Ultima oră
Știri
Măsuri draconice de pază a obiectivelor şcolare
     În urma întâmplării nefericite petrecute la Liceul Jean Monnet din Capitală, premierul Adrian Năstase a atras atenţia în cadrul videoconferinţei de ieri cu privire la măsurile suplimentare de pază a unităţilor de învăţământ din ţară. Drept urmare, prefectul Ioan Rus a stabilit ca la viitoarea şedinţă de luni 11 noiembrie a.c. a Comitetului Operativ Judeţean, conducerile Inspectoratului de Poliţie şi a Inspectoratului Şcolar să convină asupra unui plan comun de acţiune în acest sens. Mai mult, tot cu această ocazie se va discuta şi despre apărarea unor obiective de interes strategic din judeţ cum ar fi printre altele barajele şi intreprinderile importante. Astfel vor fi convocaţi directorii de la Hidroelectrica Sebeş, UPS Ocna Mureş, SC Cugir, SNCFR Alba, Secţia de Drumuri Naţionale, Drumurile Judeţene precum şi a societăţilor miniere.(R.J.)
A dat foc casei soacrei sale
     Pompierii militari din Aiud au intervenit ieri noapte, în jurul orei 12.15, la stingerea unui incendiu de proporţii, izbucnit la o gospodărie din Teiuş. În incendiu a fost distrus un grajd, o jumătate de tonă de cartofi, aproape 4 tone de grâu, furaje şi utilaje agricole. De asemenea, un alt incendiu a fost declanşat intenţionat, paralel cu cel din grajd, în casă. Aici au fost distruse de foc mobilierul şi pereţii încăperii. În timp ce pompierii din Aiud se luptau cu focul, la Poliţia Teiuş s-a prezentat Adrian Papp (29 de ani) afirmând că el a pus foc la respectiva gospodărie, aparţinând soacrei sale, Viorica Danciu. Papp şi-a motivat gestul extrem prin faptul că n-o mai suporta pe soacra sa cu care se certa foarte des. (N.T.)
Paradoxuri şcolare la Lopadea Veche
     Preşcolarilor din satul Lopadea Veche li se refuză bucuria de a frecventa grădiniţa. Deşi localul destinat instituţiei este proaspăt renovat şi dotat modern cu materialul didactic necesar, cu sumedenie de jocuri şi jucării, nici un cadru de specialitate în educaţia preşcolarilor nu se "înghesuie" să ocupe postul vacant. (M.I.)
SUA - ţara cu cei mai mulţi miliardari
     Ţara care a dat cel mai mare număr de miliardari este SUA cu 243 miliardari. Ţara cu cea mai mare avere pe cap de miliardar este Suedia, cu 6,6 miliarde de dolari. Averea medie a unui miliardar în SUA este de 3,3 miliarde de dolari. 15 miliardari din TOP-ul pe 2002 sunt necăsătoriţi 35 de femei sunt incluse pe lista miliardarilor. Vârsta medie a miliardarilor este de 61 de ani (sursa: revista "Capital"). (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Atrăgând atenţia asupra necesităţii respectării legislaţiei privind protecţia mediului
Ministrul Petre Lificiu afirmă că nu se pune problema întreruperii lucrărilor de la Roşia Montană
     ministruÎn cursul zilei de ieri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Petre Lificiu, însoţit de secretarul de stat de la Ministerul Industriilor, Gavril Baican, subprefectul Ioan Maier, deputatul PSD, Constantin Selagea, şefii Inspectoratului de Protecţia Mediului, Dimitrie Clepan şi de la Apele Române, Traian Matiş, s-a aflat într-o vizită de documentare şi informare la Roşia Montană. Ministrul Lificiu a vizitat iazul de decantare de la Valea Săliştei, ieşirea de la gura minei, carierele Cîrnic şi Cetate, după care a urmat o scurtă informare a proiectului, făcută de directorul general adjunct al RMGC, Gabriel Dumitraşcu la Centrul de informare a comunităţii. Înainte de a participa la conferinţa de presă, Petre Lificiu şi Gavril Baican au vizitat casa model ridicată la Roşia Montană. În continuare vă prezentăm o relatare de la conferinţa de presă ce a avut loc la sediul primăriei din localitate.
     Petre LIFICIU: Ne aflăm la Roşia Montană reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului României pentru a constata în ce stadiu se află exploatarea auro-argentiferă din această localitate, a vedea şi observa în teren despre ce este vorba şi evident suntem în căutarea soluţiilor celor mai înţelepte în situaţia complicată, în care putem spune că ne găsim. Exploatarea auro-argentiferă de la Roşia Montană este o problemă deosebit de complexă şi se află în atenţia Guvernului, a Parlamentului, a societăţii civile, a ONG-urilor. Problema acestei exploatări a depăşit de mult graniţele ţării. La ora actuală este o temă internaţională, de mare interes. Şi atunci, Guvernul României, cabinetul Adrian Năstase tratează cu deosebită atenţie această problemă, pentru că dorim ca totul să fie rezolvat în contextul unei politici corecte, actuale, economice, dar în acelaşi timp ecologice şi sociale. Aici este cheia care va dezlega problema. Evident nu se pune problema întreruperii lucrărilor la Roşia Montană, nu se pune problema întreruperii exploatărilor de aur din Apuseni, ci să-l exploatăm cât mai modern; e vorba de o investiţie de ţinută europeană şi mondială, la parametrii ecologici şi economici internaţionali. Problema fost studiată în mod repetat în Guvernul României. Am prezentat-o colegilor din cabinetul Năstase, pe rând şi vreau să vă spun că tratăm în mod cu totul excepţional exploatarea aurului de la Roşia Montană. Avem un plan de acţiuni imediate, dintre ele, în acest moment, studiem descrierea proiectului pe care RMGC l-a prezentat la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului; avem deja constituită o echipă de experţi români care analizează acest proiect. De altfel şi RMGC a făcut eforturi în acest sens, s-au organizat seminarii tehnice, de explicare a tehnologiilor la care au participat specialişti ce vor analiza proiectul, inclusiv oameni politici, secretari de stat, MIR, Ministerul Sănătăţii, sub coordonarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Se va constitui o comisie largă de experţi în România, inclusiv de la Academia Română, institute de cercetare, specialişti în minerit, geologi, hidrologi care vor analiza cu deosebită atenţie acest proiect, după care, vom corela cu o echipă de experţi internaţionali, de ajutorul căreia sperăm să beneficiem cu acordul Comisiei Europene şi al Uniunii Europene. Noi suntem acum pe un drum fără întoarcere, suntem pe un drum de integrare în Europa, care nu ne permite sub nici o formă să greşim, să începem exploatarea cu nişte tehnologii conforme cu parametrii de specialitate ai UE. Noi ştim că s-au petrecut multe catastrofe pe plan mondial, în special, din cauza teribilei tehnologii cu cianuri. Şi atunci trebuie respectate cu sfinţenie toate prevederile codului de utilizare a cianurilor, tehnologiilor, parametrii internaţionali ai acestui tip de exploatare. Am avut, din nefericire şi în ţara noastră un accident în 2001, care ne-a făcut celebri în sens negativ. Am primit sprijinul necesar, ne-am asumat răspunderea, dar nu mai vrem să se producă niciodată acest tip de accident. De aceea, la lipsa noastră de experienţă, de pregătire tehnologică vom beneficia de aportul experţilor internaţionali. Avem deja în discuţie tratative cu ambasadele ţărilor din UE (Spania, Austria, Germania) care au experienţă în minerit şi urmează să căutăm cele mai bune soluţii pentru a analiza cu grijă şi înţelepciune acest proiect. Este un proiect, pe de o parte cu beneficii, iar pe de altă parte cu enorme riscuri pentru mediul înconjurător. Este vorba de sute de milioane de tone de steril care vor rămâne după aceea, de sute de milioane de metri cubi de apă cianurată, prin urmare aceste probleme trebuie rezolvate şi la aceste puncte trebuie să răspundă proiectul de la Roşia Montană. Acolo unde nu răspunde aşa cum trebuie îl vom îmbunătăţi. Firma care exploatează zăcământul trebuie să găsească cele mai bune soluţii. Vom analiza pe baza legislaţiei europene şi dacă totul este în ordine, evident am dori ca cei trei piloni ai dezvoltării durabile să fie îndepliniţi la Roşia Montană, respectiv economic, ecologic, şi social. Problema este deosebit de complexă. În acest moment nimeni nu poate spune da sau ba, pro sau contra. Cred, de asemenea, că proiectul va fi discutat şi în Parlament, pentru că este o problemă deosebit de importantă pentru economie, mediu şi domeniul social. De altfel, constatăm că există păreri pro şi contra la tot pasul, inclusiv între locuitorii de aici. De aceea, aceste lucruri trebuie tratate cu maximă seriozitate şi înţelepciune. Sunt şanse deosebite ca lucrurile să meargă bine la Roşia Montană, cu condiţia ca experţii români şi străini să ne ajute şi cu respectarea legislaţiei internaţionale în domeniul protecţiei mediului.
     - Reporter: Din comisia de experţi va face parte şi un reprezentant al Ministerului Mediului din Ungaria?
     - P.L.: Evident. La ultima întâlnire cu d-na ministru Maria Korodi am asigurat-o pe colega mea din Ungaria că noi privim cu mare răspundere în aceeaşi măsură sau poate mai mare, acest proiect. Am discutat la nivelul miniştrilor din cele două ţări, am şi semnat acest acord. Şi evident că lucrurile vor fi transparente. Suntem într-o etapă în care nu mai putem lucra singuri, pentru că problemele de mediu nu mai sunt de mult probleme naţionale, ci sunt probleme regionale şi globale. Trebuie să ne luăm măsuri pe principiul precauţiei, să ştim înainte ce este de făcut şi evident, avem nevoie aici de colaborarea tuturor, a investitorului, a autorităţii centrale de protecţia mediului, a societăţii civile.
     - Reporter: În cât timp va fi constituită comisia de experţi şi când va fi discutat în Parlamentul României acest proiect?
     - P.L.: Este doar o propunere a ministerului nostru de discutare şi în Parlamentul României. În orice caz, în comisiile de specialitate am şi început. Comisia de experţi internaţionali se va constitui probabil în câteva luni, jumătate de an, noi fiind în tratative cu Comisia Europeană şi cu colegii care au avut asemenea probleme, Spania, de exemplu. Decizia pe care o vom lua la nivelul Guvernului va fi cea mai bună şi cea mai înţeleaptă.
     - Reporter: Care este rolul Parlamentului în luarea unei astfel de decizii?
     - P.L.: Rolul Parlamentului este conform Constituţiei de a decide în problemele foarte complexe ale unui stat, iar eu consider că este o problemă foarte complexă, deoarece în acest moment exploatarea de la Roşia Montană a depăşit graniţele României. Cred că va fi un acord al Parlamentului, o discuţie. Nu am stabilit exact ce act va emite Parlamentul României. Se va discuta oricum în comisiile de specialitate de la Senat şi Camera Deputaţilor. (...) Există o tentativă a presei româneşti de a considera că România bate toate recordurile la nenorociri. Nu este adevărat. O interpretare excesivă sau eronată a unor informaţii poate duce la astfel de lucruri. Rog ziariştii de condiţie să ia toată fraza şi nu jumătate: dacă nu se vor lua toate măsurile care trebuie, dacă nu se vor folosi tehnologii la nivel mondial, ar putea fi iadul pe pământ.
     Gavril BAICAN, secretar de stat, Ministerul Industriei şi Resurselor: Sigur că acest proiect este foarte important pentru Munţii Apuseni. Greutăţile din zonă, pe măsura epuizării resurselor bogate, sunt mari. Actualele exploatări sunt neprofitabile. Din acest motiv, obiectivele Roşia Montană şi Roşia Poieni sunt foarte importante pentru zonă. Noi vrem să asigurăm aici o dezvoltare durabilă: economicul să poată funcţiona după regulile economiei de piaţă, socialul să fie rezolvat pentru că zona nu oferă prea multe oportunităţi iar a treia problemă este ca tot ce se face de acum înainte să se facă cu respectul normelor de protecţie a mediului. Dacă acest proiect respectă legislaţia europeană, sigur că va fi un proiect fiabil şi fezabil, care în această etapă poate să asigure profitabilitate. Sigur că s-ar putea ca într-un timp nedefinit proiectul să nu mai fie fezabil, pentru că produse foarte bine cotate cu 10 ani în urmă să nu mai aibă aceeaşi valoare. Proiectul va fi analizat cu mare atenţie, nu vrem să facem aici, cum s-a spus şi se vehiculează în multe medii, un dezastru ecologic, vom veghea ca legile care guvernează în România să fie respectate.
     - P.L.: Eu sunt convins că investitorul, care ne-a şi promis acest lucru, va putea fi în stare să respecte legislaţia în vigoare atât în ceea ce priveşte exploatarea, cât şi referitor la reconstrucţia ecologică după exploatare. Sperăm că avem un nou gen de atitudine asupra mediului şi credem că lucrurile vor fi de această dată altfel.
     - Reporter: Este România importator de poluare pe Dunăre din Ungaria?
      - P.L.: Noi suntem beneficiarii şi victimele poluării Dunării din amonte. Este un aducător de noxe şi poluare din amontele Europei. Pentru a rezolva probleme de asemenea complexitate este nevoie de cooperarea internaţională. Acesta este modul de deschidere internaţională pe care guvernul din care fac parte îl promovează. Este viitorul politicii mondiale.
     Ioan MAIER, subprefectul de Alba: Prezenţa d-lui ministru Lificiu la Roşia Montană este un moment important deoarece este o analiză serioasă, pe baze reale, tehnice şi economice, din perspectiva mediului asupra a ceea ce se va face aici. Aşa cum s-a arătat, în etapa imediat următoare, se vor studia toate elementele şi cu siguranţă, se vor găsi acele soluţii care să permită începerea lucrărilor, exploatarea aurului pentru ridicarea socială a zonei.
     Constantin SELAGEA, deputat PSD de Alba: Acest proiect reprezintă una din puţinele şanse pentru dezvoltarea şi revigorarea regională a zonei, din punct de vedere economic, social şi de mediu.
     Ion ALBU, secretar general al Confederaţiei miniere "Meridian": Ceea ce mă frapează e faptul că un reprezentant al Guvernului României, a statului care are interese economice în proiect, adică 20 la sută, abia acum îşi pune problema fezabilităţii mediului şi a dezvoltării carierei. Mi se pare suspect să punem beţe în roate acestei investiţii. Am crezut că sunt nebun atunci când am auzit că a venit un investitor în minerit, cum este Frank Timiş. A venit unul şi acum îl încurcăm."
     La finalul vizitei la Roşia Montană, ministrul Lificiu s-a întâlnit şi cu localnicii cu opinii pro şi contra, adăugând că statul va lua cea mai bună decizie.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.