Evenimentele sângeroase de la Madrid, care au pus capăt şi unor vieţi româneşti, strivind destine şi zdrobind inimile celor care şi-au pierdut copiii, părinţii, partenerii de viaţă sau prietenii, au pus în lumină mai multe adevăruri crude, de la absurditatea terorismului la gradul lui înalt de periculozitate şi la potenţialul său destabilizator într-o Europă care şi-a pierdut liniştea în 11 martie 2004, aşa cum America şi-a pierdut-o pe a ei în 11 septembrie 2001. Pentru noi, românii, tragedia a mai relevat o realitate cutremurătoare, mai dură decât raportul baronesei Nicholson, decât declaraţiile lui Gunter Verheugen sau ale lui Michael Guest la un loc. E vorba de faptul că românii aflaţi în Spania sunt la fel de hotărâţi să rămână acolo pe cât de decişi sunt să plece oriunde în lumea civilizată toţi cei care întrevăd o asemenea şansă. "Spania este o ţară foarte bună, foarte blândă" a spus o "căpşunăreasă" întrebată de un reporter dacă nu vrea să se întoarcă în România după cele întâmplate. Ea, ca şi ceilalţi amărâţi care se calcă în picioare pentru un loc în Ţara Făgăduinţei, a lăsat de înţeles că mai rele chiar decât moartea sunt sărăcia şi batjocura care au făcut din români un popor împins "pe culmile disperării", după ce a fost încălecat de nişte haite de origine securisto-comunistă, înăuntrul cărora îşi spală reciproc mâinile şi banii politicieni cu neamul lor cel nesătul, aşa-zişi oameni de afaceri, paraziţi de tot felul. Îmbuibaţi dar sângeroşi ca vampirii, de o lăcomie patologică, fără ruşine, fără lege şi fără Dumnezeu, min­cinoşi, hoţi, nesimţiţi şi cruzi sunt aceşti fanarioţi ai zilelor noastre, care au îngenuncheat o ţară din care decenţa, bunul simţ şi, nu în ultimul rând, valoarea au fost excomunicate, lăsând pradă dez­nă­dejdii oameni bătrâni, oameni tineri, oameni bolnavi dar şi oameni sănătoşi, care preferă să-şi ia lumea în cap decât să se mai lase călcaţi în picioare de aceste fiare cu "faţă umană".
    Deloc întâmplător, societatea civilă - oricât de fragilă ar fi ea încă - pare să se fi deşteptat, un semnal între altele fiind naşterea la Ti­mişoara, în cursul zilei de sâmbătă, a Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, în perfectă consonanţă cu recenta rezoluţie a Partidului Popular European (PPE), prin care se recomandă re­prezentanţilor viermănoşi ai fostelor structuri să nu mai candideze. "Cei care au putere economică, cei care ne conduc, cei care au putere asupra justiţiei şi asupra informaţiei sunt ei, activiştii comu­nişti şi securiştii. Comunismul s-a privatizat. Activiştii comunişti, securiştii şi baronii lor au avut şi au putere. Au folosit-o pentru a jefui averile ţării. Acesta este rezultatul neaplicării punctului 8 al Proclamaţiei", se arată în declaraţia adoptată sâmbătă, la Timi­şoa­ra, cu ocazia aniversării a 14 ani de la lansarea celebrului do­cument ce sintetizează dorinţele revoluţionarilor autentici din decembrie 1989. Blocajul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Secu­rităţii (CNSAS), refuzul SRI de a pune la dispoziţia acestuia arhivele fostei Securităţi, ocuparea unor posturi-cheie de către ofiţeri ai odi­oasei instituţii au fost câteva dintre temele abordate la dezbaterea pe marginea Punctului 8 al Proclamaţiei, la care au fost prezente personalităţi de incontestabilă ţinută morală precum H.-R. Pata­pievici, Constantin Ticu Dumitrescu, Victor Rebengiuc, Marius O­prea, Ion Caramitru. Nou înfiinţatul Centru de Investigare a Crimelor Comunismului nu îşi propune să se substituie CNSAS, el fiind un organism neguvernamental, lipsit de constrângerile la care acesta este supus. "Centrul se va focaliza asupra activiştilor comunişti ca­re au făcut poliţie politică, în vreme ce CNSAS vizează securiştii şi turnătorii care au făcut poliţie politică", a precizat istoricul Marius Oprea. Acesta va aduna date şi mărturii despre crimele şi abuzurile regimului comunist, rezultatele cercetărilor urmând să fie date pu­blicităţii. Dacă autorităţile nu le vor judeca şi nu vor pedepsi vi­novaţii, cazurile cu pricina vor ajunge la instanţele internaţionale care judecă crimele împotriva umanităţii, în speranţa că măcar acestea vor face dreptate, conformându-se devizei "după faptă şi răsplată".