Singuri în faţa... singurătăţii
     S-a scris şi s-a vorbit pe toate lungimile de undă despre bogăţie şi sărăcie, despre corupţie şi corupţi, despre mizerie morală şi materială, in-justiţie, minciună, cinism, demagogie, lipsa de perspectivă a zilei de mâine a omului de rând, despre alte şi alte tare şi fenomene antisociale şi antimorale care duc la pierderea oricărui ideal, scop în viaţă. Au apărut teama, panica, disconfortul psihic, că de cel fizic ce să mai vorbim, lehamitea, decepţia, disperarea ajunsă până la dorinţa de moarte, ca un corolar suprem al tuturor relelor ce bântuie societatea omenească în ansamblu şi cea românească în special. S-a uitat şi se uită din păcate de către guvernatori, de către politicieni de unul din cele mai cumplite flageluri - singurătatea. Numai cine n-a trăit această veritabilă dramă nu ştie cât de cumplită e singurătatea. Să te izolezi şi să fii izolat de comunitate, de familie, să nu mai ai cui spune o vorbă, să ceri un sfat, cu cine să suferi sau să te bucuri.
     S-a constatat prin evaluări statistice că în lume cel puţin o persoană din trei trăieşte singur într-un anumit moment din viaţă. Sociologii au ajuns la concluzia că deşi în anul 2000 s-au înregistrat multe căsătorii, numărul celor care doresc "la vie en solo" este în continuă creştere. Potrivit revistei pariziene "Le point", în 8 cazuri din 10 ruptura conjugală are loc la iniţiativa soţiilor. Se acreditează ideea că prin definiţie, cuplul limitează libertăţile. Multe persoane vor să se debaraseze de obligaţiile faţă de soţi şi copii. Sunt mulţi şi cei care trăiesc celibatul ca pe o fatalitate. Unii merg la medic fiind convinşi că nu sunt capabili să lege o prietenie, să seducă persoana iubită. Există cupluri care, până la consolidarea relaţiilor trăiesc separat, încercând să amâne preluarea obligaţiilor familiale.
     Se spune că din punct de vedere economic, o familie are nevoie doar de un salariu şi jumătate pentru a atinge acelaşi nivel de viaţă ca al unui celibatar. Efortul financiar al unei familii este mai mic, de exemplu, pentru achiziţionarea unei locuinţe, a unui automobil, a altor obiecte de folosinţă îndelungată decât al unei persoane singure. La New York, de pildă, trăiesc minimum 3 milioane de celibatari. Oraşul este numit şi "capitala mondială a celibatarilor", el poate fi un adevărat laborator al antropologilor specializaţi în problemele celibatului. Mai mult de 30 la sută din celibatarii new-yorkezi visează să-şi găsească perechea potrivită cu ajutorul "serviciilor asistate". Speranţele lor alimentează o industrie matrimonială devenită prosperă. Alte posibilităţi de găsire a partenerului ideal ar fi anunţurile în presă. Am dat exemplul marii metropole americane pentru că este cel mai edificator, dar acest fenomen social are loc pretutindeni în lume, deci şi pe plaiurile noastre mioritice.
     Singurătatea este încurajată printre atâţia alţi factori şi de lipsa locurilor de muncă. Frica de şomaj câştigă în faţa dorinţei de întemeiere a unei familii. Să mai spunem că deşi multe femei se plâng de inconvenienţele unei căsătorii când sunt întrebate dacă îşi pot asuma responsabilitatea întreţinerii copiilor, achitării obligaţiilor fiscale, fără să fie ajutate de un bărbat, majoritatea răspund printr-un "nu" categoric. De notat că până şi cei căsătoriţi cred că le-ar merge mai bine în singurătate. Tristă realitate, amară concluzie.
Gheorghe JURCĂ