Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Opriţi curgerea dealurilor!
     În peregrinările de peste vară mi-am purtat paşii prin satele şi văile Apusenilor, prin ţara lui Horea şi Iancu. Am avut şi ce admira, dar şi ce caricaturiza. Vreau să fiu cât se poate de obiectiv, de echitabil în aşternerea impresiilor culese din aceste locuri şi aşternute în această pagină de ziar. Ar fi ingrat din partea mea să nu fiu onest, realist cu locurile şi oamenii din care mă trag. În primul rând, m-au entuziasmat construcţiile ridicate pe cele două văi ale Arieşului, numărul mare de case noi în ferestrele cărora se răsfaţă soarele precum o albină în corola unei flori. Case, unele din piatră, altele din lemn, toate după un tipar arhitectonic în deplină consonanţă cu peisajul, cu ţarinile, cu dealurile ţuguiate ale munţilor. Este poate cel mai convingător indiciu că oamenii de aici se zbat cu folos pentru a nu se lăsa în coada timpurilor, că au mândria, acea mândrie potolită, molcomă, ascunsă parcă pe fundul oaselor de-a trăi demn, frumos şi bine. Unele comune au aerul unor staţiuni montane, precum Albacul, Horea, Arieşeni, Vadu Moţilor, Bistra, Lupşa ş.a. S-au construit numeroase pensiuni turistice unde se găsesc condiţii civilizate de cazare şi servirea mesei, cu mâncăruri specifice locului, foarte mult lăudate de musafirii străini, dar şi de cei autohtoni. Am văzut dispensare bine puse la punct, magazine, şcoli, biserici, mănăstiri noi, toate în folosul moţului, împlinirii sale sufleteşti, spirituale şi creştineşti. Am rămas deosebit de impresionat de credinţa şi năzuinţa moţului către Dumnezeu, împlinindu-şi astfel rostul lui pe acest pământ. Multe comune din zonă au centrale telefonice digitale, TV prin cablu, iar mai nou prin microunde, puţine sate şi gospodării au rămas la lumina lămpilor cu gaz în nopţile cu negurile lor groase.
     Moţii sunt umblaţi, informaţi, legaţi organic prin sânge de trecutul lor glorios şi-ţi vorbesc c-o mândrie nedisimulată despre crăişorul lor Horea şi marele crai Avram Iancu. Societatea "Munţii Apuseni", Asociaţia cultural-patriotică "Avram Iancu" în frunte cu Prefectura judeţeană, Consiliul judeţean Alba şi în mod deosebit d-l prefect av. Ioan Rus, el însuşi fiu credincios al acestor meleaguri, au întreprins acţiuni, substanţiale acte de cultură, de perpetuare a obiceiurilor şi datinilor folclorice, ale întregii zestre spirituale sedimentate aici de-a lungul timpurilor. Chiar dacă mai sunt unele lucruri de pus la punct, se poate spune că moţii nu mai cerşesc din poartă-n poartă, că-şi leagă speranţă de mai bine la ei acasă. Este imposibil ca aceste legendare locuri să nu fie sfinţite şi de oameni cu vocaţia durării, a înfrumuseţării acestor meleaguri cum sunt ing. Dorel Burlan, director la Arieş Conf din Baia de Arieş, primarii Ioan Viorel Sicoe, Gheorghe Paşca, Cornel Olar, Eugenia Hristea şi mulţi alţii.
     Am întâlnit fireşte şi semne menite a nelinişti firea moţilor, ca bunăoară, şcoli izolate, părăsite, aflate în paragină, elevi care sunt siliţi să ia drumul în spinare pentru a ajunge la şcoală, multe din casele nou construite sunt acoperite cu plăci din azbociment care nu sunt ecologice deloc. Drumurile sunt poate oful cel mai mare al moţilor, ca şi vrăjmăşia stihiilor care le înămolesc curţile, pivniţele, le iau podurile şi podeţele de peste văi. Mocăniţa a devenit o simplă amintire încă de pe vremea lui Berceanu şi moţii mai oftează şi acum după ea. Comerţul cu animale se desfăşoară la voia întâmplării, ca în secolele trecute, lipsind abatoarele, fabricile de prelucrat lapte, centrele de colectare a produselor animaliere şi a fructelor de pădure. O chestiune care-ţi pune noduri în gât sunt mormanele de deşeuri, în special cele lemnoase ce zac pe marginea Arieşului, a drumurilor şi a celorlalte cursuri de apă. Nesimţirea unora care taie, jefuiesc pădurile Apusenilor este strigătoare la cer. De aceea, apreciem eforturile pe care le depune prefectul av. Ioan Rus de a ţine în mână această problemă, dar va trebui ca aici să descindă mai des finanţele, Agenţia de mediu, specialiştii de la drumuri şi poduri, din silvicultură etc. Făptaşii nu trebuie slăbiţi din chinga controalelor şi sancţionaţi drastic, mergându-se până la retragerea autorizaţiilor de funcţionare. E păcat ca dintr-o gură de rai, Apusenii să ajugă o gură de iad, sursă de îmbogăţire pentru auslanderii judeţului. Opriţi aceşti "cari" care rod lemnul Apusenilor şi atunci veţi opri şi dealurile să mai curgă la vale!
Gheorghe JURCĂ