Scandal între romi la Prefectura Alba
Reprezentanţii romilor din judeţul Alba nu s-au înţeles ieri asupra modului în care va fi aplicată în teritoriu strategia de îmbunătăţire a situaţiei în care se află cetăţenii acestei etnii, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Prefectura Alba. Liderii Uniunii democrate a romilor au părăsit sala de şedinţe în semn de nemulţumire faţă de modul în care consilierul prefectului, Ilie Petru, a înţeles că trebuie aplicată această strategie.
Eternele rivalităţi între Centrul Creştin al Romilor şi Partida Romilor Social-Democrată au izbucnit din nou, când reprezentantul Partidei Romilor, Ilie Petru Zoltan, instalat în postul de consilier al prefectului Ioan Rus pentru problemele romilor, a refuzat să se implice într-un parteneriat dezvoltat de Centrul Creştin al Romilor cu Agenţia de Ocupare şi Formare a Forţei de Muncă, motivul invocat fiind o oarecare interdicţie de la "centru". Ilie Petru nu a explicat ce înseamnă "centru", însă, se pare că este vorba de preşedintele Partidei Romilor, deputatul Nicolae Păun, care se consideră singurul reprezentant oficial al etniei. Declinând oferta de colaborare, Ilie Petru a reuşit să aprindă din nou spiritele în interiorul etniei, mulţi dintre cei care îi contestă reprezentativitatea având acum un nou motiv de invocat în sprijinul contestaţiilor vehiculate. De altfel, întregul "atelier de lucru" a fost un soi de "dialog al surzilor". Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, dr. Adrian Teodoru, le-a explicat celor prezenţi, fără însă a reuşi să-i convingă de justeţea afirmaţiilor sale, că nu există programe de sănătate speciale pentru romi, ei fiind cuprinşi ca indivizi în programele gestionate de Ministerul Sănătăţii pentru întreaga populaţie. Genul de discriminare pozitivă pe care unii din liderii romilor îl solicită este total contraproductiv, generând false suporturi menite să compenseze inerţia etnicilor romi în ceea ce priveşte integrarea socială. Aceste suporturi odată îndepărtate, ar conduce la existenţa aceloraşi probleme şi, oricum, ele nu pot fi menţinute la nesfârşit. Dihonia instalată între ei a fost evidentă şi în momentul în care reprezentantul IPJ Alba i-a cerut lui Ioan Gruia Bumbu, din partea Centrului Creştin al Romilor, ajutorul în clarificarea situaţiei civile a romilor prin eliberarea de acte de identitate celor care nu le posedă, moment în care acelaşi Ilie Petru a protestat destul de vehement, cerând să fie implicată Partida Romilor şi nu Centrul Creştin. Până la urmă, reprezentanţii Centrului Creştin al Romilor au părăsit sala, lăsându-şi colegii de etnie să parlamenteze între ei.
Dana MOTREANU
Mircea Hava și Augustin Presecan colaborează în interesul albaiulienilor
Chiar dacă între partidele din care fac parte - PD şi PSD - înţepăturile curg, Mircea Hava - primarul municipiului Alba Iulia şi Augustin Presecan - preşedintele Consiliului judeţean Alba, se străduiesc să colaboreze. În cursul zilei de ieri, la sediul Primăriei Alba Iulia cei doi au avut o întâlnire în cadrul căreia s-a stabilit iniţierea unor demersuri comune pentru construirea unei săli de sport la Alba Iulia. Despre acest proiect al primăriei albaiuliene am mai scris, ca şi despre faptul că el a fost acceptat în principiu de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Este vorba de o sală de sport care va avea 200 de locuri în tribună şi care va fi construită în curtea Colegiului Naţional "Horea, Cloşca şi Crişan". CJ Alba doreşte să se implice în acest proiect, iar această implicare ar da greutate lobby-ului care trebuie făcut pentru realizarea lui într-un timp scurt, aşa cum edilii municipiului reşedinţă de judeţ doresc.
Anca DINICĂ
Termenul pentru depunerea proiectelor finanțate de PHARE s-a prelungit cu două luni
Termenul pentru depunerea proiectelor de dezvoltare a resurselor umane din cadrul programului PHARE Coeziune Economică şi Socială a fost prelungit de la 22 februarie la 31 mai 2002, a anunţat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. Componenta respectivă dispune de un buget de 24,64 milioane EURO şi alocă fonduri nerambursabile pentru proiecte care vizează calificarea şi recalificarea forţei de muncă, reducerea şomajului şi promovarea măsurilor de ocupare pentru grupurile defavorizate. Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor, MDP va face unele modificări la Ghidul Solicitantului şi Cererea tip de finanţare. Precizăm că acest program a fost lansat anul trecut, dar având în vedere faptul că fondurile alocate nu au fost absorbite în totalitate după primul termen limită, s-a fixat un al doilea termen. Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională "Centru", ing. Simion Creţu, a precizat că în regiunea noastră, la primul termen au fost depuse 88 de proiecte, noul buget disponibil urmând să fie făcut public până la data de 29 martie a.c.
Directorul Simion Creţu a mai declarat că pot fi finanţate următoarele tipuri de proiecte: * Proiecte mici pentru care finanţarea nerambursabilă este cuprinsă între 10.000 - 50.000 EURO; * Proiecte mari pentru care finanţarea nerambursabilă este cuprinsă între 100.000 - 300.000 EURO. Pot participa la licitaţie administraţiile publice locale şi serviciile descentralizate ale administraţiei centrale, agenţiile de ocupare a forţei de muncă, camerele de comerţ, brokeri pentru ocuparea forţei de muncă, firme private, instituţii de educaţie profesională şi de formare profesională continuă, organizaţii non-profit, organizaţii patronale, sindicate şi universităţi. Informaţii suplimentare pot fi obţinuite de la sediul ADR "Centru" sau de pe Internet, la adresele www.infoeuropa.ro şi www.mdp.ro.
Dana MOTREANU
Abia începând cu luna martie
În județul Alba se vor elibera pașapoarte de tip nou
În cele două săptămâni de când autorităţile româneşti au început să elibereze noul tip de paşaport, circa 4000 de persoane au reuşit să intre în posesia documentelor necesare călătoriei în străinătate. De la începutul anului 2001 şi până în prezent, la Direcţia Generală pentru Evidenţa Informatizată a persoanei şi la Serviciile din judeţe ale instituţiei au fost înregistrate 7000 de cereri pentru paşapoarte noi, secretizate conform normelor europene. Aparatura necesară eliberării noilor paşapoarte a început să funcţioneze doar în Bucureşti şi în judeţul Prahova, urmând să intre în sistemul centralizat de date în următoarele zile şi judeţele Timiş, Arad, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Ialomiţa, Neamţ şi Suceava.Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, judeţul Alba va intra în sistem în prima jumătate a lunii martie. Vechiul paşaport poate fi prelungit deoarece este încă valabil în toate ţările cu care România are legături diplomatice şi consulare. Documentele necesare pentru eliberarea paşaportului de tip nou sunt: o cerere - tip; paşaportul vechi pentru a fi anulat; chitanţe care atestă achitarea taxei consulare de 315.000 de lei (la Trezorerie) şi achitarea taxei de paşaport de 512.000 de lei (la CEC). Ca o noutate (în afara majorării preţului) remarcăm faptul că fotografiile pentru noile paşapoarte vor fi executate direct la sediul Biroului Unic din incinta poliţiei. Paşaportul este valabil 5 ani şi mai poate fi prelungit încă 5.
Nicoleta TOMUŢA
Președintele Consiliului Județean Alba își plânge singur de milă
Nu am crezut că un preşedinte de Consiliu Judeţean poate să ajungă în situaţia de a-şi plânge singur de milă, datorită faptului că un parlamentar reprezentând opoziţia îi critică activitatea pe care o desfăşoară la conducerea instituţiei. Tocmai asta face "marele ambasador" al judeţului, Augustin Presecan, propus pentru distincţia de om al anului de un institut de mâna a treia din America, atunci când încearcă să explice ilegalităţile pe care le-a făcut şi tolerat de când este preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Preşedintele Presecan nu trebuie să uite că activitatea sa în administraţia judeţeană este plătită prin impozite de către cetăţenii judeţului. Prin urmare, aceştia trebuie să primească informaţii şi în legătură cu "afacerile" mai puţin legale ale persoanelor aflate la conducerea Consiliului Judeţean şi Prefectură, nu numai despre "realizările măreţe" ale clicii pesediste din fruntea judeţului, care a monopolizat aproape toată mass-media. Chiar dacă la un moment dat s-ar putea să mi se facă şi mie milă de disperarea patetică în care a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Alba, voi continua să aduc în atenţia şi dezbaterea opiniei publice judeţene "mizeria" care a pus stăpânire pe activitatea acestuia şi a celorlalţi lideri PSD, ajunşi în situaţia de a face de râs instituţiile pe care le conduc. Explicaţiile lacrimogene oferite de Augustin Presecan nu au nici o valoare din moment ce a recunoscut toate acuzaţiile pe care i le-am adus. La un moment dat a promis chiar că nu va răspunde la nici una din declaraţiile mele referitoare la activitatea sa. Nu mie trebuie să-mi răspundă, trebuie să le răspundă celor care l-au ales şi nu numai lor, dar de fiecare dată îmi răspunde mie folosind un limbaj suburban şi îndepărtându-se de subiect.
Dan Coriolan SIMEDRU, deputat PNL de Alba
Un obiectiv prioritar pentru SC Albalact SA
Construirea și modernizarea a 20 de puncte de colectare a laptelui în Munții Apuseni
În cadrul conferinţei de presă ce a încheiat seminarul interdisciplinar "Albalact - integrator al procesului de dezvoltare rurală", desfăşurat la Alba Iulia, au fost abordate probleme legate de reabilitarea sistemului de colectare a laptelui. Directorul general al SC Albalact SA, Raul Petru Ciurtin, a subliniat faptul că această firmă este principalul producător de produse lactate din zona Munţilor Apuseni, iar în urma unui amplu studiu de fezabilitate urmează a fi demarat, cu sprijinul programului Sapard, un important program de investiţii. Cel de-al doilea obiectiv prioritar al acestui proiect îl reprezintă asocierea producătorilor de lapte pentru a beneficia de prevederile stimulative oferite de Legea exploataţiilor agricole. Proiectul "Cercetare aplicativă privind modalităţile de colectare a laptelui în zona Munţilor Apuseni" este destinat necesităţilor actuale şi stringente atât ale producătorilor de lapte din zona amintită, cât şi ale celui mai renumit procesator zonal, SC Albalact SA. Astfel, vor putea fi determinate metodele cele mai eficiente de colectare a laptelui într-o zonă greu accesibilă, în care creşterea animalelor reprezintă principala sursă de venit a locuitorilor. Acolo unde vor exista condiţiile necesare, procesarea laptelui în vederea obţinerii de semifabricate va înlocui colectarea laptelui. Din resurse proprii şi eventual cu ajutorul creditelor (bancare, programul regional FIDA şi programul SAPARD) SC Albalact SA va construi sau moderniza aproape 20 de puncte de colectare, urmând ca acestea să devină centre de prestări servicii pentru fermieri. Strategia impusă de firma noastră se bazează pe reconsiderarea relaţiei cu furnizorii de materii prime, potenţiali fermieri, cu care se intenţionează să se realizeze parteneriate reale", ne-a declarat directorul SC Albalact SA, Raul Petru Ciurtin. "Astfel, se va urmări încurajarea, susţinerea financiară şi logistică a producătorilor de lapte, dezvoltarea unei reţele eficiente de colectare, catalizarea asocierii producătorilor de lapte acolo unde, din motive de rentabilitate şi eficienţă, această activitate se impune". Efectele acestor demersuri vor influenţa, indiscutabil, calitatea şi cantitatea laptelui colectat, costurile de colectare dar şi competitivitatea procesatorului şi capacitatea acestuia de a plăti un preţ stimulativ pentru laptele colectat", a precizat directorul general al firmei româno-olandeze Dutch Dairy Support România prezent la această întâlnire cu presa. (A.D.T.)
|