Rugăciunea de azi |
Întristare și durere ne-a înconjurat pe noi oamenii și chinurile iadului ne-au aflat pe noi, Mântuitorule și umbra morții ne-a acoperit pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni și înainte de vreme ne lipsim de viață și nu ne pricepem ce vom face. Numai către Tine, Doctorul sufletelor și al trupurilor și la adâncul îndurării Tale căzând, cu zdrobire de inimă și cu umilință, strigăm: Izvorule al vieții, miluiește-ne și păzește poporul Tău cel deznădăjduit, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ca un îndurat.
Viața cea veșnică
În duminica aceasta la slujba Sfintei Liturghii se citește evanghelia tânărului bogat, care dorea să cunoască ce ar mai trebui să facă pentru a moșteni viața cea veșnică. Este întrebarea firească pe care ar trebui să ne-o punem toți, deoarece este singura întrebare serioasă a vieții. Celelalte de genul: cum să devii bogat?, cum să devii miliardar?, cum să slăbești sau să-ți schimbi... "look"-ul, cum să-ți implantezi "silicoane", toate sunt simple mofturi ale omului care se amăgește singur și crede că va trăi etern pe pământ. Nu, întrebarea tânărului din evanghelie este cea mai profundă și singura reală pentru omul credincios: ce să fac ca să moștenesc împărăția cerurilor?
Mântuitorul îl supune unui test: "de ce mă numești bun?", deoarece tânărul se adresase cu apelativul "bunule, Învățător". Și continuă Mântuitorul: "nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu". Cu alte cuvinte, crezi tu că te afli în fața lui Dumnezeu sau ai venit la Mine ca la un Înțelept sau profet al vremii pentru a afla o rețetă de mântuire. Și astăzi, mulți sunt cei care oferă rețete de mântuire, mai ales în vremurile acestea tulburi, chiar în orașul Alba Iulia (vezi metoda dianoetică a scientologilor, metoda lui Hațegan, a gnosticismului lui Șamael Aun Weor etc.). De ce mă numești bun? Tânărul nu răspunde, probabil nu știa nici el cine era Cel din fața lui și îl considera ca pe o personalitate profetică a vremii.
"De vrei să intri în viață, păzește poruncile", îi spune Mântuitorul. "Toate acestea le-am păzit din tinerețele mele", Îi răspunde tânărul lui Hristos. Ce model frumos de viață! Câți mai pot spune astăzi că păzesc poruncile biblice: nu desfrânează, își cinstesc părinții, nu fură, nu ucid (nu fac avorturi), nu înjură, cinstesc ziua duminicii etc? Din viața noastră reiese seriozitatea cu care ne punem problema sufletului.
Mântuitorul îi răspunde tânărului: "încă una îți mai lipsește: vinde averea ta și apoi vino și îmi urmează". Termenul de "avere" în limba greacă are aceeași rădăcină cu cel de "ființă", iar profunzimea este extraordinară. Averea se leagă de ființa omului. De aceea, Hristos îl trimite pe tânărul evangheliei să își vândă averea, adică să lepede ființa sa păcătoasă pentru a putea intra în împărăția cerurilor.
Mesajul evangheliei la o primă analiză am zice că s-ar adresa doar celor care au averi mari și inima lor le este legată de ele. Nu, ea se adresează oricărui om, care are ființa lui atașată de un lucru, pe care îl pune mai presus de Dumnezeu sau de viața sufletească. Elimină tot ceea ce te-ar putea îndepărta de Dumnezeu, de rugăciunea curată, de Biserică. Caută-le în primul rând pe acestea și apoi toate celelalte se vor adăuga.
Din păcate, Dumnezeu a devenit o simplă afacere personală, pe care o abordăm atunci când ne căsătorim, ne naștem sau murim. În rest, nu ne mai interesează. Doar atunci când necazul cade peste noi, alergăm ca disperații spre tot felul de rețete auzite la colțul străzii sau în idioțenia unor programe TV sau pe paginile unor ziare, care ne sugerează diverse "vrăjitoare albe" (deși sunt cam negre), care ne-ar putea ajuta "pe loc".
Iubite cititorule,
Societatea în care trăim ne oferă tot felul de lucruri secundare, pe care ni le prezintă ca principale, prin care vrea să ne devieze de la calea cea adevărată a vieții: calea care duce spre Dumnezeu. Unul din filmele lui Tarkovski încheia cu întrebarea existențială: "ce drum este cel care nu duce spre Biserică?". Ce drum a apucat viața noastră dacă nu duce spre Hristos?
Pr. Emil JURCAN
Calendar religios
Ortodox: Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
Catolic: Sf. Ludovic; Sf. Iosif din Calasanz.
|
De toate |
Meteo
Azi se așteaptă încă o repriză de ploaie, însă mâine va fi timp frumos. Maximele vor fi 26 - 29 °C, iar minimele 15 - 13 °C. Omul va simți maxim 27 - 28 °C, iar noaptea minim 18 - 17 °C.
Aforismul zilei
Copilul - ca și copacul, când de mic se strâmbă, anevoie se mai îndreaptă.
Anecdota zilei
- Gigele, am impresia că maică-ta este gata cu masa...
- De unde știi, tăticule?
- Miroase a mâncare arsă!
Rețeta zilei
Zacuscă cu crap: 500 g crap, 300 g ciuperci, 300 g castraveți acri, 50 g măsline, 100 ml ulei, 1 lămâie, 1 lingură de zahăr, 500 ml vin alb, 2 linguri bulion sau pastă de tomate, 1 foaie de dafin, sare, piper.
Peștele se taie în bucăți, se sărează, se piperează și se prăjește în ulei foarte încins, pentru a forma o crustă aurie. Ciupercile se taie de mărimea măslinelor, iar castraveții se taie în șuvițe subțiri cât chibriturile, apoi se sotează în ulei. Se stinge cu bulion sau pastă de tomate și puțină apă, se adaugă măslinele desărate, foaia de dafin, sare și piper. Se lasă compoziția să dea câteva clocote, apoi se introduc bucăți de crap prăjit, se mai lasă să dea un clocot. Totul se pune în borcane și se acoperă cu celofan.
Sfaturi practice
Lenjeria care se usucă afară pe timp de iarnă nu va îngheța dacă, în apa de limpezit, se adaugă circa un pumn de sare la patru litri de apă.
Calendarul evenimentelor
Sâmbătă
*1794 - Se naște Johann Gottfried von Ferder, filosof german. (m. 18. XII. 1803)
*1873 - S-a născut la Iași actrița Lucia Sturza Bulandra. (m. 19. 09. 1961)
*1944 - Eliberarea Parisului de sub ocupația nazistă.
Duminică
*1907 - A murit Iosif Vulcan, întemeietorul teatrului românesc din Transilvania și redactorul revistei "Familia". (n. 1841)
*1939 - Guvernul și Marele Stat Major polonez cer României sprijinul pentru tranzitarea prin țara noastră a materialului de război destinat Poloniei. Cererea este satisfăcută de guvernul român.
Horoscop
BERBECUL. Sâmbătă. Se pare că din cauza oboselii vă concentrați cu greu asupra problemelor curente. Dragoste ** Bani ** Sănătate ** Duminică. Proiectele nonconformiste au nevoie de o susținere certă din partea persoanelor influente. Aveți șansa revigorării vieții sentimentale. Dragoste *** Bani ** Sănătate ***
TAURUL. Sâmbătă. Activitățile curente necesită o planificare riguroasă. Altfel, întârzierile pot afecta relația cu persoana iubită. Dragoste * Bani ** Sănătate ** Duminică. Sunt situații în care trebuie "să zâmbiți frumos" chiar dacă nu prea aveți motive. Dacă vă pierdeți controlul, ați putea strica tot. Dragoste ** Bani ** Sănătate **
GEMENII. Sâmbătă. Sunt favorizate comunicările la distanțe mari și investițiile pe termen lung. Confidențele reciproce cu partenerul de cuplu pot grăbi intimitatea. Dragoste *** Bani * Sănătate ** Duminică. Atenție, riscați să pierdeți un timp prețios neabordând problemele dvs. și ordinea importanței lor reale. Dragoste ** Bani * Sănătate **
RACUL. Sâmbătă. Replierile frecvente sunt necesare deopotrivă la serviciu și acasă pentru ordonarea gândurilor. Dragoste ** Bani ** Sănătate ** Duminică. Din păcate, nu prea aveți timp de odihnă: noi probleme de rezolvat pot să apară chiar și în ceasul al doisprezecelea. Dragoste ** Bani ** Sănătate ***
LEUL. Sâmbătă. Veți avea satisfacția de a nu munci în zadar, dimpotrivă! În plus, încrederea în propriile forțe este un stimulent care poate face minuni. Dragoste ** Bani ** Sănătate *** Duminică. Completați cu subtilitate și eficiență eforturile asociaților. Chiar și în dragoste, dovediți un plus de receptivitate față de sugestiile persoanei iubite. Dragoste *** Bani ** Sănătate ***
FECIOARA. Sâmbătă. Rutina domină activitățile profesionale și familiale. În dragoste e nevoie de spontaneitate. Dragoste *** Bani ** Sănătate ** Duminică. Lucrurile (sau situațiile) nu sunt nici pe departe atât de complicate pe cât vi se par, dar nici chiar atât cât spun unii că ar fi. Dragoste ** Bani ** Sănătate ***
BALANȚA. Sâmbătă. Oricât de mult așteptați rezultatele unor demersuri făcute cu ceva timp în urmă, nu lăsați problemele curente să scape atenției dvs. Dragoste ** Bani ** Sănătate ** Duminică. Sunt admise doar riscurile calculate și asta doar în dragoste. Tonusul moral este acceptabil. Dragoste ** Bani ** Sănătate **
SCORPIONUL. Sâmbătă. Mizați pe fler pentru onorarea promisiunilor făcute în viața publică și particulară. În afaceri și în dragoste, începutul e mai greu. Dragoste *** Bani ** Sănătate ** Duminică. Feriți-vă de orice complicații inutile. Lăsați lucrurile așa cum sunt. Dragoste ** Bani ** Sănătate ***
SĂGETĂTORUL. Sâmbătă. Puterea dvs. de concentrare vă avantajează, cu condiția existenței unei motivații temeinice. Dragoste ** Bani ** Sănătate *** Duminică. Dacă evoluția situației nu este pe măsura așteptărilor dvs. nu puneți asta prea mult la suflet. Aveți destule realizări. Dragoste ** Bani ** Sănătate ***
CAPRICORNUL. Sâmbătă. Nu ar fi deloc rău să fiți ceva mai îngăduitori cu micile păcate ale celor din jur. Dragoste * Bani * Sănătate * Duminică. Decizile și acțiunile vizează îmbunătățirea politicii de investiții. Găsiți mai mult timp liber pentru problemele sufletești ale cuplului. Dragoste * Bani * Sănătate **
VĂRSĂTORUL. Sâmbătă. Anumite persoane vor încerca probabil să vă convingă de valabilitatea punctelor lor de vedere, folosindu-se de argumente "solide". Poate puțin cam prea solide pentru a nu fi fabricate. Dragoste ** Bani *** Sănătate *** Duminică. Confirmarea unor ipoteze vă conferă aplombul dorit pentru concretizarea unor inițiative. Dovediți tact în discuțiile purtate cu persoana iubită. Dragoste *** Bani *** Sănătate ***
PEȘTII. Sâmbătă. Nu acționați sub puterea primului impuls. Analizați cu atenție problemele cu care vă confruntați și folosiți diplomația. Dragoste ** Bani ** Sănătate *** Duminică. Este o zi de tranziție spre o nouă situație. Vă avantajează doar discuțiile confidențiale. Dragoste ** Bani *** Sănătate **
*** super
** acceptabil
* atenție!
|
|
Știri |
În farmacii și spitale a apărut de câteva zile
Criza medicamentelor fabricate la "Sicomed"
Criza medicamentelor fabricate de "Sicomed" se resimte și în județul nostru. În farmacii și spitale nu se mai găsește de câteva zile algocalminul și piafenul sub formă de fiole. Directorul Spitalului Județean Alba, medicul Cristian Barbonța, afirmă că unitatea se confruntă cu o lipsă acută de medicamente, fiind astfel nevoită să recurgă la alte soluții deloc ieftine. D-na Clara Bîcu, președinta Colegiului farmaciștilor, ne-a informat că, în cazul farmaciilor cu circuit închis, criza de algocalmin și piafen (fiole) s-a evidențiat cu două zile în urmă. Lipsa acestor medicamente influențează mai ales tratamentul aplicat bolnavilor internați în instituțiile spitalicești care au nevoie de medicamente injectabile. Probabil, această criză de medicamente este datorată modernizării "Sicomed" și faptului că fabrica este nevoită să aplice anumite norme speciale care, deocamdată, influențează procesul de fabricație. Cu siguranță că în cazul în care nu se va găsi o soluție rapidă de rezolvare a crizei, se va recurge la importuri, așa cum s-a făcut de nenumărate ori. Adriana DURIGĂ
|
PD nu este supărat, ci stupefiat
În urma comunicatului de presă al PSD, referitor la un sondaj de opinie pe teme politice publicat în presa locală, deputatul Alexandru Pereș a precizat pentru PSD, într-o conferință de presă, că PD nu este supărat "pe încă o «petardă» PSD-istă, atât noi cât și populația fiind deja imuni la imaginea de «culturism fizic» pe care îl etalează în continuare guvernanții", termenii folosiți fiind "«stupoare» și «surprindere», ceea ce înseamnă cu totul altceva decât înțeleg responsabili PSD județeni, deci nu supărare!"
D-l Pereș a mai precizat că PD Alba a cerut Universității 1 Decembrie 1918 nu să nu mai facă sondaje politice în scop didactic, ci să nu le mai dea publicității, deoarece pentru asemenea sondaje sunt institute specializate. El a subliniat și câteva deficiențe: deputatul Ștefănescu era trecut la PDSR, deși sondajul a început în 15 iunie, iar el a trecut la partidul respectiv în 16 iunie. În plus, a menționat un articol din ziarul Unirea din care rezulta că la viitoarele alegeri deputatul este așteptat să candideze în București, nu în Alba. O altă nemulțumire a fost faptul că sondajul a fost dat publicității deși abia în 27 august trebuia să se încheie. (S.F.D.)
La Alba Iulia
Conferința națională pe probleme de mediu
Vor participa peste 200 de persoane în frunte cu miniștrii Protecției Mediului și al Integrării Europene
Ministrul Apelor și Protecției Mediului, Aurel Constantin Ilie și ministrul delegat al Integrării Europene, negociator șef în relațiile cu UE, Vasile Pușcaș, vor fi prezenți luni, 27 august a.c., la Alba Iulia cu ocazia Conferinței Naționale pe probleme de mediu ce se va desfășura în municipiul nostru timp de două zile. Lucrările se vor desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor, urmând să participe peste 200 de delegați din întreaga țară. De asemenea, tot luni, începând cu ora 14.00, cei doi membri ai cabinetului Năstase vor organiza o conferință de presă la sediul Prefecturii județului Alba. (R.J.)
În disputa DPL Alba
Teodor Atanasiu acuză CJ Alba de promovarea intereselor clientelei politice în detrimentul intereselor cetățeanului
Președintele organizației județene Alba a Partidului Național Liberal - Teodor Atanasiu a acuzat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea Consiliului județean Alba de promovare a intereselor clientelei sale politice în detrimentul intereselor cetățenilor. Acuzația pornește tot de la disputa creată în jurul SC Drumuri și Poduri Locale Alba, dispută care a răbufnit în cadrul ședinței CJ Alba din 23 august. În opinia sa se finanțează din banii contribuabililor o societate care lucrează în pierdere, ba mai mult o mare parte din bugetul DPL Alba merge spre susținerea în posturi a unui personal neproductiv, supradimensionat. Domnia sa a reiterat ideea că privatizarea societății și licitarea tuturor lucrărilor care se execută la drumuri este soluția. El a reamintit că privatizarea SC DPL Alba a fost inițiată de vechea conducere a CJ Alba, dar a fost blocată cu bună știință de când PDSR a câștigat alegerile, promovându-și propriii oameni atât în conducerea CJ Alba, cât și a societății în cauză. Anca DINICĂ
|
|