Editorial
Stenograme cu țepi
     Gândită în așa fel încât să adoarmă electoratul prin lipsa unui dialog autentic între candidații de calibru ai alegerilor parlamentare și prezidențiale, campania electorală s-a animat brusc luni, când pe Internet au fost publicate in extenso stenogramele unor ședințe ale Biroului Permanent al PSD din anii 2003 și 2004. Fragmente incendiare din aceste documente au fost preluate de ziare precum "Evenimentul Zilei", "Adevărul", "Ziua", "România Liberă" sau "Coti­dianul", spre iritarea liderilor PSD dintre care unii au negat auten­ticitatea documentelor, expediindu-le în zona "campaniei murdare", în vreme ce alții au recunoscut (cu jumătate de gură) veridicitatea acestora. După ce le-am citit cu atenție, pot să vă spun că ele sunt foarte plauzibile, mai ales că măsurile preconizate în stenograme s-au concretizat ulterior. În orice caz, site-ul cu stenogramele a fost cenzurat. Dar, și dacă el n-ar fi fost blocat, eu nu cred că dez­văluirea pe această cale a "secretelor PSD" ar putea influența în mod semnificativ votul din 28 noiembrie. Nu de alta, dar țăranii din vârf de deal sau de munte ori pensionarii striviți de boli și de grija zilei de mâine nu se numără printre consumatorii de net, ei repre­zentând, în schimb, grosul votanților partidului de guvernământ. Ce ar fi putut afla aceștia, dacă ar fi avut acces la documentele din culisele PSD? Nimic surprinzător decât în măsura în care dorința reprezentanților de marcă ai PSD de a se perpetua la putere cu orice preț le-ar fi scăpat cu desăvârșire până acum. Ca și faptul că respectiva dorință n-are nici o legătură cu binele poporului ci numai cu prosperitatea personală a baronilor PSD de la centru sau din teritoriu.
    Concret, conform stenogramelor, instituțiile statului, în speță Au­to­ritatea Națională de Control, Curtea de Conturi, Ministerul Justi­ției, APAPS, Ministerul de Interne, sunt folosite fără reținere în bă­tălia politică și electorală. Câteva luări de poziție sunt foarte edi­ficatoare în acest sens. Rodica Stănoiu, de exemplu, pe când era ministrul Justiției, și-a pus "competența" la dispoziția partidului: "Am întrebat chiar și în ședințe mari când dăm verde pentru Bă­sescu. S-a dat târziu dosarul lui, acuma. Cu celelalte este o altă treabă pe care eu am spus-o în surdină colegilor. Acum este momentul să o spun tare. Sunt două-trei (dosare - n.m. MLM) care vin tari și importante, dar vreau să vă spun că în aproape toate, mi s-a spus, dăm de oamenii de aici". Adrian Năstase este supărat pe președintele APAPS, Ovidiu Mușetescu, pentru că acesta ar acoperi "toate poveștile cu privatizarea din perioada 1997-2000": "Păi ai venit cu o singură chestiune din care să rezulte că a fost o privatizare care nu a fost în ordine?" (...) Îți iei, îți pregătești hârtiile pentru că intrăm în campania electorală". Liderii partidului de gu­ver­nământ au gândit minuțios, încă din 2003, acordarea tuturor pome­nilor care s-au revărsat înainte și pe tot parcursul campaniei elec­torale. Pentru atragerea electoratului din mediul rural, Nicolae Vă­căroiu a găsit soluția: "Domnule președinte, dacă luăm 700-800 de milioane împrumuturi și ne apucăm și deschidem șantiere în toată țara, nu avem nici o problemă, câștigăm alegerile, la sate cel puțin cu 80%. Că nu are el ce mânca, dar dacă îi faci drumul în fața curții și el nu trebuie să mai meargă prin noroi, ăla este fericit". Dar, marea problemă a PSD este, ați ghicit, controlul mass-media. A­drian Năstase propune ca oamenii de încredere ai PSD să stea în studiourile televiziunilor și să aleagă doar imaginile care au girul partidului. Pentru un control cât mai eficient el propune constituirea a două echipe, una din 10 și alte din 6 oameni care să discute cu fiecare televiziune în parte și cu fiecare ziar.
    Dacă acum, când controlează cea mai mare parte a presei din România, prin patroni și ziariști fără coloană vertebrală, PSD este nemulțumit de gradul de obediență al acesteia, cum ar arăta un peisaj lipsit și de cele câteva voci care nu au amuțit încă? Să ne ferească Dumnezeu de modelul ucrainean, foarte activ în aceste zile în țara vecină. Ca și de cel rusesc.
Maria Lucia MUNTEANU