Raurile din Apuseni s-au linistit
Incep lucrarile de refacere a zonelor calamitate
La scurt timp dupa ce inundatiile din Apuseni au afectat mai multe gospodarii din apropierea Casei memoriale "Avram Iancu", au inceput lucrarile de decolmatare in aceasta zona. Actiunea nu s-a putut finaliza la parametrii hidrotehnici propusi datorita faptului ca muncitorii Sistemului de Gospodarire a Apelor Alba Iulia nu au fost sprijiniti si de locuitorii acestei zone. Proprietarii terenurilor aflate in apropierea raului Ariesul Mic au impiedicat accesul utilajelor care urmau sa efectueze lucrarile de decolmatare.
Dupa cum ne-a informat d-l dr. ing. Vasile Stef, director al SGA Alba Iulia, in aceste zile vor demara lucrarile programate pe Ariesul Mare, la Girda. In aceasta localitate mai exista inca doua case inundate, insa a fost dificil sa se actioneze din pricina debitului mare al raurilor. De asemenea, in aceasta perioada se vor executa lucrari de consolidare ale malurilor la Albac, in zona Tirgului. Trebuie remarcat faptul ca lucrarile de decolmatare nu rezolva decat partial problemele aparute in Muntii Apuseni. "S-a propus Companiei Nationale Apele Romane, demararea unor lucrari de regularizare a Ariesului Mic, de la Avram Iancu la Ponorel. Astfel de lucrari se impun a fi efectuate si pe raul Ariesul Mare, din zona Girda", ne-a informat d-l Vasile Stef. Ingrijorator este faptul ca toate raurile din cursul superior al Ariesului sunt colmatate. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, insa cea mai importanta dintre acestea este taierea masiva a padurilor. A fost semnalata existenta unui volum mare de aluviuni care coboara din Ariesul superior spre zona mijlocie. Pentru prevenirea acestor fenomene se impune aplicarea unor ample programe de impadurire, de refacere a bazinelor hidrografice, precum si de ocrotire a zonelor de protectie impadurite.
Adriana D. TRUTA
In prezenta reprezentantului Guvernului, la Rosia Montana
Oficialii judetului si autoritatile din zona au analizat investitia lansata de SC Montana Gold Corporation
In cursul zilei de ieri, prefectul judetului, av. Ioan Rus insotit de presedintele Consiliului judetean Alba, Augustin Presecan si reprezentantul Departamentului pentru Investitii straine din cadrul Guvernului, I. Decebal, s-au deplasat la Rosia Montana pentru a analiza la fata locului directia in care va evolua investitia de proportii lansata de catre SC Montana Gold Corporation. La reuniune au mai participat reprezentanti ai Companiei Minvest Deva, ai Primariei Rosia Montana si Abrud precum si ai Asociatiei "Alburnus Major" si ai SC Montana Gold Corporation.
Dupa cum este bine cunoscut, SC Montana Gold Corporation a initiat o investitie ce are ca obiect de activitate exploatarea zacamantului de aur din zona. Acest lucru a dus la o serie de discutii contradictorii, opinii pro si contra, ba mai mult, la diverse speculatii care sustin ca toata afacerea ar fi doar o cacealma. Frank Timis, presedintele SC Montana Gold Corporation, a asigurat insa ca investitia este una sigura si de mare anvergura, pe aceasta cale investindu-se in judet peste 400 de milioane de dolari si asigurandu-se 2500 locuri de munca in zona. Prefectul de Alba, av. Ioan Rus, ne-a declarat ca Guvernul Romaniei sustine aceasta investitie care atrage fonduri serioase in dezvoltarea zonei. "In aceasta afacere sunt implicate 11 banci comerciale puternice care sustin investitia. Guvernul Nastase sprijina acest proiect care se dovedeste a fi o investitie serioasa, care aduce capital important judetului", a precizat prefectul Ioan Rus. Georgiana JURCA
Ca si cand soarta nu ar fi fost destul de cruda
Birocratii isi bat joc de handicapati
La Inspectoratul teritorial judetean Alba pentru persoane cu handicap, exista in aceste zile, cand se verifica dosarele persoanelor cu handicap, o aglomeratie de nedescris. Lumea se calca pur si simplu in picioare ca sa ajunga la rand. O bataie de joc care ar putea fi evitata, daca domnii de aici s-ar purta macar civilizat, ca sa nu zicem preferential, cu persoanele batute si asa de soarta ca sa isi mai si bata joc de ei si cei care traiesc de pe urma lor!
Sub cupola ASTREI "Timotei Cipariu" Blaj
Cercul "Stana Biris" Jidvei, Cetatea de Balta
Zilele trecute, in localitatea Jidvei din judetul Alba, situata in renumita podgorie a Tarnavelor, au avut loc manifestarile omagiale "140 de ani de la infiintarea ASTREI", sub egida Despartamantului "Timotei Cipariu" Blaj. Au fost alaturi Primaria comunei Jidvei, Liceul teoretic din localitate, Protopopiatul Ortodox Blaj, Biblioteca "Scoala Ardeleana" Blaj. Aceasta activitate a pornit din initiativa directorului Claudiu Necsulescu al SC Jidvei, mare binefacator al Astrei, fiind sustinuta de inimoasa profesoara Maria Sabadus, directoarea Liceului si de vrednicul primar Teodor Turcu. Au raspuns invitatiei parintele protopop Vasile Brumar, scriitorul Ion Marginean (consilier sef al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Alba), preotii din: Jidvei - Dorin Lazar, Craciunelu de Jos - Liviu Fer, Capalna - Gheorghe Bogdan, Biia - Dumitru Fracea, Blaj - Lucian Borsan, Veseus - Ioan Nistor, Panade - Mircea Maier, Cetatea de Balta - Sorin Ioan Ivan si Mate Ianos; primari/membri Astra, din: Sancel - Gheorghe Latiu, Craciunelul de Jos - Lenuta Bubur, Cetatea de Balta - Nicolae Parau; reprezentanti ai cercurilor din: Craciunelul de Jos - prof. Titiana Fer (presedinte), prof. Anuta Sarbu (directoarea Scolii generale); Biia - prof. Teodor Blaga (presedinte), Olimpia Fracea (conducatoarea corului bisericii); Sancel: Panade. La Biserica Ortodoxa Jidvei s-a oficiat o slujba de vecernie de catre soborul preotilor amintiti. Parintele protopop Vasile Brumar a rostit cuvantul de binecuvantare al manifestarilor si a cercului nou creat. Starea de emotie a fost sporita de cantecele religioase interpretate de grupul barbatesc din Sancel si grupul femeilor din Biia, invesmantati in frumoasele costume populare locale.
Simpozionul organizat la Caminul Cultural s-a deschis prin cuvantul primarului Teodor Turcu, care a urat bun venit oaspetilor si cetatenilor comunei, urmand prof. Silvia Pop, care aduce salutul ASTREI blajene si prezinta invitatii de onoare, intre care amintim: scriitorii Ion Marginean (Alba Iulia), Alexandru Brad (Bucuresti), Ion Buzasi (Blaj), Ana Hinescu (vicepresedinta ASTREI blajene). Cei evocati prezinta mesaje si citesc din creatiile lor.
Constituirea Cercului ASTRA la Jidvei a fost punctul culminant al manifestarii. Toti cei 44 de membri, reprezentand categorii sociale diverse, au fost validati. La propunerea primarului Teodor Turcu au fost alesi in comitetul de conducere. Maria Sabadus (presedinte), Dumitru Nistor (vicepresedinte), Lenuta Puiu (secretar). Presedinta aleasa isi exprima bucuria de a fi in fruntea noului Cerc si, totodata, nadejdea ca ASTRA a gasit sol prielnic in zona Jidvei. La propunerea membrilor, cercul se va numi "Stana Biris", in semn de pretuire fata de cea care a descoperit si a readus in circuitul valorilor folclorice, "Purtata fetelor de la Capalna", emblema a miscarii pe pamantul romanesc. Se acorda diploma de merit a ASTREI Blaj, formatiei "Fetele de la Capalna", pentru prestatia exceptionala la Festivalul "Dor de pe Tarnave", editia I, Craciunel, 11 februarie 2001. Din partea ASTREI blajene se doneaza reviste si carti pentru constituirea unei biblioteci a Cercului "Stana Biris" Jidvei, Cetatea de Balta. La Jidvei s-a intamplat ceva. Noii astristi, alaturi de cei vechi, s-au simtit uniti "in cuget si simtire", dornici sa refaca vatra de spiritualitate romaneasca.
Silvia POP, presedintele ASTRA - Despartamantul "Timotei Cipariu" Blaj
|