Despre puterea și lucrarea diavolului
După cum îngerii sunt împărțiți în nouă cete, tot așa și dracii sunt de diferite calibre în funcție de cantitatea, calitatea și rezultatele dobândite de pe urma ostenelilor depuse. Unii sunt desemnați să ademenească ființe mărunte, alții au misiuni extrem de anevoioase trebuind să taie capete mari.
În Eden când pune la cale smintirea lui Adam, diavolul se poartă blând, delicat, răbdător. Ochiul șiret și viclean evaluează dintr-o privire punctele vulnerabile ale protopărintelui.
Bine hrănit cu lapte și miere, cu o perspicacitate firavă, aflându-se la prima confruntare neloială, Adam n-avea cum să citească ce se ascunde în spatele vorbelor mieroase și a făgăduințelor îmbietoare prefirate prin fața ochilor inocenți și a urechilor ce n-au auzit și n-au văzut până atunci decât chipul și glasul părintelui ceresc. Conform previziunilor Adam a pierdut confruntarea fără luptă. Putem spune că Adam a vândut averea moștenită de la Dumnezeu, a depus-o la picioarele diavolului, a luat pe umeri povara noului stăpân, care-i va gârbovi spinarea pe timp nedeterminat.
Față de Hristos pe care-l ispitește în pustia Carantaniei, diavolul se apropie cu sfială și teamă, știind că se poate aștepta la replici dintre cele mai surprinzătoare, dar nu ezită să-l provoace, să negocieze și să făgăduiască. Toate ofertele se dovedeau a fi niște cecuri fără acoperire deoarece erau bunurile altuia și pâinile și îngerii și toate frumusețile și valorile lumii erau rodul creației lui Dumnezeu.
Este de observat că Adam cel dintâi a pierdut din prima încercare toată moștenirea. De Hristos - Adam cel nou - cele mai mari ispite se izbesc ca de un zid, El fiind socotit "piatra din capul unghiului" (Ps. 117, 22), de care dacă se va lovi cineva se va sfărâma.
Unde găsește casa descuiată și nepăzită, diavolul nu ezită să intre, să fure, să junghie, să piardă, să răvășească și să întoarcă toate pe dos. După ce ia în stăpânire toată casa, pe om îl face slugă punându-l în lanțuri, în cătușe și obezi de unde nu va mai scăpa până când cineva nu-l va răscumpăra.
Dumnezeu a făcut lumea ca pe o minunată grădină cu oameni sănătoși la minte și la trup, cu animale blânde, cu un pământ roditor încât era o încântare să privești, să admiri și să trăiești într-un asemenea climat.
Ce a făcut omul din această grădină în care curgea lapte și miere? Un uriaș cimitir ticsit cu cadavre. Țara de vis, pe deasupra căreia trona dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a transformat într-un teatru de război adevărat unde cuvântul de ordine este dezordinea, adică: bombardamente, valori materiale făcute una cu pământul, valori culturale unicate prefăcute în cenușă, temple și construcții arhitecturale amputate. Vechiul pământ al Edenului este astăzi pocit de mii de bombe, oameni stârniți din rosturile lor milenare, alungați din case, împușcați, schilodiți, murdari, flămânzi, zdrențuroși, săraci, orfani, plângând și ridicând mâinile, se întreabă de ce se întâmplă toate acestea pentru că ei n-au făcut rău nimănui, așa încât pe drept ne întrebăm: oare ce rău s-ar mai fi putut face pe acest pământ și încă nu s-a făcut?
Dacă bătrânul Simeon la Întâmpinare l-a luat pe Hristos în brațe, noi îl luăm de gât. Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume crezând că ne vom rușina de El, ne vom căi și vom da roadele la vremea potrivită, dar noi ca și vierii necredincioși am zis: iată-L pe moștenitor, să-L omorâm și a noastră va fi via; ca și lunaticul rupem lanțurile, sfărâmăm obezile, facem spume la gură, cădem în foc și în apă, aducem jertfe lui Baal și ne închinăm la viței de aur.
Lunaticul este doar un prototip al omului stăpânit de duhuri necurate, dar modelul lui este răspândit peste tot pământul în miliarde de exemplare. Să ne rugăm ca și tatăl pentru copilul îndrăcit: "Doamne miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău" (Matei 17, 15), întinde-ne mâna ca și lui Petru pe care l-ai scos din valuri și ne așează în corabia mântuirii.
Pr. Petre PINCA, Blaj