Ultima oră
Știri
Seară literară la Sebeş
     În sala "Radu Stanca" a Primăriei municipiului Sebeş va fi organizată luni, 26 noiembrie, de la ora 18.00, o seară literară. Potrivit informaţiilor primite din partea primarului Mugurel Sîrbu, la această întâlnire vor fi prezenţi alături de renumita actriţă Adela Mărculescu, profesori, directori ai şcolilor din zonă, precum şi elevi care au participat la olimpiadele de literatură română. (A.D.T.)
Spaţii insuficiente
     Având în vedere serviciile publice care se vor înfiinţa de la 1 ianuarie 2002 sub tutela Primăriei municipiului Sebeş, sediul din localitate al administraţiei publice locale a devenit neîncăpător. De aceea, consilierii au aprobat recent iniţiativa primarului Mugurel Sîrbu de a se achiziţiona un imobil unde vor avea sediul (prin schimb de proprietate) instituţiile publice care funcţionează în clădirea Primăriei. Astfel, Trezoreria şi Administraţia Financiară Sebeş ar putea funcţiona într-un singur imobil care se va numi Palatul Finanţelor, primarul Mugurel Sîrbu apreciind că astfel în incinta Primăriei s-ar amenaja birourile necesare serviciilor publice. Cel mai probabil imobilul care urmează să fie achiziţionat este clădirea fostului Restaurant "Turn", situată în centrul municipiului Sebeş. (R.J.)
La Roşia Montană
Plata ajutorului social s-a făcut regulat
     În comuna Roşia Montană, odată cu preluarea mandatului de către d-l Virgil Nariţa, plata ajutorului social către categoriile defavorizate s-a făcut lunar şi fără nici o întârziere. Astfel au fost plătite lunar 34 persoane şi familii cu 6,3 milioane lei. Se vede că pe toate planurile Primăria Roşia Montană vine în faţă numai cu realizări frumoase, asta şi datorită unui sprijin deosebit din partea C.L., care are în componenţă oameni foarte capabili.
Ioan RADU
Ţărăniştii din Cugir conduşi de o femeie
     De curând, la sediul PNŢCD-Cugir s-a desfăşurat Adunarea Generală de alegeri. Preşedintele ales al Organizaţiei este d-na ing. Adriana Josan. Moţiunea prezentată, care a întrunit unanimitate de voturi, a fost intitulată "Implicare nu resemnare". Vicepreşedintele desemnat este d-nul sing. Mircea Iosif, iar secretar este d-nul Traian Berian. Membrii ai biroului de conducere sunt domnii: Petru Botău, Ioan Topor, Dorin David, Aurel Hiriza, Nicolae Tănase şi d-na Georgeta Tănase.
     La şedinţă au participat şi reprezentanţi ai organizaţiei judeţene, alături de d-nul avocat Marcel Simion, preşedintele Organizaţiei Judeţene PNŢCD şi de d-l ing. Sorin Bumb, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNŢCD. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Asta-i mai lipsea ţăranului român
PSD vrea să reînfiinţeze cooperativele agricole!
     "Mentalităţile comuniste ale PSD s-au mai dat, încă o dată, în vileag", a spus deputatul Alexandru Pereş în conferinţa de presă a PD Alba. La această constatare l-a dus un proiect de lege iniţiat de 20 de deputaţi ai PSD, prin care se doreşte reînfiinţarea practic a cooperativelor agricole de producţie, care acum vor fi doar cooperative agricole. După ce a precizat că printre semnatari se află "latifundiarul Culiţă Tărâţă (n.r. chiar aşa-l cheamă, nu e poreclă!)" şi parlamentari care sunt sau au fost în Comisia de verificare a activităţii SRI (între care actualul preşedinte al acesteia, cel care zilele trecute era speriat de maghiari), parlamentarul de Alba a prezentat şi câteva din motivele pentru care PD nu poate fi de acord cu o asemenea lege. Primul este că deja se află pe rol Legea exploataţiilor agricole, care, cu câteva amendamente, este susţinută şi de PD.
     O altă lege considerată foarte utilă este cea a creditului agricol. Însă deputatului i se pare total neviabil conceptul de constituire a CA, "uniţi prin propria lor voinţă şi pe bază de egalitate în drepturi şi răspunderi", care ar însemna să pui "sărăcie lângă sărăcie". E cam ciudată şi egalitatea, ţinând cont că s-ar putea ca aportul să nu fie egal. Nici ideea de constituire a Uniunii Naţionale a Cooperativelor (explicabilă, dacă ţinem cont că unul din iniţiatori a avut funcţie importantă în fosta Uniune Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie de pe vremea comunismului) nu este agreată fiindcă în proiect scrie negru pe alb: "Uniunea Naţională a Cooperativelor este o organizaţie ideologică şi coordonatoare a cooperativelor agricole". Ţinând cont de întregul conţinut al proiectului de lege d-lui Pereş i se pare firesc că nu apare "producţie" în numele acestor cooperative fiindcă "din cele 53 de articole ale proiectului se poate înţelege orice - mai ales intenţia clară a puterii de a centraliza şi supune producătorii agricoli controlului politic - numai cum vor face producţie aceste asociaţii nu se poate înţelege..." De altfel, în proiect se scrie tot negru pe alb că Uniunea - şi structurile care o vor constitui, a sublinat Pereş - "nu se ocupă cu producţia, transportul sau comerţul produselor agricole şi alte activităţi agricole generale" ci de "elaborarea de studii, lucrări, cercetare" participarea la licitaţii, "încheierea de contracte pentru derularea de proiecte sau contracte pentru acordarea de servicii". Prin acestea iniţiatorii susţin că efectul va fi "dezvoltarea agricolă în general şi dezvoltarea cooperatistă în special".
     Acestea sunt doar câteva elemente care l-au îndreptăţit pe parlamentarul democrat să-l întrebe pe un coleg din PSD: "Voi nu vă gândiţi cum o să reacţioneze electoratul vostru?" La care răspunsul a fost ceva de genul că nu trebuie să-şi facă griji, ba ar trebui să fie mulţumit fiindcă cei ce nu sunt de acord cu acest proiect pot să treacă la PD. Cea mai elocventă exprimare la adresa acestei iniţiative legislative - soră cu proiectul noului Cod al muncii - a avut-o vicepreşedintele PD Alba pe probleme de agricultură, Vasile Todea, care pe măsură ce colegul său dădea mai multe detalii despre proiectul de lege îşi făcea tot mai multe cruci!
Florin SILEA
La conferinţa de alegeri a organizaţiei de tineret a PSD Alba
Preşedintele PSD Alba, Ioan Rus, a criticat activitatea unor foşti lideri ai OTPSD Alba
Nicolae Mera a fost ales în funcţia de preşedinte cu unanimitate de voturi
     Desfăşurată sâmbătă, 24 noiembrie a.c., cea mai serioasă şi importantă conferinţă a tineretului social democrat din judeţul Alba, după cum s-a exprimat preşedintele PSD, Ioan Rus, a avut parte de o atmosferă deosebită, sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia dovedindu-se a fi neîncăpătoare pentru juniorii acestui partid sosiţi din toate părţile judeţului. Cei 180 de delegaţi prezenţi la Alba Iulia şi-au ales cu acest prilej noile structuri de conducere de la nivel judeţean, fiind "supravegheaţi" de o serie de membri marcanţi ai organizaţiei Alba a partidului de guvernământ. Astfel, au fost de faţă preşedintele PSD Alba, av. Ioan Rus, prim-vicepreşedintele Cornel Filipescu, vicepreşedinţii Augustin Presecan, Dorin Sandea şi Traian Mârza, precum şi alte personalităţi din cadrul Biroului Executiv judeţean. Ordinea de zi a conferinţei a debutat cu o informare a activităţii organizaţiei de tineret a PSD Alba, în perioada 1999 - 2001, din care a reţinut atenţia faptul că aceasta deţine aproape o treime din totalul membrilor PSD Alba, adică 3336. De asemenea, la nivelul administraţiei publice locale, OTPSD Alba are în componenţă zece primari, opt viceprimari şi un număr important de consilieri locali. Ulterior, a fost prezentată o strategie de dezvoltare a organizaţiei de tineret a PSD Alba după care a urmat o serie de cuvântări ale participanţilor, cea mai substanţială din toate punctele de vedere fiind cea a preşedintelui Ioan Rus. Domnia sa a criticat activitatea unor foşti lideri ai tineretului PSD, punând accent pe modul deficitar în care aceştia au înţeles să se implice. "Probabil că o parte dintre aceşti tineri s-au simţit frustraţi politic şi mă refer în primul rând la Radu Coclici. Pesemne supărat că mama lui (nr. - d-na Camelia Coclici) nu a ajuns deputat, a început să îi îndemne pe tinerii noştri să treacă la alte partide. O altă experienţă tristă am trăit-o cu Silviu Ciontea, fostul preşedinte al Ligii Studenţilor PSD Alba care, după ce a terminat facultatea s-a înscris în PUR. Amândoi au fost nişte lideri care nu au confirmat şi au adoptat o atitudine politică inconstantă. Poate că pe termen scurt aceasta le va aduce satisfacţii dar într-o perspectivă mai îndepărtată mă îndoiesc că ei vor reuşi. Noi îi apreciem ca de altfel, şi şefii celorlalte partide pe cei care dau dovadă de consecvenţă politică", a declarat în plen dl. Ioan Rus. Şi ceilalţi vorbitori, printre care Cornel Filipescu, Augustin Presecan sau Traian Mârza, au făcut referire la viitorul PSD, care va aparţine tinerilor de astăzi, nesfiindu-se însă să lanseze şi unele săgeţi către partidele din fosta guvernare. Cele mai plastice dintre acestea, gustate din plin de audienţă au fost: "ei se jură că nu fură, dar i-am prins cu flota în gură" şi "până în 1996 noi am pregătit cloşca şi ouăle, urmau să iasă puii, dar au venit respectivii şi au furat tot, adică şi cloşca şi ouăle".
     Odată terminat acest episod, au fost prezentate propunerile pentru componenţa Biroului Executiv judeţean al OTPSD Alba format din 39 de membri, după care s-a trecut la vot, acesta fiind unul deschis. Astfel, în funcţie de preşedinte al acestui organism şi implicit al OTPSD Alba a fost ales în unanimitate, dl. Nicolae Mera, jurist, consilier al prefectului Ioan Rus. Funcţiile de vicepreşedinte au revenit lui Marius Cetină - economist, Sergiu Şolea - economist, Flaviu Predescu - student, Dorin Dârloşan - economist, Mihaela Mih - jurist, Gheorghe Georgescu - profesor, Mircea Ordean - jurist şi Bogdan Stratan - jurist. Scaunul de secretar a fost ocupat de Marilena Buta iar cel de trezorier de Ioan Mircea Leah. De asemenea, au fost validaţi cu unanimitate de voturi şi ceilalţi 28 de membri. Conştient de importanţa funcţiei obţinute, dl. Nicolae Mera a declarat în final că nu este adeptul promisiunilor fără acoperire dar că împreună cu seniorii din PSD Alba va încerca să dea o cu totul altă anvergură organizaţiei de tineret.
Răzvan JURCĂ
Conferinţa judeţeană a PUR (social liberal) Alba
Nicolae Popa a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene
     În cursul zilei de sâmbătă, în prezenţa a 200 de delegaţi din judeţ, a deputaţilor Florea Voina şi Amalia Bălăşoiu, din partea conducerii centrale, a avut loc Conferinţa judeţeană a PUR (social liberal) Alba. Preşedinte al organizaţiei judeţene a fost ales în unanimitate, fostul preşedinte interimar, ex-deputatul Nicolae Popa. Acesta a reuşit ca într-un timp foarte scurt să transforme organizaţia judeţeană într-o structură politică puternică, în ascensiune pe scena politică. Au participat în calitate de invitaţi vicepreşedintele PSD Alba, Augustin Presecan, vicepreşedinţii PD, deputatul Alexandru Pereş şi Doru Victor Cetean şi vicepreşedintele PNL, deputatul Dan Coriolan Simedru. În urma voturilor liber exprimate în Biroul Executiv al PUR (social liberal) Alba au fost aleşi următorii: Toader Ulise - vicepreşedinte cu probleme organizatorice şi dezvoltarea partidului, Udrea Dorin - vicepreşedinte cu imaginea partidului, Gheorghe Hădărean - vicepreşedinte cu probleme doctrinare, Ovidiu Pop - vicepreşedinte relaţii politice, Jean Ionescu - vicepreşedinte cu probleme de protecţia mediului, Cornel Dragomir - vicepreşedinte relaţii economice, Daiana Tuboiu - vicepreşedinte cu probleme de femei, Ciprian Cioban - vicepreşedinte cu probleme de tineret, Adrian Furdui - vicepreşedinte cu problematica vârstei a II-a şi a III-a, Alexandru Sideraş - vicepreşedinte cu probleme sociale, Ştefan Şchiopu - vicepreşedinte cu problematica IMM şi Cooperaţie, Ioan Toma - secretar general, Gheorghe Krisbai - secretar de probleme organizatorice, logistică şi programe, Mircea Teodorescu - secretar administraţie publică locală
     În cuvântul său, preşedintele PUR (social - liberal Alba), ec. Nicolae Popa, a declarat: "Ţinta noastră politică strategică este să le demonstrăm oamenilor că avem voinţa şi capacitatea de a le ameliora standardul lor de viaţă.
     Pentru asta facem politică. Nu facem politică pentru aristocraţi ci pentru omul de rând. Noi vrem să răspundem standardelor sociale reclamate de oamenii obişnuiţi, de cei 17 milioane de alegători. Acesta este umanismul nostru. Noi vrem ca oamenii să trăiască mai bine. Iar binele înseamnă casă, masă, venituri decente, acces la sănătate, cultură şi instruire.
     Nu putem intra în Europa cu analfabeţi şi flămânzi, nu putem intra în Europa cu manele şi consumând droguri. Vrem să câştigăm o bătălie politică pentru ca să fie oameni sănătoşi nu numai fizic dar şi moral, care să muncească, să construiască în această ţară, să fie competitivi cu cei din Europa".
Florin ROMAN
Răspunzând atacurilor lansate de unii lideri liberali
Preşedintele Augustin Presecan îi cere deputatului Simedru să renunţe la imunitatea parlamentară pentru a proba acuzele în justiţie
     Simţind că le fuge pământul de sub picioare, că pierd teren electoral, că imaginea propriului partid se opacizează, chiar se volatilizează, unii lideri liberali din Alba au pornit o penibilă vânătoare inventând învinuiri şi căutând vinovaţi acolo unde nu există. În speranţa deşartă că aruncând pisica moartă a dezastruoasei lor guvernări naţionale şi judeţeană până în anul 2000 într-o altă curte, vor scăpa de răspundere, cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună, liberalii atacă lideri ai PSD, reprezentanţi ai actualei conduceri ai Consiliului judeţean folosind, din rea voinţă şi dintr-o cronică sărăcie de idei, aceleaşi banale şi dezumflate acuze, fără dovezi, fără argumente. Liberalii Dan Simedru şi Georgel Tudose au ieşit în faţă motivând că nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase, crezând că memoria electoratului este atât de scurtă, încât acesta uită că n-au făcut nimic bun şi că au fost până de curând la putere. Vă înşelaţi, domnilor! Electoratul nu a uitat şi v-a sancţionat pentru guvernarea incompetentă. Înţeleg supărarea domnului Georgel Tudose, fost director al D.P.L. Alba, pentru că este greu să mergi pe jos după ce zeci de ani ai călărit pe un falnic armăsar. Este imoral ca Georgel Tudose să acuze actuala conducere a D.P.L. atât timp cât domnia sa a încasat din banii publici, salarii şi indemnizaţii consistente: în calitate de director dânsul a avut un salariu de circa 35 de milioane de lei la care se adaugă sporuri de 50 la sută (în luna septembrie 2000 veniturile lui Tudose au totalizat aproximativ 84 de milioane de lei)! În schimb, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean eu am dispus reducerea salariilor de la această societate cu 30 la sută, iar drepturile salariale pot fi din nou diminuate dacă nu vor fi realizate criteriile de performanţă stabilite.
     Dacă răutatea, invidia, lipsa bunului simţ elementar şi a fair-play-ului, înclinaţia bolnăvicioasă spre ură şi calomnie ar fi toxice, cu siguranţă oamenii care ar sta, dintr-un motiv sau altul în preajma liberalilor Simedru şi Tudose, se pare, ar trebui să poarte măşti de gaze. Dacă la acestea adăugăm lipsa de bărbăţie, laşitatea celor care, după ce au făcut aceste afirmaţii aberante, s-au ascuns în spatele "Biroului de presă al P.N.L." ne dăm şi mai bine seama de profilul politic şi moral al calomniatorilor liberali. Imoral şi strigător la cer este încercarea terifiantă a deputatului Simedru (după cum rezultă din ultimele ziare ce au publicat relatări din conferinţa de presă) de a folosi tragedia de la Măgina, drama şi durerea unei familii, pentru a câştiga capital electoral. Încercând să argumenteze ce s-a întâmplat la Măgina, parlamentul liberal a făcut o demonstraţie a la Caţavencu. Mai întâi a afirmat că omul a căzut în groapă pentru că nu era semnalizată apoi a scăldat-o spunând că era semnalizată dar numai pentru autovehicule, nu şi pentru oameni, contrazicându-se singur. După ce dă vina pe Primăria Aiud că nu s-a ocupat de iluminatul public şi că lipsea un bec concluzionează în final: Presecan e vinovat, probabil moral! Să-mi spună domnul Simedru de câte ori domnul Tudose a luat legătura cu familiile celor accidentaţi pe drumurile judeţului, până în anul 2001, când era director la D.P.L.!
     Referitor la deplasările în străinătate, de care liberalii fac atâta caz, afirm că noi, România, judeţul Alba nu putem să ne izolăm şi nu mergem acolo să facem turism, cum făceau ei, ci pentru a concretiza politica externă a judeţului. Vor nu vor trebuie să le spun liberalilor că judeţul Alba reprezintă un partener credibil pentru ţările Europei şi acest lucru nu poate fi negat.
     Tocmai de aceea ar bine ca atunci când vă aflaţi întâmplător sau nu în apropierea liberalilor amintiţi, vă recomand să aveţi la dumneavoastră o mască de gaze. Pentru că s-ar putea, orice e posibil în această lume, ca înclinaţia maladivă spre neadevăr şi calomnie să devină toxice! Feriţi-vă, oameni buni!
     Oricum, eu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Augustin Presecan îi cer deputatului Simedru să fie demn şi să dea dovadă de bărbăţie, să renunţe la imunitatea parlamentară pentru a merge împreună în faţa justiţiei, cea mai în măsură să stabilească cine are dreptate.
Augustin PRESECAN, preşedintele Consiliului judeţean Alba

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.