Curier județean
Rugăciunea de azi
     Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, primeşte această puţină rugăciune şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să mântuiască şi să lumineze pentru tine, sufletele noastre.
     Toate puterile cereşti: Scaune, Domnii, Începătorii, Stăpânii, Puteri, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli şi Îngeri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul, rogu-mă şi mă cuceresc vouă. Amin.
Praznicul Floriilor
     Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, împăratul tău vine la tine drept şi mântuitor, smerit şi călare pe asin" (Zaharia, 9,9).
     Din pericopa evanghelică ce s-a citit duminica trecută la Sfânta Liturghie, am luat la cunoştinţă că Domnul nostru Iisus Hristos era în drum spre Ierusalim, "se suia", urmat de sfinţii Săi apostoli la cetatea în care ştia El - a spus-o chiar - că va fi prins, chinuit şi omorât de cei fără de lege. Iată-L astăzi, fraţi creştini, pe Fiul lui Dumnezeu făcându-şi intrarea în pomenita localitate. Iată-L pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor intrând în Ierusalim - dar, cum intrând? Nu cum obişnuiesc să intre într-o localitate domnii cei mari şi împăraţii, nu, adică, în vreo trăsură elegantă sau călare pe vreun falnic roib, nu însoţit de o aleasă gardă, dar, cum? În chipul cel mai smerit, mai umil cu putinţă: călare pe un mânz de asină şi urmat de o ceată compusă din 12 bărbaţi simpli la înfăţişare, prăfuiţi şi obosiţi de drum. Dar, iată-L pe Domnul Hristos primit în cetate de către popor ca un împărat ce este cu adevărat; iată-L primit cu mare cinste, cu deosebit triumf: pe unde-I este trecerea, se aştern veşminte, în mâinile multora sunt fluturate ramuri verzi de finic, din gurile tuturora se aud entuziaste osanale.
     Domnul vede toate, şi, parcă-I văd zâmbetul amar şi tristeţea din ochi cu care caută El la ceea ce se petrece în jurul său. Fiul lui Dumnezeu cunoaşte prea bine, până în străfunduri, pe cei ce-L primesc astăzi atât de frumos. Domnul Iisus se bucură şi nu se bucură de această solemnă primire ce I se face. Îl bucură, cu adevărat, entuziasmul întâmpinător al inocenţilor prunci, Îl încântă cântările de laudă ce ţâşnesc din curatele guri ale copilaşilor de la sânul mamelor. Nu-L bucură entuziasmul întâmpinător al celor vârstnici, pentru că ştie că acest entuziasm este de moment, este trecător, întrucât are drept sursă inimi ticăloase, care vor da la iveală peste vreo trei zile un altfel de entuziasm, entuziasmul cel cătrănit, al turbării, al urii. Nu-L încântă osanalele ce i se adresează de către cei mari, pentru că ele-s purcese din guri care, în curând, vor pleda în favoarea lui Varvara, tâlharul şi cu drăcească plăcere vor răcni pe seama nevinovatului Hristos, ca pentru cel mai mare făcător de rele: "Să se răstignească!"...
     Fraţi creştini, în Ierusalimul sufletesc al unora dintre dvs. Domnul Iisus Hristos şi-a făcut intrarea în aceste zile, sub forma Sfintei Împărtăşanii în Ierusalimul sufletesc sau îşi va face intrarea în curând. Nu mă îndoiesc că Îl veţi primi cu bucurie întru cele dinlăuntru ale dvs. Poate fi vorba şi de bucurie din partea Domnului? Dar, dacă bucuria dvs. nu-i de moment, dacă ea vă va stăpâni lăuntrul până la sfârşit şi dacă ea se va tălmăci, cu tot dinadinsul, prin psalmodiere a cântărilor de laudă şi de preamărire a Fiului lui Dumnezeu şi prin necurmata fluturare a "stâlpărilor" credinţei şi dragostei, evlavie şi smerenie... Facă Tatăl Ceresc ca starea de lucruri privind intrarea Domnului înlăuntrul dvs. să fie cea care trebuie, cea care-i de lipsă întru binele şi folosul dvs. "Osana întru cei de sus!"
Pr. Ioan SUCIU
Calendar religios
Ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Simeon
Catolic: Zf. Zita

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Noroc de... 70 milioane de lei
     Pe lângă faptul că reţeaua de difuzare locală a ziarului România liberă vă aduce ziarele cu noaptea în cap (inclusiv ziarul "Unirea"), vă şi poartă noroc. Unul dintre cetăţenii care şi-a făcut abonament prin reţeaua RL a câştigat un premiu de 70 de milioane de lei. Acesta se numeşte Olar Alexandru şi este din Alba Iulia. Curierii "RL" distribuie la domiciliu, între orele 7.00 - 9.00, toată gama de publicaţii centrale şi ziarul "Unirea" - cel mai important ziar din judeţul Alba.
Lovit grav la cap, Gheorghe Bozdog a fost tranportat la Spitalul Sibiu
     În ultima perioadă, poate şi din cauza demarării lucrărilor agricole, a crescut numărul celor care suferă accidente cu căruţa. Un ultim caz de acest gen s-a consumat ieri noapte. Gheorghe Bozdog, de 48 de ani, din Vingard, se întorcea spre casă când la un moment dat căruţa a intrat cu două roţi într-un şanţ de beton de pe marginea drumului. Se pare că bărbatul a sărit din căruţă, dar în căzătură el s-a lovit la cap. Pacientul a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul judeţean Alba, unde i s-au acordat primele îngrijiri. La tomografia computerizată, medicii au constatat că bolnavul suferă de fractură de calotă şi are un hematom cerebral. El a fost transportat ieri la secţia de neurochirurgie a Spitalului din Sibiu, în lipsa motivată a singurului specialist în neurochirurgie de la Spitalul judeţean Alba, medicul Bogdan Azamfirei. (F.R.)

Primarul administrează zona rurală... cu ciomagul
După ce a zvântat în bătaie mai mulţi "supuşi" de-ai săi, primarul Toma Cîrnaţ din Mihalţ a agresat un ziarist!
     Ziarul "Unirea" a consemnat în repetate rânduri faptele incalificabile ale primarului din Mihalţ, Toma Cîrnaţ. Acesta a agresat, sub diverse pretexte, mai mulţi dintre "supuşii" săi mihălţeni (uneori aflat în stare de ebrietate, cum îi "şade bine" unui primar de comunitate bogată), ajungând să se poarte în localitatea respectivă ca un vechil de moşie, sau ca un stăpân cu... vitele sale de povară. Şi, pentru că partidul pe care-l reprezintă (PSD!) nu a luat nici o măsură disciplinară asupra "grosolăniei sale", dom' primar a început să se creadă pe moşia sa şi la Alba Iulia, unde a agresat recent pe unul dintre redactorii noştri. Iată cum s-a petrecut întâmplarea: joi, 25 aprilie a.c., redactorul nostru a fost interpelat (în plină stradă a municipiului, ziua în amiaza mare) de un necunoscut furios care l-a atenţionat cu o nuanţă de ameninţare în glas şi gesticulând edificator cu arătătorul: "Cu tine trebuie să stau odată de vorbă...!" Nedumerit, ziaristul l-a întrebat pe individ cine e şi a aflat că e vorba de turbulentul administrator mihălţean. Şi, cum Cîrnaţ a început să se creadă pe arătură la Mihalţ, strigând în gura mare că a fost denigrat, redactorul i-a sugerat că ar fi de preferat un dialog civilizat, pe un ton normal. Reacţia colericului personaj a fost surprinzătoare: ca un "pitbull" înfuriat el s-a repezit cu pumnii strânşi la omul nostru urlând: "Taci, mă, că-ţi f... una de nu te vezi! Cine te crezi tu?" (Restul înjurăturilor le trecem sub tăcere, căci nici măcar hârtia nu le rabdă). În faţa acestei explozii de furie, ziaristul s-a retras prudent spre sediul Poliţiei municipiului, lăsându-l pe "omul politic" să spumege de unul singur.
     Ce spuneţi, d-le Ioan Rus? Acesta este tonul de "dialog" dintre reprezentanţii locali ai PSD şi presa judeţeană? Să fie, oare, aceasta reflectarea atitudinii partidului dvs. faţă de presă? (Ne închipuim ce se-ntâmplă la Mihalţ cu bieţii cetăţeni care se încumetă să comenteze în faţa "alesului" Cârnaţ...) Considerăm că nesancţionarea primarului mihălţean dovedeşte faptul că el are încuviinţarea PSD (eventual a Prefecturii sau Consiliului judeţean) să procedeze aşa cum procedează! (I.H.)
Şi caii se mai fură, nu-i aşa?
Unei femei din Sântimbru i-au fost furaţi caii din grajd *Incidentul s-a consumat la numai patru zile de la un alt furt de cai, înregistrat la Ponor *Poliţia recomandă crescătorilor de animale să acorde o atenţie deosebită pazei acestora în perioada sărbătorilor
     Postul de Poliţie Sântimbru a fost sesizat de Olivia Şimondi, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras, în noaptea de 24/25 aprilie a.c., doi cai dintr-un grajd comun. Autori necunoscuţi i-au furat din grajd o iapă sură în vârstă de 5 ani, potcovită de o zi cu potcoave vidia şi un cal negru de 7-8 ani, cu dungă albă pe cap, potcovit, tot cu o zi în urmă, cu potcoave vidia. Incidentul survine doar la patru zile după ce alţi doi gospodari din satul Olteni- comuna Ponor au reclamat dispariţia, în condiţii suspecte, a doi cai. În acest context, poliţiştii recomandă din nou crescătorilor de animale să acorde o mai mare atenţie pazei acestora în perioada sărbătorilor, şi nu numai. (N.T.)
Razie de amploare a poliţiei în judeţul Alba
     Poliţiştii au organizat pe teritoriul judeţului Alba o razie de amploare pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor tipurilor de infracţiuni. La Aiud au fost aplicate amenzi în valoare de 9,3 milioane lei, la Câmpeni au fost aplicate amenzi de 24,9 milioane lei iar la Bistra au fost confiscaţi 25 mc material lemnos, în valoare de 23 milioane lei. La Bistra, în filtrul organizat de poliţişti în colaboarare cu Ocolul Silvic Valea Arieşului a picat un tânăr care transporta cu un TAF neînmatriculat 25 mc buşteni. Pe lângă faptul că buştenii transportaţi erau tăiaţi ilegal, tânărul - Daniel Muntea (21 ani, din Bistra) - nu poseda nici permis de conducere auto. (N.T.)
Amenzi în trafic de 125 milioane lei
     În cadrul unei acţiuni organizate de Serviciul Poliţiei Rutiere din IPJ Alba în colaborare cu poliţiile din teritoriu, joi, 25 aprilie, au fost aplicate 352 amenzi contravenţionale în valoare de 125 milioane lei. Au fost aplicate 66 amenzi pentru viteză, 47 pentru lipsa centurilor de siguranţă, 43 pentru stare tehnică defectuoasă. Au fost suspendate 7 permise (5 pentru alcool) şi 12 certificate de înmatriculare. Au fost sancţionaţi 76 pietoni, 13 biciclişti şi 10 căruţaşi. (N.T.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.