Doamne, Dumnezeule, atot­ţi­i­to­ru­le, Care primeşti de la puterile Tale cele cereşti cântarea sfintei Tre­imi, primeşte şi de la noi, ne­vred­ni­cii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi şi ne dăruieşte în toţi anii vieţii noastre şi în tot ceasul Ţie slavă să-Ţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

     Se anunţă un week-end călduros
     AZI: Pe fondul unei zile extrem de călduroase, cu temperaturi de 30 de grade C, pot apărea fenomene electrice. Noaptea, mercurul în ter­mo­me­tre nu va scădea sub 19 grade C.
     MÂINE: Cerul va fi senin, atât peste zi cât şi noaptea. Variabile termice vor oscila între +15 - +29 de grade C.

      După cum îngerii sunt împărţiţi în nouă cete, tot aşa şi dracii sunt de diferite calibre în funcţie de cantitatea, calitatea şi rezultatele dobândite de pe urma ostenelilor depuse. Unii sunt desemnaţi să ademenească fiinţe mărunte, alţii au misiuni extrem de anevoioase trebuind să taie capete mari.
     În Eden când pune la cale smintirea lui Adam, diavolul se poartă blând, delicat, răbdător. Ochiul şiret şi viclean evaluează dintr-o privire punctele vulnerabile ale protopărintelui.
     Bine hrănit cu lapte şi miere, cu o perspicacitate firavă, aflându-se la prima confruntare neloială, Adam n-avea cum să citească ce se ascunde în spatele vorbelor mieroase şi a făgăduinţelor îmbietoare prefirate prin faţa ochilor inocenţi şi a urechilor ce n-au auzit şi n-au văzut până atunci decât chipul şi glasul părintelui ceresc. Conform previziunilor Adam a pierdut confruntarea fără luptă. Putem spune că Adam a vândut averea moştenită de la Dumnezeu, a depus-o la picioarele diavolului, a luat pe umeri povara noului stăpân, care-i va gârbovi spinarea pe timp nedeterminat.
     Faţă de Hristos pe care-l ispiteşte în pustia Carantaniei, diavolul se apropie cu sfială şi teamă, ştiind că se poate aştepta la replici dintre cele mai surprinzătoare, dar nu ezită să-l provoace, să negocieze şi să făgăduiască. Toate ofertele se dovedeau a fi nişte cecuri fără acoperire deoarece erau bunurile altuia şi pâinile şi îngerii şi toate frumuseţile şi valorile lumii erau rodul creaţiei lui Dumnezeu.
     Este de observat că Adam cel dintâi a pierdut din prima încercare toată moştenirea. De Hristos - Adam cel nou - cele mai mari ispite se izbesc ca de un zid, El fiind socotit "piatra din capul unghiului" (Ps. 117, 22), de care dacă se va lovi cineva se va sfărâma.
     Unde găseşte casa descuiată şi nepăzită, diavolul nu ezită să intre, să fure, să junghie, să piardă, să răvăşească şi să întoarcă toate pe dos. După ce ia în stăpânire toată casa, pe om îl face slugă punându-l în lanţuri, în cătuşe şi obezi de unde nu va mai scăpa până când cineva nu-l va răscumpăra.
     Dumnezeu a făcut lumea ca pe o minunată grădină cu oameni sănătoşi la minte şi la trup, cu animale blânde, cu un pământ roditor încât era o încântare să priveşti, să admiri şi să trăieşti într-un asemenea climat.
     Ce a făcut omul din această grădină în care curgea lapte şi miere? Un uriaş cimitir ticsit cu cadavre. Ţara de vis, pe deasupra căreia trona dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a transformat într-un teatru de război adevărat unde cuvântul de ordine este dezordinea, adică: bombardamente, valori materiale făcute una cu pământul, valori culturale unicate prefăcute în cenuşă, temple şi construcţii arhitecturale amputate. Vechiul pământ al Edenului este astăzi pocit de mii de bombe, oameni stârniţi din rosturile lor milenare, alungaţi din case, îm­puş­caţi, schilodiţi, murdari, flămânzi, zdrenţuroşi, săraci, orfani, plângând şi ridicând mâinile, se întreabă de ce se întâmplă toate acestea pentru că ei n-au făcut rău nimănui, aşa încât pe drept ne întrebăm: oare ce rău s-ar mai fi putut face pe acest pământ şi încă nu s-a făcut?
     Dacă bătrânul Simeon la Întâmpinare l-a luat pe Hristos în braţe, noi îl luăm de gât. Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume crezând că ne vom ruşina de El, ne vom căi şi vom da roadele la vremea potrivită, dar noi ca şi vierii necredincioşi am zis: iată-L pe moştenitor, să-L omorâm şi a noastră va fi via; ca şi lunaticul rupem lanţurile, sfărâmăm obezile, facem spume la gură, cădem în foc şi în apă, aducem jertfe lui Baal şi ne închinăm la viţei de aur.
     Lunaticul este doar un prototip al omului stăpânit de duhuri necurate, dar modelul lui este răspândit peste tot pământul în miliarde de exemplare. Să ne rugăm ca şi tatăl pentru copilul îndrăcit: "Doamne miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău" (Matei 17, 15), întinde-ne mâna ca şi lui Petru pe care l-ai scos din valuri şi ne aşează în corabia mântuirii.