâmplă tocmai aşa. Amânarea măsurilor de reformă a adus Banca Naţională în situaţia delicată de a apela din nou la pârghiile monetare pentru a atenua derapajele în economie. "Nu ne putem permite să lăsăm aceste dezechilibre să se dezvolte într-un an preelectoral. Am fi preferat şi noi să avem mai multe reforme structurale, pentru că la acestea nu există alternativă, oricât de bune ar fi politicile monetare", a declarat zilele trecute, într-o conferinţă de presă, guvernatorul BNR Mugur Isărescu. El a afirmat că "România se află într-o triadă nesustenabilă din punct de vedere economic: creşterea rapidă a creditului neguvernamental (33,7% faţă de 2002), creşterea salariilor peste productivitate şi creşterea arieratelor", adăugând că "acest triunghi nu este doar generator de riscuri, ci şi de dezechilibre".
     Ca urmare, Consiliul de Administraţie al BNR a decis majorarea cu un punct procentual (de la 18,25 la 19,25) a dobânzii de intervenţie (dobânda la care BNR este dispusă să atragă depozite de la băncile comerciale). Sintetizându-şi plastic mesajul, guvernatorul Mugur Isărescu le-a spus bancherilor că pe drumul creditării au două indicatoare: "Atenţie, drum periculos! Atenţie la radare!"
     Practic, prin măsura anunţată, BNR încearcă pe de-o parte să tempereze apetitul prea mare al băncilor în acordarea creditelor, oferindu-le o alternativă de plasament a resurselor, iar pe de altă parte să stimuleze din nou economisirea, respectiv economiile (în scădere cu 5,3 faţă de 2002), prin creşterea dobânzilor la depozite. Cu toate acestea, mai mulţi directori ai băncilor comerciale importante (BRD-Soc. Gen., Raiffeisein Bank, Alpha Bank) au anunţat că vor încuraja în continuare creditarea şi mai puţin plasamentul la BNR sau în titluri de stat. Asta, desigur, dacă nu cumva BNR va lua şi alte măsuri coercitive care să le oblige în cele din urmă să renunţe la creditarea agenţilor economici şi să treacă din nou la... afaceri cu statul.
     În ceea ce priveşte grija BNR pentru economisire, noi i-am reaminti d-lui guvernator Mugur Isărescu ce spunea chiar Keynes, părintele intervenţionismului în economie, de altfel unul dintre cei mai mari economişti ai lumii din secolul trecut: "Economisirea este de fapt un reziduu. Investiţia este motorul activităţii economice. Nu numai că investiţia nu este limitată de un fond de economisire prealabil, dar ea suscită, prin variaţiile de producţie pe care le provoacă, o economisire care o egalează... Atunci când toţi agenţii economici decid să economisească mai mult, aceasta deprimă cererea efectivă, investiţiile, venitul şi, în final, economisirea globală".