Editorial
Asalt final
     Astăzi este ultima zi de campanie electorală și toate partidele și formațiunile politice angrenate în cursa pentru câștigarea voturilor cetățenilor fac ultimele pregătiri, dau ultimele atacuri. De fapt avem de-a face cu punctul culminant al eforturilor lor de seducere a ro­mânilor de la clasicele afișe, bannere, pliante, brichete, pixuri, ca­lendare, la atacurile din presa scrisă sau audiovizuală și la site-urile principalilor candidați unde pe lângă informații și programe cei mai zburdalnici pot să joace Darts pe figura lui Traian Băsescu sau să riște să fie spânzurați dacă nu cunosc sintagmele programelor gu­ver­nului Adrian Năstase.
    Și dacă toți politicienii te îndeamnă să mergi la vot, mizând că prin participarea acestora și a nehotărâților vor reuși să treacă pra­gul electoral de 5 la sută, există și o altă campanie, neutră, care prin spoturi tv, te îndeamnă să mergi la vot doar pentru binele tău. Pentru că, nu-i așa, nu o poți lăsa să decidă pentru tine pe doamna care după ce cu greu își parchează mașina constată că a parcat în așa fel încât nu se poate da jos din automobil, așa cum nu-l poți lăsa să aleagă în locul tău nici pe funcționarul cu capul în nori care-i dă calculatorului să bea cafea. Dacă ei care fac așa alegeri proaste se duc la vot, trebuie să te duci și tu, pentru a îndrepta puțin rezultatul! Dar după o campanie care te-a umplut de confuzie cum poți să alegi bine? Pentru asta ai nevoie de o zi întreagă de liniște, o zi în care să reflectezi la ce ți se oferă și la ce vrei tu să se în­tâmple. O zi în care să apreciezi care este oferta cea mai a­pro­piată de dorințele tale.
    Vorbind despre confuzia în care te-a aruncat această campanie electorală să spunem câte ceva și despre sondajele de opinie. Deși rolul lor esențial este cel de a face o radiografie cât de cât corectă a situației reale, în campania care acum se încheie rolul lor a fost deturnat, așa încât numai de lămurire nu poate fi vorba, ci de ac­centuarea derutei. Sunt grăitoare în acest sens ultimele sondaje aruncate pe piață și care se bat cap în cap. Cea de-a doua ediție a sondajului "Eu cu cine votez" dat publicității de Institutul IRECSON creditează Uniunea PSD+PUR cu 41,5 la sută, Alianța D.A. cu 30,4 la sută, PRM cu 10,4 la sută în timp ce toate celelalte partide și formațiuni nu reușesc să treacă pragul electoral de 5 la sută. Ace­lași sondaj îl plasează pe primul lor în cursa prezidențială pe Adrian Năstase - 41,11 la sută, urmat de Traian Băsescu cu 27,9 la sută. Sondajul a fost realizat în perioada 16-21 noiembrie. În con­tra­pon­dere un sondaj realizat de CSOP în perioada 19-21 noiembrie dă cu totul alte rezultate: Alianța D.A. 39,5 la sută, Uniunea PSD+PUR 39,1 la sută, PRM 11 la sută, UDMR 5,7 la sută, iar în cursa pre­zidențială conduce Traian Băsescu cu 40,2 la sută urmat de Adrian Năstase cu 39,9 la sută. Înseși rezultatele sondajelor arată că ele nu sunt folosite de politicienii români ca instrumente de măsurare a opiniei piblice, ci mai mult ca instrumente de influențare și mani­pulare. În fața acestei crude realități nu-ți rămâne de făcut, ție ale­gătorule, decât să gândești de unul singur, să nu te lași manipulat și influențat și în ziua de liniște pe care Legea electorală ți-a acor­dat-o să reflectezi unde vei pune ștampila la 28 noiembrie.
Anca DINICĂ