Ultima oră
Știri
Accident mortal la Mănăstirea Sfânta Treime din Măgina
     Luni seara, în jurul orei 20, la mănăstirea Sfânta Treime din Măgina s-a produs un accident mortal. Arpad Szakasz, de 63 de ani, în timp ce încerca să repare acoperişul unei chilii, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de doi metri, direct în cap, suferind un şoc hemoragic şi multiple fracturi. A fost transportat în stare foarte gravă la spitalul din Aiud, unde după câteva ore a şi decedat. Pentru că iniţial s-a crezut că este vorba despre un accident de muncă, o comisie formată din poliţişti, procurori şi specialişti ai Inspectoratului de protecţie a muncii s-a deplasat la Măgina. Ulterior, s-a stabilit că Arpad Szakasz lucra ca zilier, iar munca prestată, alături de alţi enoriaşi, era voluntară pentru a ajuta la reparaţiile la chiliile mănăstirii. Potrivit unor informaţii oficiale, bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. (D.M.)
Cât cântăreşte un... milion de lei
     În urma unui telefon dat luni, 12 august, de Cornel Muntean, angajat al S.C. Resial S.A. Alba, poliţia a fost sesizată că persoane necunoscute au sustras material feros din cadrul societăţii, material încărcat apoi într-o căruţă. Alertată, poliţia s-a deplasat la faţa locului, unde au găsit lângă gardul societăţii o căruţă, un cal alb şi... 573 kg fier încărcat deja. Proprietarul căruţei a fugit la vederea poliţiei, abandonându-şi prada.
     Ulterior, hoţul (care s-a dovedit a fi o hoaţă) a fost identificat în persoana numitei Valeria Borca, de 26 ani, din Alba Iulia, care a încărcat singură o jumătate de tonă de fier vechi pe care avea intenţia să-l vândă. Valoarea fierului sustras bătea la la cântar cam un milion de lei. În prezent, Valeria Borca este cercetată în stare de libertate sub acuzaţia de furt calificat.
Alina CIURBEA

Mandatarul european
Birgit Schliewenz la ADR "Centru"
     Azi, la sediul Fundaţiei PAEM din Alba Iulia va avea loc o nouă etapă a programului de înfrăţire dintre Regiunea germană Brandenburg şi Regiunea "Centru". Directorul Agenţiei din Alba Iulia, ing. Simion Creţu, ne-a declarat că la întâlnirea la care vor participa reprezentanţi ai consiliilor judeţene din regiune, mandatarul european Birgit Schliewenz va prezenta un subiect având ca temă îmbunătăţirea capacităţii de dezvoltare şi conducere a proiectelor şi procesele de dezvoltare regională şi implicarea agenţiei în parteneriate de tip public - privat. (D.M.)
Lansare de carte la Aiud
     Astăzi (14 august, ora 17,00), Galeriile "Inter-Art" din Aiud găzduiesc o lansare de carte purtând semnătura Zamfirei Costan, profesoară la Colegiul "Titu Maiorescu". Este vorba de un volum de versuri, intitulat "Cavalcada nebunelor scenarii", care reprezintă debutul d-rei Costan, primul ei pas în universul liricii. Lansarea are loc odată cu expoziţia de desen a artistului plastic (şi preşedinte al Fundaţiei "Inter-Art" din Aiud), Istvan Balog, intitulată "Şi tăcerea interioară a imaginii". Prezentarea celor două evenimente culturale va fi făcută de către poetul aiudean Ioan Hădărig şi profesorul Iacob Buta. Instituţiile organizatoare ale manifestării sunt Fundaţia "Inter-Art" şi Casa de cultură "Liviu Rebreanu" din Aiud. (I.H.)
În următoarele zile
Vreme instabilă şi ploi
     Deşi speram că ploile ne vor părăsi, meteorologii ne anunţă că vremea va rămâne instabilă şi se va răci uşor. Local se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă pot depăşi 15 litri pe metru pătrat. Vântul va sufla slab, cu intensificări în timpul ploilor, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 25 grade Celsius. Minimele vor oscila între 8 şi 13 grade Celsius. Pe alocuri, este posibil să apară ceaţa. Ieri, la orele amiezii, în Munţii Apuseni ploua mărunt, posibilitatea producerii unor noi inundaţii fiind însă redusă. (A.D.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Programul SAPARD în atenţia Prefecturii
Sprijin financiar guvernamental pentru întocmirea proiectelor
     Primarii comunelor din partea de sud a judeţului s-au întâlnit ieri, la Prefectura Alba, pentru a discuta, în prezenţa prefectului Ioan Rus, a şefului Centrului SAPARD Alba, ing. Ana Goia Mocan şi a altor factori de decizie, prevederile Ordonanţei 73/2002. Actul normativ amintit se referă la finanţarea de către MLPTL a proiectelor de fezabilitate depuse la Agenţia SAPARD Alba. Ministerul Lucrărilor Publice va suporta 7 la sută din totalul valorii investiţiilor prin intermediul programului SAPARD, pentru fazele de proiectare. În continuarea întâlnirii a fost analizat stadiul întocmirii proiectelor la nivelul fiecărei comune, prefectul Ioan Rus subliniind importanţa prezentării unor proiecte viabile, acest fapt contribuind decisiv la realizarea investiţiilor cuprinse în programele fiecărei primării.
     Directorul Direcţiei de Statistică Alba, ec. Ana Topîrceanu, a discutat în aceeaşi şedinţă cu primarii comunelor în legătură cu complexitatea recensământului general agricol, sublinindu-se rolul deosebit al primarilor în buna desfăşurare a acestei acţiuni. (A.D.T.)
La Penitenciarul de maximă siguranţă din Aiud
Doi deţinuţi au murit din cauza unor boli cardiace
     Doi deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul de maximă siguranţă din Aiud au decedat la interval de câteva ore; după primele investigaţii medicale, cauzele decesului par să ţină de... inimă, infarctul fiind diagnosticul pronunţat de legişti. Primul dintre deţinuţi, Florea Moşneag, de 52 de ani, a murit luni noaptea, în propria celulă. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace, fiind externat de curând dintr-o unitate sanitară unde urmase un tratament specific bolilor de inimă. El a fost adus în penitenciarul din Aiud pentru a ispăşi o pedeapsă de 2,4 ani de închisoare pentru furt în dauna avutului privat. Cel de-al doilea deţinut, Dănuţ Batosin, de 46 de ani, a murit marţi noaptea, în timp ce era transportat la spitalul din Aiud. Deşi bărbatul nu figura în evidenţe ca fiind bolnav de inimă, medicii legişti au stabilit, în urma autopsiei, că victima a murit tot de infarct. Dănuţ Batosin fusese condamnat de Tribunalul din Bucureşti la 18 ani închisoare pentru omor calificat - pedeapsa acestuia urmând să expire în 2011.
     Comandantul Penitenciarului de maximă siguranţă din Aiud, magistratul Viorel Comăniţă, a precizat că între cele două cazuri nu există nici o legătură, fiind o coincidenţă nefericită, afirmând că deţinuţii nici măcar nu se aflau în aripa aceleiaşi clădiri. Privarea de libertate şi probabil modificările atmosferice sunt doi factori care ar fi putut influenţa negativ starea de sănătate a celor doi deţinuţi cardiaci.
Dana MOTREANU

"Rezistenţă" teritorială faţă de proiectul de ordonanţă privind organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei
Secretarul de stat al IMM-urilor, Virgil Boboc, recunoaşte că proiectul este... perfectibil
     La iniţiativa organizaţiei judeţene Alba a Partidului Umanist, secretarul de stat din cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei, Virgil Boboc, a participat recent la o întâlnire cu reprezentanţi ai celor două sisteme cooperatiste din judeţ, tema discuţiei fiind controversatul proiect de ordonanţă de urgenţă cu privire la funcţionarea Cooperaţiei în România. Preşedintele PUR Alba, ec. Nicolae Popa, a declarat că intenţia guvernului de a promova acest proiect a stârnit reacţii de respingere din partea sectorului cooperaţiei meşteşugăreşti. Ascultând obiecţiile formulate în special de preşedintele ATCOM Alba - ec. Vasile Stan, precum şi a altor lideri din sistemul cooperatist, secretarul de stat a recunoscut că proiectul de ordonanţă este... perfectibil. Această ordonanţă este considerată un "atentat la adresa unui patrimoniu privat", Executivul dorind... naţionalizarea lui. Preşedintele Cooperaţiei Meşteşugăreşti AT COM Alba, ec. Vasile Stan, care se află de peste 20 de ani în conducerea acestui sector, a declarat că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei nu se impune în condiţiile în care există un proiect de lege care se află în Parlamentul României încă din 1994, proiect care are avizul Confederaţiei Europene a Cooperativelor de Producţie şi de Muncă Asociată, precum şi al Alianţei Cooperatiste Internaţionale.
Dana MOTREANU

Un "recensământ" în continuă schimbare
Câte "oi negre" mai are judeţul Alba?
     Noile date dezvăluite de Poliţia Alba în legătură cu acţiunea organizată din noaptea de 10/11.08.2002 ne demonstrează că în judeţul nostru încă mai sunt "oi negre". 16 cerşetori, 6 prostituate, 1 boschetar şi alte 4 persoane care au deranjat liniştea publică au fost reţinuţi de poliţie. Au fost aplicate 39 de contravenţii, în valoare de 36 de milioane lei. Acestea sunt rezultatele obţinute în urma unor acţiuni organizate cu desfăşurarea a 100 cadre de poliţie în oraşele din judeţul Alba.
     Tot în aceeaşi noapte, cu ajutorul altor 228 de poliţişti, 32 de jandarmi şi 33 maşini ale poliţiei, s-au descoperit 12 infracţiuni economico-financiare (evaziune fiscală - 2 cazuri, audio-vizual - 5, neglijenţă în serviciu - 3, infracţiune silvică - 1, fals intelectual - 1) 10 furturi, 3 sustrageri, 5 abateri de la regulile de circulaţie. Au fost prinşi 20 de infractori, s-au reţinut 12 permise de conducere şi s-au retras 8 certificate de înmatriculare. Valoarea celor 497 sancţiuni contravenţionale aplicate se ridică la aproape 300 de milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate şi bunuri în valoare de 13 milioane de lei.
Alina CIURBEA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.