Editorial |
Toamna se numără bobocii
Alegerile locale au trecut, rezultatele se cunosc într-o bună măsură și, în general, sunt cele scontate. Spunem acest lucru întrucât în această primă fază a alegerilor s-a votat omul, s-a ales, ca să zicem așa, gospodarul care și-a pus amprenta personalității sale asupra unor lucruri bine făcute pentru comunitate și care a indus în mintea și conștiința alegătorilor că și-a pus la inimă problemele, interesele generale ale obștei. Câștigătorii primului tur de scrutin au fost ce-i drept ajutați și de felul în care au știut să-și facă campanie, una dinamică, credibilă, convingătoare, dar nu în ultimul rând au simțit și umărul pus de partidul sub sigla căruia au avut de câștigat. Rezultatele alegerilor conduc la tragerea unui întreg set de concluzii, încât analiștii politici vor avea o pâine bună de mâncat până la alegerile generale din toamnă. Cauzele care au dus la acest scor pro-Alianță în București și câteva orașe mari și pro-PSD în restul țării, sunt multiple și deloc greu de decelat.
Că în Capitală a câștigat trupa lui Băsescu nu e un merit al Alianței PD-PNL, ci al potrivirii în limbaj, în comunicarea pe același ton ironic, miștocăresc, bulevardier pe care îl au atât matrozul Băsescu cât și miticii dâmbovițeni. Putea să candideze până și dl. Iliescu, că tot n-ar fi obținut câștig de cauză. Deci, oricum, Capitala era pierdută pentru orice om cu o mică brumă de minte. Singurul aspect ce denotă o anumită logică a alegătorilor bucureșteni e acela că aceștia s-au gândit să-i dea ceea ce mereu Băsescu se plângea că nu are și că i se vâră bețe-n roate, o echipă de lucru. Acest fapt ilustrează că reușitele se obțin de cele mai multe ori în echipă. Așa că pe de o parte bucureștenii se bucură, iar pe de alta le rămâne să se-ntrebe dacă vor avea sau nu un oraș curat, fără gropi, fără câini vagabonzi, cu o circulație fluidă a transportului în comun, cu facturi mai temperate la plata serviciilor publice etc. Era limpede că bumerangul se va întoarce împotriva celor care l-au lansat, respectiv PSD, care s-au gândit să dizolve Consiliul general al Capitalei pentru a-l pune pe Băsescu într-o situație ingrată. Pe lângă popularitatea creată atât de calitățile intrinseci ale unui gestionar al intereselor comunității, cât și charisma acestora, cât mai ales de schimbarea în bine a imaginii localității, votul pro-Alianță a fost și unul politic. Orice am vrea să spunem, și trebuie să fim obiectivi, partidul mamă și tată s-a erodat în acești ultimi patru ani, a inoculat în mintea oamenilor de rând că a făcut prea puțină ordine în ce privește corupția, stăvilirea averilor, reformele în Justiție și aparatul administrativ, a tolerat polarizarea socială tocmai el, care reprezintă forța social-democrată, s-a înmulțit numărul celor îmbogățiți, s-a făcut mai mult politicianism. PSD a crezut că e suficient că a desființat vizele de intrare în Europa, că România a aderat la NATO și că se apropie cu pași repezi de intrarea în UE. Iată că pentru mulți români toate acestea rămân niște concepte abstracte, deși unii au beneficiat de dreptul de a merge la muncă în țările vestice și a câștiga de zece ori mai bine decât acasă. Este limpede că amărășteanul se confruntă cu impozite și taxe mari, cu sărăcia, cu o protecție socială mai mult declarată în vorbe decât reală, cu baronii locali care îi sfidează adesea și îi privesc de sus din merțanele lor elegante. Să nu uităm apoi că PSD a făcut o campanie neadecvată în care a pus accentul pe atacuri la persoană, pe publicitatea din presă și televiziune și mai puțin pe confruntarea la fața locului cu alegătorii. Spunem acest lucru întrucât unii primari PSD-iști chiar au făcut treabă bună, dar n-au știut să-și vândă marfa. Au crezut prea mult în sondaje care i-au îmbătat cu apă rece. Dar să fim drepți, PSD a câștigat majoritatea consiliilor județene din țară - locul unde se tranșează accesul la banii publici, la formarea bugetelor locale. De semnalat și un fapt pozitiv: s-au conturat la aceste alegeri trei forțe puternice - PSD, PNL și PD, restul partidelor fiind doar un ornament democratic. Dar toamna se numără bobocii. Gheorghe JURCĂ
|