O coaliţie este foarte greu de păstrat oricât de puternice ar fi sen­timentele celor care o compun. Pentru că în cele din urmă oamenii, omenirea în general este depozitara unor trăiri emoţionale ce pot fi foarte uşor puse în stare să vibreze, să nască suspiciuni, temeri şi spaime. După 11 septembrie 2001, Bush a pus la cale o puternică coaliţie antiteroristă şi apoi a invadat Irakul. Multe ţări, printre care şi România, s-au oferit să sprijine această conjuraţie internaţională. Desigur că luându-i prin surprindere prin atacul pus la cale de Al-Qaeda, asupra WTC-ul newyorkez, americanii s-au simţit extrem de lezaţi în cerbicia şi vanitatea lor de cea mai puternică naţiune a pla­netei. Şi au ripostat la modul cel mai concret. Date fiind ante­ce­dentele existente între Bagdad şi Washington, între Bush şi Saddam Hussein rămase din vremea "Furtunii în Golful Persic" Air Force One a trecut la atac. S-a crezut sus şi tare ceea ce până la urmă a fost o gogoriţă, că irakienii ar deţine arme de distrugere în masă. Dar adevăratul scop pentru care Irakul a fost transformat într-un teatru de război, într-o ţară decapitată, a fost petrolul. Ar fi putut exista şi o variantă mult mai verosimilă pentru a interveni în Irak: regimul terorist al lui Saddam, masacrele în masă la care a fost supusă populaţia irakiană, în mod deosebit cea kurdă. Cum emoţia era aidoma unei bombe, odată ce i-ai tras focosul, ea explodează. Mai pe urmă se va vedea ce-o ieşi. Ideea lui Bush şi a aliaţilor săi este că terorismul cu forma sa cea mai recrudescentă în Irak primise o lovitură de moarte. Iată însă că lucrurile sunt departe de a fi aşezate în făgaşul lor, de a se instaura liniştea şi pacea pla­netară. Ba dimpotrivă s-a născut o tensiune şi o disperare ce vor fi greu de potolit.
    Lecţia lui 11 martie de la Madrid pare a fi una asemănătoare ce­lei de la New York. Numai că spaniolii, probabil firi mai emoţionale dar şi mai realiste, au pus sub semnul întrebării raţiunea de a fi a coaliţiei antiteroriste eşafodată la sugestia lui Bush. Spaniolii au sancţionat alăturarea guvernului Aznar şi au scos din urna alegerilor de duminica trecută un alt partid câştigător, cel Social Muncitoresc. Au judecat bine alegătorii spanioli lansându-l pe Jose Luis Ro­driguez Zapatero în funcţia de premier al Spaniei? Un popor nu are cum fi judecat pentru că şi-a dat frâu liber emoţiilor. Mai cu seamă unul ca cel spaniol ce se bucură de o excelentă stabilitate eco­nomică şi democratică şi în care siguranţa zilei de mâine este garantată. Ba mai mult a fost şi este capabil să dea de muncă şi de mâncare şi altor cetăţeni străini de spaţiul iberic. În plus, fostul guvern Aznar a gafat punând atentatul de la Madrid în cârca or­ganizaţiei basce ETA. În consecinţă, noul Zapata al Spaniei a cerut imediat retragerea celor 1300 de soldaţi din Irak. Prin urmare, atentatele de la Madrid cărora le-au căzut victime şi 15 români la care se adaugă cei dispăruţi şi răniţi, pun coaliţia antiteroristă în cumpănă. Zapatero a precizat că atât războiul, cât şi ocupaţia Irakului au fost un dezastru, subliniind că trupele spaniole vor părăsi frontul dacă până la 30 iunie, data transferului de suveranitate, nimic nu se va schimba. Ceea ce trebuie înţeles în urma atentatelor de la Madrid este că Europa a realizat mai bine pericolul tero­rismului şi faptul că unitatea şi cooperarea între statele UE re­prezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a altor tragedii. Aşadar, Madridul rămâne un semnal că orice sondaj cu privire la victoria în alegeri a unui partid sau altul poate sări oricând în aer.