Nu putem ignora trecutul dar nici viitorul!
     Se apropie cu paşi repezi "Ziua Naţională a României" - 1 Decembrie. Oraşul - erou, oraşul - martir, Oraşul Marii Uniri - Alba Iulia a intrat în febra pregătirilor, comandamentul judeţean creat în acest sens îşi ţine şedinţele cu o regularitate de ceasornic. În plus, în bătrânul şi dragul nostru municipiu, propus de către clujeni să devină capitala României, se perindă funcţionari ai Ministerului Administraţiei Publice pentru a se interesa de pregătirea acestui măreţ eveniment. Am putea spune că preparativele declanşate în acest scop se derulează bine, există programe, proiecte la care au gândit o sumă întreagă de factori, de instituţii creditate cu implementarea lor în practică, în aşa fel încât totul să se finalizeze bine, pe măsura gloriosului eveniment. În mare cam ştim ce se va întâmpla de 1 Decembrie la Alba Iulia, scenariul acţiunilor fiind cam acelaşi ca şi în anii anteriori, mai cu seamă că nu este o cifră rotundă iar încărcătura politică se va fi consumat la acea oră în urma aderării României la NATO, iar guvernul îşi va fi cheltuit fondurile cu deplasarea la Praga a unei substanţiale delegaţii, probabil cu megaspectacolul organizat în cinstea vizitei preşedintelui american la Bucureşti, care va pecetlui în chip apoteotic intrarea ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică. Dacă unul din arhiereii PSD - Viorel Hrebenciuc a scos porumbelul din gură şi a grăit că "Ziua NATO" este la fel de importantă, de încărcată de simboluri ca şi Ziua Naţională, atunci de ce pentru prezumtiva intrare a României în salonul marilor aleşi ai lumii se cheltuiesc circa 36 miliarde lei şi pentru 1 Decembrie doar 1 miliard de lei. Să fie de atâtea ori mai importantă ziua de 19 noiembrie 2002? Probabil că întâi demnitari ai politicii româneşti pun mai mare preţ pe prezent şi viitor, decât pe trecut. Sacrificiile, sângele vărsat pentru înfăptuirea ideii şi faptei de unitate naţională pare să fie pentru diplomaţia românească un menuet pe lângă marşul nostru spre NATO. Nu ne rămâne decât să ascultăm Imnul Naţional, să asistăm la Te Deum-ul din Catedrala Reîntregirii, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la monumentele precursorilor şi înfăptuitorilor unionişti, să fim bine păziţi de sepepişti, poliţişti, jandarmi, eventual să ne încălzim inimile cu o cană de vin fiert, cu acordurile unor cântece patriotice şi cu un spectacol folcloric de anvergură, focuri de artificii, să ne lase gura apă de suculenţa şi bogăţia bucatelor servite la masa festivă organizată în cinstea demnitarilor de la centru şi loco.
     Şi uite aşa o să mai bifăm o sărbătoare naţională în care tot românul se va simţi mai mândru şi mai patriot că luptăm de nu mai rămâne piatră pe piatră pentru alipirea noastră la NATO. Ne vom bătători palmele aplaudând istoricul act al intrării pe uşa din faţă în sediul marelui clan al NATO, apoi ne vom aduce brusc aminte că la anul vom sărbători 85 de ani de la Marea Unire şi oraşul cu nume de fecioară va rămâne neschimbat, un târg de provincie pe cale de a se urbaniza. Vom "admira" şi înjura printre dinţi privind la cocioabele din centrul oraşului, aducătoare de profit pentru unii comercianţi care deşi nu prea ştiu istorie, ştiu în schimb să învârtă banii. Un menestrel al Administraţiei Publice s-a interesat zilele trecute de această sărbătoare rotundă - "1 Decembrie 2003" şi a promis (verbul nostru drag cu care am câştigat şi vom câştiga noi şi noi alegeri) că va informa guvernul asupra situaţiei precare în care se găseşte Cetatea, alte edificii ce simbolizează marele act al unirii. Am îndrăzni să spunem că dacă în cei 13 ani trecuţi de la revoluţie nu s-a făcut nimic palpabil pentru a edifica Monumentul Unirii, e greu de crezut că vom putea face într-un an mai mult. Cică nu sunt bani, artiştii cer prea mult, nu există unitate de păreri asupra formei arhitecturale şi a ideii pe care trebuie s-o exprime respectivul monument. Aşadar, ziua de 1 Decembrie va sta în umbra "Zilei NATO", iar urmaşii celor care şi-au dat viaţa pentru a vedea înfăptuit acest crucial act istoric vor muri prin deşerturile Afganistanului sau cine ştie pe unde.