.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Editorial.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Inundațiile de la Snagov!
     N-au trecut decât șase luni de la introducerea cotei unice de impozitare de 16 la sută și la bugetul statului s-a înregistrat o gaură de 10.000 de miliarde de lei, adică în jur de 300 milioane de euro. Speranța că acest gol bugetar va fi acoperit prin întărirea disciplinei financiare și scoaterea la lumină a economiei sub­terane s-a dovedit profund nerealistă. Efectele sunt cât se poate de dure­roase. La pierderile acumulate până în 2004 s-au adăugat altele și mai greu de suportat. Văzând că vistieria este goală s-a încercat cu disperare găsirea unor soluții salvatoare. Una dintre cele mai nepopulare măsuri este plafonarea sala­riilor în sectorul bugetar, după ce parlamentarii au avut grijă la început de an să-și rotunjească destul de copios veniturile, să-și schimbe automobilele, mobilierul, covoarele și să-și mai treacă lunar în cont câte 12 milioane de lei cheltuieli de întreținere a locuințelor. S-a trecut apoi la disponibilizarea a 7.000 de mineri și nu a 5.000 așa cum s-a promis inițial, în învățământ, sănătate, cercetare s-au operat reduceri de personal. Mereu ni s-a spus că nu sunt bani și trebuie identificate noi resurse de diminuare a cheltuielilor. Au venit apoi scumpirile succesive a tarifelor la gaze naturale, energie electrică, benzină, servicii. În condițiile în care prețurile la utilități sunt prevăzute să crească cu 15 la sută până la sfârșitul anului, te­merea deloc falsă este că în perioada imediat următoare va avea loc o scumpire în lanț a prețurilor la valorificarea produselor și în sectorul prestărilor de servicii.
    A doua jumătate a acestui an se anunță a fi extrem de grea pentru mai bine de jumătate din populația țării. Eventuala majorare a TVA-ului cu trei la sută va înrăutăți și mai mult traiul celor cu venituri mici ce vor avea un acces tot mai redus la achiziționarea produselor de strictă necesitate. Apelul făcut de preșe­dintele țării că trebuie să ne asumăm cu toții sacrificiile aderării la Uniunea Eu­ropeană și-ar fi găsit poate ecoul dorit dacă s-ar fi înhămat la acest efort de aus­teritate și parlamentarii și guvernanții. În realitate deciziile acestora sunt o ade­vărată sfidare a momentelor grele prin care trece țara. Aflăm cu stupefacție că în criza acută de resurse financiare la bugetul statului, o mare sumă de bani din cele 40 de milioane de euro destinate ajutorării familiilor ce-au avut de suferit de pe urma inundațiilor a fost destinată culmea impertinenței, în Programul "Pre­ve­nirea catastrofelor naturale generate de inundații, amenajarea văii Snagovului". Ce importanță mai are opinia hidroenergeticienilor, experților și specialiștilor de la mediu, faptul că în zona respectivă nu s-au înregistrat niciodată inundații și, că Snagovul nu este o prioritate a momentului actual.
    Adevărul este că s-a recurs la această stratagemă pentru că în perimetrul la­cului Snagov, mai mulți demnitari și potentați ai tranziției și-au înălțat somptu­oase case și vile de vacanță și țin cu tot dinadinsul să-și înfrumusețeze arealele cu banii de la bugetul de stat. Miile de familii lovite de furia apelor, ce au pierdut în inundații agoniseala întregii lor vieți și a generațiilor anterioare, consideră că în actualele momente de grea cumpănă pentru țară, nu este deloc nimerit ca regelui Mihai să i se acorde despăgubiri în valoare de 30 de milioane de euro. Gestul neavenit al guvernanților are loc în condițiile în care sute de mii de români își mai caută prin tribunale drepturile de proprietate asupra pământului și imo­bi­lelor răpite de comunism.
    Dacă Guvernul va insista în continuare la gesturi ieftine, de imagine și nu va drămui cu maximum de zgârcenie fiecare leu atras la buget, există riscul ampli­ficării inflației. Asta ar însemna că leul greu pe care n-am apucat bine să-l pi­păim, va deveni unul din ce în ce mai ușor, tocmai când miza intrării țării noastre în UE, o reprezintă, în primul rând, pe lângă modificările legislative, stabilitatea mo­netară.
Sebastian TRUȚA