Prima pagina
Curier judetean
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Va deveni PD mai pedeserist decat PDSR?

     Dupa cum ati aflat, Traian Basescu a inceput sa colinde tara pentru a-si prezenta motiunea cu care spera sa-l doboare pe Petre Roman de la sefia partidului. Ceea ce a propus Basescu la Alba Iulia marturisesc ca m-a lasat cu privirea... ca a lui.
     Chiar daca intr-o conferinta de presa conducerea PD Alba a atras atentia ca este doar un proiect, care in final aproape sigur va contine si propuneri din teritoriu, unele poate chiar din Alba, schimbarea e radicala. Pentru ca Basescu vrea ca partidul sa devina de stanga! In opinia lui centru-stanga nu e suficient de relevant si oricum pe acest culoar este si PDSR. Aceasta schimbare implica si schimbarea doctrinei economice. Reforma va fi facuta mai cu incetisorul, ca sa mai poata rasufla si romanul, iar economia de piata va functiona dupa legile pietei. Cu exceptia cazurilor cand nu va functiona dupa legile pietei ci dupa deciziile pe care le va lua statul, care va interveni in situatii de criza. Or, cum la noi cam tot timpul e cate-o criza... Tot statul se va ocupa de infrastructura, sanatate, aparare, invatamant. Sa speram ca la infrastructura nu se va ocupa ca de autostrada Bucuresti-Pitesti. Tot la infrastructura intra si retelele de telecomunicatii, dupa cum o stim cu totii. Sa intelegem ca din 2003, cand se va liberaliza telefonia fixa, operatorii privati nu vor avea dreptul sa-si faca propria retea? Mai ales ca, din cate am citit prin presa centrala, o firma deja se pregateste in acest sens.
     Si la nivelul statutului se pregatesc schimbari radicale. Faptul ca in loc de 6 vicepresedinti vor fi 12, din care jumatate din teritoriu, este un fapt bun. Insa regulile privitoare la accesul la functii si demnitati avem serioase dubii ca vor atrage noi membri. Abia dupa un an in partid (in cazul in care nu se vine prin absorbtia unui alt partid) pedistul poate spera la un loc de candidat la o functie de consilier local sau judetean. Ca sa poata candida la parlament trebuie sa fi avut un mandat de consilier, iar ministru nu poti ajunge daca n-ai trecut prin primele doua stadii. Motivatia este ca astfel nu vor mai fi surprize sa te trezesti ca paraseste partidul vreun parlamentar sau altcineva cu functie. Trebuie insa sa constat ca si aici d-l Basescu a luat-o prin aratura in loc sa mearga pe sosea. Pai Severin, Babiuc sau cei din filiala din Constanta erau nou-veniti in PD? Dar sa vedem si un caz concret de barare a accesului. Dupa aceasta propunere, Mircea Hava ar ajunge mai pe la pensie ministru pentru simplul motiv ca n-a fost parlamentar. Are PD mai buni oameni decat Hava care sa se ocupe in guvern de administratia publica locala? Ma indoiesc. Iar exemplele pot continua. Practic, prin acest sistem este rasplatita vechimea, nu valoarea. Ceea ce cam pute a comunism, intr-o societate democratica si concurentiala promovarea fiind legata de valoare, nu de alte criterii.
     Chiar daca deputatul Alexandru Peres nu crede ca aceasta schimbare de macaz va duce la scindarea PD - fiindca in Consiliul de Coordonare National 20% din locuri sunt ocupate de sustinatori ai motiunilor ce-au pierdut - eu nu sunt asa de sigur ca unii cu vederi mai liberale nu vor pleca. Iar daca PD va obtine cu noua doctrina 20-24% la viitoarele alegeri (cum spera Basescu) inseamna ca in 2004 situatia din Romania va fi catastrofala. Altfel nu vad cum va obtine un partid de stanga atatea voturi.
Florin SILEA