Alegerile din SUA au trezit la viaţă televiziunile din România, făcându-i fericiţi pe redactorii emisiunilor de ştiri care au realizat lungi ediţii speciale, fără teama că PSD sau liderii lui s-ar putea supăra din pricina dimensiunii acestora sau a opiniilor vehiculate. Pe cât de liberă s-a simţit presa din România în raport cu subiectul number one al mass-media din toată lumea, pe atât de prudente au fost televiziunile din America. Dar nu din cauza administraţiei Bush, ci a istoricei gafe de acum patru ani când, în dorinţa de a-şi zdrobi concurenţa prin promptitudine, câteva televiziuni l-au dat câştigător pe democratul Gore. Cel mai impresionant aspect al alegerilor din 2004 a fost participarea masivă la vot, de aproape 71 la sută. Mii de oameni s-au dus încă din zori la secţiile de votare, formând cozi lungi în aşteptarea deschiderii acestora. În unele locuri, cozile au crescut până la câteva sute de persoane, durata aşteptării depăşind o oră. Au existat secţii unde s-a ajuns la patru ore de aşteptare, fără să se înregistreze nereguli. Ce­le 115 mili­oane de americani care au votat în data de 2 noiembrie au făcut-o cu conştiinţa importanţei gestului lor, indiferent dacă au optat pentru candidatul republican sau pentru cel democrat. După ce Europa Occidentală şi-a arătat răspicat preferinţa pentru John Kerry, după ce vinerea trecută Ossama ben Laden a ameninţat SUA cu noi represalii dacă nu votează "cum trebuie" şi, în sfârşit, după ce majoritatea televiziunilor americane, asemenea elitelor ţării, au fost de partea candidatului democrat, americanii au votat în virtutea propriilor convingeri, înclinând balanţa de partea lui George W. Bush. Cel puţin aşa arăta situaţia în momentul scrierii acestor rânduri, adică miercuri la amiază, când secretarul general al Casei Albe a anunţat, la Washington, victoria în alegeri a lui George W. Bush. Ce-i drept, democraţii refuzau să-şi recunoască înfrângerea, declarând că mai sunt multe voturi de numărat în Ohio şi că, în cele din urmă, John Kerry ar fi putut câştiga acest stat cheie, fapt ce prefigura repetarea coşmarului din 2000, când a fost nevoie de câteva săptămâni pentru cunoaşterea câştigătorului. Lupta a fost aprigă şi ne duce cu gândul la îndârjirea pe care o constatăm la noi acasă. Iar pentru un confort spiritual şi mai mare, vom invoca faptul că şi acolo adversarii politici au recurs la practici neortodoxe precum telefoanele otrăvite. Astfel, în New Jersey, unor alegători le-a telefonat un bărbat care li s-a prezentat drept fostul comandant al armatei americane în Războiul din Golf, generalul Norman Schwarzkopf, care afirma că îl susţine pe candidatul democrat şi i-a îndemnat să i se alăture lui Kerry. Adevăratul Schwarzkopf este, în realitate, un susţinător al lui Bush şi a dezminţit acest apel printr-un comunicat difuzat de la cartierul general al preşedintelui. Alegători din Michigan au primit telefoane de la interlocutori ano­nimi care, prezentându-se drept susţinători ai lui Kerry, îi informau că acesta intenţionează să legalizeze mariajele între homosexuali şi invitau electoratul să-l voteze pe senatorul de Massachusets în numele "democraţiei şi progresului". În realitate, senatorii John Kerry şi John Edwards, care au o politică mai liberală faţă de ho­mosexuali decât Bush, au respins în campania electorală lega­lizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
    Şi exemplele ar putea continua. Enorma diferenţă între noi şi americani este că ei nu trebuie să-şi facă probleme în privinţa viitorului democratic al ţării lor întrucât aceasta a fost şi va rămâne cea mai mare putere din lume.