Birocraţi cu ceafa lată
     Societatea comercială România, societate cu nume (şi renume) colectiv, s-a aflat de-a lungul istoriei de mai multe ori în pragul falimentului. Mă rog, au fost vremuri grele, vremuri tulburi, când coordonatele pe care se desfăşura competiţia între state erau mai violente şi nu exista nici un arbitru internaţional care să vegheze la respectarea regulilor. Acum violenţa directă e mai rară (şi-au însuşit, oare, pământenii lecţia de la cea de a doua conflagraţie mondială?), dar este la fel de dură, la fel de agresivă. Competiţia se duce acum la nivel diplomatic, se trag sfori prin cabinetele marilor puteri şi se folosesc, în locul tancurilor şi avioanelor, firmele şi concernurile, calculatoarele şi sateliţii.
     Din nefericire, mereu îndatorată, mereu jefuită de "S.C."-uri mai mari, România a cam rămas în urmă în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea. Căci până în 1989 s-a strâns cureaua din toate punctele de vedere, apoi "directorul" a plecat să se "odihnească" niţel. Se părea că societatea asta românească va începe să meargă bine. Dar, abia ieşită dintr-un negru sistem de relaţii ce-i fusese impus cu forţa de "concernul" sovietic, România a descoperit o lume reală mult schimbată faţă de cea cu care era ea obişnuită: o lume cu reguli stricte în care nu există loc decât dacă te conformezi. Şi n-ai încotro?! Trebuie să mergi înainte, spre Vest, tot spre Vest. Nici nu te mai întreabă nimeni dacă vrei, sau nu, să te integrezi. E musai. Da' ce te faci că nu te poţi integra, cu problemele pe care le ai în propria ta ogradă: economice, sociale, politice etc.
     Uite-aşa ajungem la o întrebare pe care şi-o adresează românii încă din 1989, de la plecarea "directorului" în "vacanţă eternă". De ce nu se rezolvă problemele în România? Răspunsul e simplu: pentru că în ţara asta există o mulţime de creatori de probleme. Legaţi inseparabil de dosul marelui dispărut, dar legaţi mai puternic de însuşi sistemul pe care acesta îl instituise şi îl guverna draconic, pupincuriştii au depus până acum eforturi substanţiale pentru ca lucrurile să se schimbe... dar să rămână cum au fost!
     Nu ne permitem să nominalizăm exact posturile în care se află creatorii de probleme la nivel naţional. Dar, luând ca punct de referinţă o firmă oarecare, cu directorul în vacanţă, vom observa că aceşti creatori de probleme sunt doar nişte creaturi umflate de osânză şi aroganţă, situate în punctele-cheie, de unde pot bloca orice efort. De pildă, într-o firmă, dacă secretara nu vrea, nu merge nimic dom'le. Te sfidează, te pisează, te stresează, te agasează, e obraznică (când n-o văd alţi şefi, mai mititei..., de care oricum ea râde pe ascuns), te lasă să-i aştepţi "favorurile" ce-i intră în atribuţiile de serviciu etc. O hârtie care nu ajunge în mâinile cui trebuie, un mesaj netransmis sau alte asemenea lucruri "banale" pot avea efecte dezastruoase în timpul unei competiţii. Adăugaţi la acestea nervii măcinaţi şi eforturile consumate în întreprinderi sterile, haosul creat deliberat de şoferi, de pildă, de comisionari ş.a.m.d. De tot felul de subordonaţi ai "dispărutului", care doresc nu numai să-şi păstreze locurile, ci şi sistemul neclătinat. Închipuiţi-vă ce se întâmplă dacă la această revoltă mascată de "amabilitate şi eficienţă" se raliază indivizi situaţi în posturi mai importante. Şi gândiţi-vă câte "secretare" de-astea sunt la primării, prefecturi, consilii judeţene, instituţii descentralizate, agenţii, inspectorate, secretariate de stat, ministere etc. Să ne mai mirăm că pe feţele unor aleşi (sau numiţi) se întipăreşte tot mai adânc amprenta inutilităţii? Cum să meargă bine capul ţării, când fundu' doldora, crescut direct proporţional cu obrăznicia, se lasă atât de greu de urnit? Nu poate exista logică, luciditate şi coerenţă în actul guvernării, atâta timp cât comandantul dă ordin de atac, iar "secretarele" aplaudă sarcastic de prin birouri: "Ce voce frumoasă...!"
Ioan HĂNŢULESCU