Bârfa şi banii
     Dacă ne-am pune mintea să psihanalizăm propria noastră existenţă sau chiar s-o contabilizăm, am ajunge la nişte concluzii de-a dreptul sinistre. Am constata, de pildă, că trăim pur şi simplu la întâmplare, că trăim mai mult din vieţile altora sau că vieţile noastre sunt trăite de alţii. Asistăm la o bulversare a valorilor şi principiilor morale, la şubrezirea relaţiilor interumane, la pierderea oricărui sens şi ţel al vieţii, la triumful aberaţiei şi a iraţionalului, iar deasupra tuturor acestora se împopoţonează ca o cocotă - bârfa. Bârfa politică, bârfa de cafenea, bârfa picantă, bârfa amoroasă, etc. Bârfim totul, începând de la vieţile aventuroase ale unora, promovările "nemeritate"' ale colegilor de serviciu, ţinutele vestimentare ale prietenilor, mofturile şi ifosele altora, trecutul lor... Orice observaţie, orice impresie devine subiect de bârfă.
     Dar nu numai despre bârfă, care oricum înfloreşte pe zi ce trece ca floarea de crin din cel mai negru bălegar, voim a spune în aceste rânduri. Ci despre o mentalitate poate mult mai păguboasă, care s-a instalat în mintea multora, aceea potrivit căreia în ţara asta numai nababii, bogătaşii, oamenii politici o duc bine, restul, Dumnezeu cu mila. Pentru mulţi, de pildă, ideea de trai decent înseamnă un singur cuvânt: banii. Nu se gândesc la ceea ce pot face cu ei, la ceea ce poţi pretinde pe lângă bani şi uneori în locul lor. Această mentalitate alienează individul şi nu spune nimic concret despre îmbunătăţirea vieţii lui. Vorbim îndeobşte despre bani şi macroeconomie, ca să nu vorbim despre gravele probleme ale individului: lipsa speranţei, angoasele singurătăţii, neadaptarea la viaţa comunităţii, pesimismul şi aşteptarea mioritică a sfârşitului biologic. Ca să revenim la chestiunea banilor - idee care macină mintea multora dintre semeni, cetăţeanul pare a fi remunerat nu cu bani ci cu subiectul banilor şi cu nesfârşita lozincăraie a finanţiştilor. Pentru că dacă e vorba despre o sumă concretă, atunci trebuie să constatăm impactul ei cu viaţa noastră. Maşini de lux? Vile opulente? Restaurante de cinci stele? Coasta de Azur? Femei?
     Iată şi o altă diversiune foarte mult răspândită: nu banii concreţi ne-ar impune să ne vedem mai mult de sănătate, să ne respectăm mai mult, în ceea ce priveşte cumpărăturile şi serviciile, fiind ca atare respectaţi în calitate de clienţi. E nevoie să ne debarasăm de câteva complexe agresive, redobândind ceva din spiritul comunitar: să ne permitem o excursie la un muzeu, un concediu la munte sau mare, vizitându-ne pe noi înşine, ca orice turist, să fim atenţi cu fondurile publice spre a beneficia de un confort pentru care plătim. Să dobândim, cu alte cuvinte, sensul concret al vieţii noastre. Aceştia sunt banii reali. Ei înseamnă întotdeauna atitudine. Nu e nevoie să fii mare psiholog pentru a observa că de fapt acestea sunt cele care ne influenţează viaţa şi care aduc banii şi nu invers. Înavuţirea nu înseamnă totul în viaţa unui individ. Cert este că românul a uitat să trăiască, să se bucure, să se odihnească, să se simtă om. S-a ajuns până acolo încât românul urăşte atât de mult ideea de bunăstare încât ar prefera uneori să ajungă la moarte prin înfometare. Deocamdată, guvernanţii cât de darnici se dovedesc în promisiuni, pun pe masa românului la felu unu, la fel doi şi la desert doar politică. Servim ce avem. Şi stăm bine la acest capitol.
Gheorghe JURCĂ