Editorial
Boicotarea alegerilor
     Că "iarna nu-i ca vara" s-a convins până și autorul deja celebrei maxime, Traian Băsescu, el fiind nevoit să-și amâne mitingul elec­toral de sâmbătă de la Alba Iulia cu aproape două ore, din cauza vijeliei crunte de afară care i-a ținut efectiv în case pe albaiulieni. Dar nu numai el, ci și ceilalți candidați la președinție și la parlament au avut în ultimele zile cam aceeași soartă, trebuind să stea mai mult adăpostiți prin teritoriu și să renunțe la mult visatele "băi de mulțime". Viscolul iernii, iată, n-a mai ținut cont nici de puterile aproape supranaturale pe care au început să și le clameze unii candidați, nici de indicațiile și interdicțiile BEC-ului sau ale CNA-ului, care decretaseră că nimeni nu are voie să tulbure în vreun fel alegerile generale.
    Dar iarna nu este singura care boicotează alegerile generale. Un boicot și mai serios se anunță deja din partea funcționarilor publici. Deși salariile acestora urmează să crească din nou cu 17,6% începând de la 1 ianuarie 2005, ei sunt în continuare nemulțumiți de negocierile cu Guvernul, atât în ceea ce privește nivelul creșterii salariale, cât și în privința unor revendicări rămase încă nerezolvate de negocierile anterioare. Este vorba de măsuri legislative concrete care să conducă la depolitizarea funcției publice, protecția funcțio­narilor care desfășoară activități de control și alocarea de fonduri pentru pregătire profesională. Una peste alta, sindicatele func­țio­narilor publici amenință că, dacă Guvernul nu va continua nego­cie­rile, vor boicota alegerile, declanșând greve între 24 și 26 noiembrie.
    Potrivit declarațiilor lui Vasile Marica, liderul Uniunii Funcționarilor Publici din România, "dacă nu le vor fi satisfăcute revendicările, Guvernul nu va avea documentele de fond necesare desfășurării alegerilor, fiindcă angajații direcțiilor financiare nu vor mai da drumul la bani, salariații din primării nu vor mai elabora listele electorale, iar prefecturile nu se vor mai implica în desemnarea secțiilor de votare. Totodată vameșii vor face grevă generală două ore, timp în care oamenii nu vor mai putea ieși din țară".
    Așadar, nu este de glumă. După cum se știe, funcționarii publici și-au mai amânat de două ori grevele programate, în urma negocierilor purtate cu Guvernul. Acum, asemenea altor sindicate din învățământ sau din sănătate, au simțit că este momentul favorabil revendicărilor lor. Este campanie electorală, toată lumea promite, toată lumea dă! Numai că nu se poate merge la infinit nici cu majorările de salarii în sectorul bugetar. Nu că nu ar vrea nea­părat cineva ca funcționarilor publici să le fie majorate sau chiar dublate salariile. Totul ține în cele din urmă de posibilitățile exis­tente la un moment dat. Iar în prezent se pare că mai mult nu se poate. Pentru că, spun guvernanții, inflația ar deveni din nou galo­pantă. Mai mult, se pare că nici organismele financiare interna­ționale (FMI și Banca Mondială) nu agreează niveluri prea mari de creștere, pe motivul efectului "bulgărelui de zăpadă". Respectiv, dacă vor fi satisfăcute în totalitate revendicările salariale ale func­ționarilor publici, acest lucru ar genera alte greve și revendicări în lanț ale altor sindicate din sectorul bugetar. Un prim semnal l-a dat ieri sindicatul Alma Mater.
    Pe de altă parte, potrivit unui recent sondaj de opinie realizat în rândul funcționarilor publici din toată țara, doar prin asigurarea unor salarii decente va putea fi eradicată definitiv corupția din acest important sector de activitate.
Tinu MATEȘ