Curier judetean
Editorial
Prima pagina
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Inteligenta liceenilor de la Colegiul "David Prodan" Cugir valoreaza milioane

     Intr-o societate romaneasca, macinata de lipsuri din cele mai variate si in care inteligenta a devenit marfa exportata, volens-nolens pe valuta occidentalilor, gestul patronului SCCA Metalul Cugir, ing. Nicolae Contan are o semnificatie cu totul aparte. Dupa zbateri financiare prelungite, Colegiul "David Prodan" a reusit sa rezolve problema copiilor super-dotati, cu situatie materiala precara: incepand din aceasta luna, cate 5 dintre ei vor primi cate 600.000 lei (total 3 milioane) din partea celui mai "greu" sponsor: SCCA Metalul Cugir. De altfel, directorul Colegiului, prof. Ionica Dancan, ne-a precizat ca sprijinul d-lui Contan este mult mai consistent, acesta sponsorizand si amenajarea cabinetului de informatica. "Gestul d-lui Contan este cu atat mai mult apreciat cu cat alti oameni de afaceri din oras isi intorc foarte greu sau deloc fata catre noi. Oricum noi ii asteptam, pentru ca inteligenta este un domeniu in care merita sa investeasca", ne-a precizat directorul Dancan.
     Primii 5 copii si-au primit sumele cuvenite vineri, 23 martie a.c., urmand ca acest gen de recompense sa constinuie lunar, pe timp nelimitat. (N.T.)


Depozitarea deseurilor menajere in localitatile din judetul nostru nostru - o problema greu de rezolvat

     Inspectoratul de Protectia Mediului Alba a finalizat recent inventarierea haldelor de deseuri din comunele si orasele judetului. In urma acestei actiuni s-a constatat ca, din cele 65 de comune ale judetului, in 20 dintre acestea consiliile locale nu au stabilit si aprobat amplasamente pentru depozitele de gunoi. Amintim aici doar cateva dintre acestea: Almasu Mare, Avram Iancu, Ciugud, Miraslau, Lupsa, Horea, Craciunel. Trebuie specificat faptul ca 6 comune ale judetului nostru au incheiat contracte cu firme de specialitate din orase care asigura transportul si depozitarea gunoaielor. In majoritatea comunelor care au stabilite amplasamente pentru haldele de deseuri nu sunt respectate conditiile de depozitare in amplasamentele respective. De asemenea, spatiile destinate depozitarii deseurilor nu au amenajarea corespunzatoare, nerespectandu-se conditiile impuse de I.P.M. Alba. In ceea ce priveste situatia depozitelor de deseuri care exista in orasele din judet, in fiecare din aceste localitati se impune stabilirea unor noi amplasamente. S-au purtat discutii cu edilii acestor orase, exista proiecte pentru noi amplasamente, insa cea mai mare problema o reprezinta lipsa fondurilor necesare pentru realizarea acestor investitii.
Adriana D. TRUTA


ISJ Alba solutioneaza protestul elevilor de la Scoala Generala nr. 3 Sebes

     Elevii Scolii generale nr. 3 din Sebes au protestat vineri "spontan" cerand celor doua directoare demisionare sa nu-i paraseasca. Spunem ca protestul a fost "spontan" pentru ca, de atata spontaneitate, grevistii au avut timp sa se gandeasca la sloganuri. Doamnele Mioara Bulbucan - director si Voichita Marcu - director adjunct, si-au dat joi, 22 martie, demisiile. Gestul lor a fost provocat de rezultatele raportului comisiei de ancheta care a analizat cazul profesorului Aurel Eugen Pantiloiu - profesor de istorie - engleza. Acesta a sustinut anul trecut examenul de grad, examen organizat conform tuturor reglementarilor in vigoare. A obtinut gradul I, dar conducerea Scolii generale nr. 3 nu a luat in considerare acest fapt. In urma sesizarilor facute catre ISJ Alba, s-a anchetat cazul si s-a decis ca nu exista motive care sa justifice atitudinea conducerii. In fata acestei situatii, cele doua directoare si-au dat demisia. Prof. Dorin Sandea - inspector scolar general al ISJ Alba, ne-a declarat ca vineri, in ziua protestului, pe la ora 15.00, cand a reusit sa ajunga la Sebes, nu a mai intalnit pe nimeni, in afara femeii de serviciu care "indeparta decorul".
     Intrunit luni in sedinta, Consiliul de Administratie al ISJ Alba a analizat problema stabilind masurile ce se impuneau pentru rezolvarea cazului. Astfel, s-a acceptat demisia celor doua directoare. Doamna Mioara Bulbucan a primit in plus un avertisment, iar doamna Voichita Marcu - mustrare scrisa. Ambele sanctiuni sunt prevazute in Statutul personalului didactic.
     Ieri, inspector scolar general, prof. Dorin Sandea, a instalat noua conducere a Scolii generale nr. 3 Sebes: prof. Ana Piersica - director si invatatoarea Ana Dragomir - director adjunct. Ambele numiri sunt cu delegatie pana la ocuparea functiilor prin concurs.
Anca DINICA


La Sebes
PUR se consolideaza

     Urmare a fuziunii ApR Sebes cu PUR Filiala Sebes, luni, 26 martie 2001, in municipiul Sebes a avut loc sedinta de constituire a Comitetului Interimar PUR. Cu aceasta ocazie a fost prezent presedintele Consiliului Judetean Alba PUR, ec. Nicolae Popa. Structura organizatorica a Comitetului Interimar PUR Sebes este urmatoarea: presedinte - medic veterinar Stefan Schiopu; prim-vicepresedinte-comandor Jean Ionescu; vicepresedinti: ing. Constantin Ispir, prof. Lucia Jurju, merc. Adi Bogdan, teh. Eugen Vlad; secretari: ing. Ioan Bota, ing. Tiberiu Mihacea, sing. Violeta Radu, inf. Felicia Muntean, ing. Ioan Dobrescu, ing. Simonel Nechifor. (Biroul de Presa al Partidului Umanist din Romania)


Program de perfectionare al CJ Alba in proiectul ECOSTEP
Eficienta renergiei in cladiri publice

     Vineri, 30 martie a.c., in sala mica a Casei de cultura a Sindicatelor din Alba Iulia se vor desfasura lucrarile simpozionului "Eficienta energiei in cladiri publice", parte a programului de perfectionare al Consiliului judetean Alba in cadrul proiectului ECOSTEP. Proiectul se realizeaza prin cofinantare Phare in cadrul programului ECOS-OUVERTURE. Au fost invitati reprezentanti ai consiliilor locale, specialisti in domeniu, directorii societatilor din subordinea CJ Alba, delegati din partea Consiliului judetean Baks-Kiskun Ungaria etc. Lucrarile vor fi deschise de presedintele Consiliului judetean Alba, Augustin Presecan si vor continua, conform programului stabilit, cu urmatoarele teme: energia si mediul (prezinta Georgeta Padureanu); eficienta energetica (Vasile Grasin), consumuri si costuri energetice in cladirile publice (Vasile Grasin), echipamente de confort ambiental in cladirile publice (prof. dr. ing. Liviu Popoviciu), servicii energetice (Vasile Grasin), studii de caz (Vasile Grasin si Georgeta Padureanu) etc.
Florin ROMAN


Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.