Prima pagină Ediția din: 31.10.2002
Știri
Ministrul Învăţământului la Alba Iulia
     După recentele vizite ale miniştrilor Transportului şi Locuinţei, Telecomunicaţiilor, Finanţelor şi Sănătăţii, în data de 8 noiembrie a.c. este aşteptată sosirea la Alba Iulia şi a ministrului Educaţiei şi Cercetării, d-na Ecaterina Andronescu. Totul se pare că va culmina cu vizita premierului Adrian Năstase, anunţată spre finele lunii viitoare.(R.J.)
Accident rutier cu părăsirea locului faptei
     Pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia, marţi, 29 octombrie, în jurul orei 20.30, s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. Conducând autoturismul marca Ford pe bulevardul respectiv, Emanuel Muntean (25 de ani, din Miceşti), o agaţă cu oglinda retrovizoare din dreapta pe Paraschiva Borcan (52 de ani, din Alba Iulia), care ieşise dintre maşinile parcate pe partea dreaptă cu intenţia de a traversa strada. Femeia accidentată a fost abandonată pe carosabil iar Muntean şi-a continuat drumul. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde a fost diagnosticată cu contuzii la piciorul drept şi fractură ilio-pubiană. Femeia nu a rămas internată în spital. Autorul accidentului a fost identificat de poliţie în jurul orei 23.30, în aceeaşi zi. În cauză, poliţia rutieră Alba Iulia continuă cercetările. (N.T.)
Primul proiect Sapard
     Primăria comunei Mogoş a reuşit să depună prima proiectul SAPARD pentru obţinerea de fonduri în vederea modernizării drumurilor comunale. În speţă, este vorba de drumurile care deservesc satele: Poienile Mogoşului, Mămăligani, Valea Gheorgheşti şi Valea Bârluţeşti. Exemplul Mogoşului poate fi urmat şi de alte administraţii locale din judeţ. (M.I.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Cugirul, din nou - un butoi cu pulbere
12.000 de oameni din industria de apărare vor fi disponibilizaţi de la începutul anului viitor *Sindicaliştii reuniţi la Cugir au stabilit calendarul acţiunilor de protest *Muncitorii cugireni vor să picheteze Prefectura Alba şi sediul PSD Alba
     Preşedintele Comisiei economice din Senatul României, Dan Mircea Popescu, a anunţat că în următorii doi ani, 12.000 de oameni din industria de apărare vor fi disponibilizaţi. Guvernul este dispus să acorde între 12 şi 15 salarii compensatorii, în timp ce reprezentanţii sindicatelor solicită 36 de salarii.
     Imediat după aflarea veştii, liderii principalelor sindicate din industria de apărare, conduşi de Gheorghe Sora (Solidaritatea '90) şi Bogdan Hossu, s-au reunit la Cugir pentru a reacţiona la aceste măsuri. Într-un memoriu adresat executivului, liderii Solidaritatea '90, Unirea, FSLCP şi FSIAR (care reunesc circa 20.000 de sindicalişti din industria de apărare, de aeronautică, chimie şi petrochimie), cer următoarele: pe perioada derulării programelor de restructurare a societăţilor din industria de apărare, salariaţii să fie plătiţi cu drepturile salariale negociate conform CCM; în cazul în care, din cauza programelor de restructurare ale societăţilor din industria de apărare vor rezulta disponibilizări, cei în cauză să primească: 36 de salarii medii brute neimpozabile la data disponibilizării sau pensionarea normală la o perioadă de contribuţie minimă de 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi, indiferent de vârstă. Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului "Apărarea" de la Cugir SA, Ioan Neagu, a cerut aprobări pentru pichetarea Prefecturii Alba şi a sediului Organizaţiei judeţene a PSD Alba, în zilele de 4 şi 5 noiembrie a.c., între orele 11.00-13.00, cu circa 40 de sindicalişti.
     "În cazul nefinalizării negocierilor şi a legislaţiei până la 1 noiembrie, federaţiile din industria de apărare vor trece la acţiuni sindicale", se mai arată în comunicatul primit la redacţie. La nivel naţional se intenţionează pichetarea Preşedinţiei şi organizarea de marşuri şi mitinguri.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.