Nimic nu pare să-i frământe mai mult pe oamenii de rând, în perpetua primenire cosmică, decât apropierea iernii cu întreaga sa geometrie ameţitoare. Ştirile la zi ne răsfaţă cu zvonuri alarmante: zăpada a căzut pe neaşteptate, autovehiculele s-au împotmolit pe drumurile nepregătite ca de obicei, caloriferele se desprind de la reţea, în milioane de locuinţe s-a renunţat la "beneficiile" gazului metan comutându-se consumul pe tradiţionalele lemne, cărbunii fiind în... disponibilizare... Veştile rele curg potop ca şi ploile baco­viene pe care ni le prezic frumoase domniţe care se cramponează să îmbrace ţinute estivale făcându-ne "sâc"! din studiourile fierbinţi. Suntem târâţi într-o ambiguitate aproape puerilă: pe de-o parte ex­plo­dează surâsurile chipeşilor candidaţi, pe de alta abundă zvo­nistica noilor majorări din "cap de iarnă", la asigurări, taxe şi im­pozite şi nu cu un procent-două, ci cu mai multe, să ne fie de în­văţătură. Trăim speranţe iluzorii sub un negativism feroce, de la in­de­cizia alegătorului care nu prea ştie bine pe cine să pună ştampila până la nedumeririle care ne învăluie ceas de ceas privind serviciul de-a doua zi, pensia ce va urma, casa în care să-ţi ocroteşti familia, mâncarea de fiecare zi. La gândul iernii care vine nimic nu-i mai bucură pe conaţionalii noştri: nici jocurile de artificii ale posibililor aleşi, nici concertele în negurile lui noiembrie, nici cifrele majore ale planurilor pe câţiva ani. Gândurile toate se întorc concentric la chel­tuielile masive pentru supravieţuire: s-au scumpit porcii în târguri şi iarmaroace, au urcat preţurile la haine şi încălţăminte, costă o avere un dus-întors până la copiii sau părinţii aflaţi departe de casă, fac­turile în flux continuu te obligă la socoteli cu mărunţiş adunat din buzunarele tot mai goale.
    Într-un periplu neelectoral prin câteva gospodării ale unor cunoş­tinţe din mediul rural şi orăşenesc am avut neplăcuta surpriză să constat o întoarcere în timp cu câteva decenii, prin similitudinea dră­muirii kilowaţilor strecuraţi în becurile de mică putere, prin izgo­nirea întregii familii sau, uneori, a mai multora deodată, în bucătăria - "living" şi dormitor deopotrivă. Cei care încă se răsfaţă în mai mul­te încăperi îşi fac focul în sobe târziu în noapte ca jăratecul să ţină de cald familiei strâns unite; la blocuri centralele pornesc scurt, cu intermitenţe, flacăra de veghe fiind cel mai adesea de rond. Debran­şaţii visează înfofoliţi în cojoace la căldura de altădată, cea de două ore pe zi ca şi programul tv. Parcă-parcă era totuşi ceva în locul nimicului de acum. Nu sunt nostalgici, nu regretă schimbarea, dar nici că mai doresc o alta. Sunt blazaţi, rutinaţi şi păgubiţi ai soartei care-şi doresc doar să treacă frigul, să iasă iarăşi soarele. E tot ce mai speră. În toamnă târzie, chiar şi optica proaspeţilor noştri ţărani reîmproprietăriţi a suferit mutaţii interesante. În viziunea truditorilor pământului rentabilitatea acestuia nu mai rezidă în "mănoasele re­colte", ci în preţul bun pe care potenţialii investitori străinii l-ar da pe "feldera" de ogor, pe hectarul din titlurile de proprietate. Revenim la ideea dintru început, la iarna din zare, la postul creştinesc al Crăciunului, asezonat cu trufandale de import, că la carne şi lactate nu prea mai este slobod din cauza preţurilor din galantare mai abitir decât din cauza interdicţiei slovei bisericeşti. Merităm totuşi o revenire la zăpezile de altădată, la frumuseţea bucuriei profunde, la căldura căminelor din poveştile noastre nemuritoare, la cea a sufletelor calde şi prietenoase care să înlocuiască asprele gânduri care ne ţin treji în miez de noapte şi ne însoţesc paşii cotidieni. O schimbare la rece ne-ar ţine, poate, de cald.