Starea şcolilor - o chestiune pasată de la unii la alţii
     Până la începerea noului an şcolar au mai rămas doar două săptămâni, timp în care trebuie rezolvate multele probleme existente astfel încât elevii să fie primiţi cât mai bine. Dar, timpul e scurt, banii pe sponci... Cu cele mai mari greutăţi se confruntă, ca în totdeauna, unităţile de învăţământ din mediul rural, mai ales cele din comunele sărace. În temeinica sa înţelepciune, Ministerul Educaţiei Naţionale a aruncat încă de anul trecut întreţinerea şi repararea şcolilor în seama primăriilor şi consiliilor locale. A urmat apoi şi "pasarea" investiţiilor. Şi astfel la întocmirea Bugetului de Stat pot să cuprindă în cele 4 procente din PIB care, conform Legii 84/1995, a învăţământului, trebuie alocate acestui sector, doar salariile cadrelor didactice, bursele elevilor şi studenţilor şi celelalte cheltuieli, scăpând de una dintre cele mai mari - întreţinerea zecilor de mii de localuri de şcoală. Multe dintre acestea au ajuns în pragul ruinei, tot datorită "interesului" manifestat de MEN. Raţionând oarecum corect, mai marii MEN au decis ca de spinoasa problemă să se preocupe comunităţile, autorităţile locale, ele putând aprecia mai bine care sunt atât nevoile de învăţământ ale localităţii - populaţie şcolară de diferite cicluri de învăţământ, cerinţe şi orientări pe piaţa forţei de muncă şi altele - cât şi starea şi nevoile de intervenţie ale fiecărui imobil în parte. Raţionament corect preluat şi de actualii responsabili din domeniul învăţământului.
     Corect teoretic, dar generator de multe belele practic. Pentru că dacă în oraşe şi în comunele bogate bugetele locale pot susţine cheltuielile de zeci şi sute de milioane necesare numai pentru igienizările şi reparaţiile de pe timpul vacanţei de vară, în micile oraşe monoindustriale şi în comunele sărace unde bugetul nu este acoperitor nici pentru plata salariilor angajaţilor primăriei, acest lucru este imposibil. Este sugestiv în acest sens faptul că foarte multe unităţi de învăţământ (mai ales cele din mediul rural) funcţionează fără autorizaţie sanitară. Şi aşa vor funcţiona în continuare pentru că asigurarea apei curente, sau dacă nu cel puţin potabile, şi a unor grupuri sociale civilizate este costisitoare. Nu mai miră deci pe nimeni că fiecare început de an şcolar este precedat de numeroasele avertismente venite din partea direcţiilor sanitare care atrag atenţia asupra pericolului de izbucnire a unor epidemii între care hepatita - boala mâinilor murdare - ocupă primul loc.
     Şcolile sunt cum sunt, chiar dacă pentru repararea lor s-au luat măsuri şi la nivel de consilii judeţene şi prefecturi (apelându-se la bugetele judeţene şi chiar la sponsori), pentru ca lucrurile să reintre peste tot în normalitate este nevoie de ceva ani. Pentru derularea unui proces educaţional cu bune rezultate o clădire frumoasă şi curată nu este tocmai suficientă, mai trebuie materiale didactice (cele existente fiind distruse sau dacă nu depăşite ca valoare a informaţiei şi racordare la noile curricule pe discipline de învăţământ) şi mobilier. Capitole la care situaţia este poate chiar mai rea. Medicii au tras încă un semnal de alarmă: numărul copiilor şi tinerilor cu probleme oftalmologice sau de coloană vertebrală este în creştere. Cauza? Săli de clasă slab luminate şi mobilier pentru clasa I în care trebuie să se înghesuie şi elevii de clasa a VIII-a şi în unele cazuri chiar cei de clasa a XII-a, care din lipsa sălilor de curs suficiente fac şcoala în două sau chiar trei schimburi. Pentru mai multe săli de clasă - deficitul calculat recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la nivelul întregii ţări este de peste 10.000 - ar fi nevoie de investiţii. Dar investiţiile au fost pasate bugetelor locale ale căror posibilităţi sunt foarte modeste. Dacă la acestea adăugăm lipsa cadrelor didactice calificate în multe dintre şcolile rurale, lipsa manualelor gratuite pentru licee şi disputele dintre MEC şi edituri legate de numărul manualelor alternative, precum şi preţurile mari ale rechizitelor şi uniformelor înţelegem de ce începerea noului an şcolar este din an în an o problemă tot mai mare atât pentru guvernanţi, cât şi pentru părinţi şi elevi.
Anca DINICĂ