Ultima oră
Știri
Gardienii Publici din Alba au sediu nou
     Gardienii Publici din Alba vor avea de azi un sediu nou, amenajat cu forţe şi resurse proprii. Potrivit informaţiilor furnizate de şeful CGP Alba, Iosif Hada, pentru amenajarea noului sediu au fost cheltuiţi în jur de 500 de milioane de lei, bani câştigaţi de la clienţii cărora gardienii le-au asigurat servicii de pază şi protecţie. În mare parte, lucrările de amenajare interioară au fost realizate de gardieni, de la simplul angajat până la şeful instituţiei. A fost amenajată o sală de instruire cu 50 de locuri, o sală pentru şefii de detaşamente iar în viitor se preconizează şi realizarea unei săli de pregătire fizică. (N.T.)
În timp ce piaţa este invadată de fructe din import
Românii fac ţuică din mere
     Cu cele 9.845 tone de mere şi 1.316 tone de pere, câte s-au recoltat anul acesta în judeţ, s-ar putea satisface în bună măsură nevoile de consum ale populaţiei. Spunem s-ar putea, pentru că doar o treime a fost livrată şi depozitată în spaţii adecvate. O cantitate mare de mere a luat drumul fabricilor de alcool. Ca şi în alţi ani, românaşul îşi va potoli pofta cu mere aduse din import, care de departe nu sunt atât de ecologice de bune şi gustoase ca ale noastre şi în plus, sunt mai scumpe. (S.T.)
Sapard aşteaptă investitorii
     Conform unei situaţii întocmită la data de 14 noiembrie a.c., şi care cuprinde potenţialii solicitanţi ai proiectelor finanţate prin Programul SAPARD (măsura 1.1 - prelucrarea şi marketingul produselor agricole şi piscicole) deocamdată o singură firmă a depus un proiect de amenajare a unei secţii de prelucrare a laptelui pentru obţinerea de caşcaval. Un număr de 9 proiecte sunt în lucru şi vor fi depuse în acest an, acestea vizând lucrări de modernizări sau investiţii noi. De asemenea, alte 9 societăţi îşi menţin intenţia de a întocmi proiecte finanţate prin SAPARD. Problemele întâmpinate de cei ce doresc să acceseze acest sunt legate de inexistenţa fondurilor de cofinanţare, dar şi de lipsa de comunicare dintre potenţialii solicitanţi şi agenţiile de consultanţă. (A.D.T.)
Se reduc subvenţiile pentru carnea de pui
     La DGAIA Alba s-a primit o adresă de la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Serviciul de Alocări financiare-bugetare, în care se spune: "Vă înapoiem alăturat deconturile dvs. în valoare de 221.820.000 lei din 01.11.2002 şi 1.668.480.000 lei din 8.10.2002 pentru încasarea subvenţiei de pui broiler în viu, întrucât cantitatea de 100 mii de tone prevăzută în HG 54/2002, în valoare totală de 6.400 miliarde de lei, a fost epuizată". Fără comentarii! Cei care au trimis primii deconturile primesc subvenţiile, iar ceilalţi, trebuie să reziste pe o piaţă unde concurenţa neloială este arbitrată tocmai de autoritatea statului. Pentru a mai drege puţin busuiocul, în finalul adresei se precizează: "s-a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern pentru suplimentarea cantităţii de pui broiler cu 30 mii tone, în valoare de 99 de miliarde de lei". Cei loviţi de soartă n-au decât să tragă nădejde că speranţa moare ultima. (S.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Poliţia Alba Iulia pe urmele ştampilei făcătoare de... falsuri
     Adrian Giurgiu, 36 de ani, din Turda, fost angajat al Colectivului Zonal Alba al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere, este cercetat în stare de libertate de Poliţia municipiului Alba Iulia pentru comiterea infracţiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. Adrian Giurgiu a fost angajat timp de patru luni al Colectivului Zonal Alba, în 2001. În 8 noiembrie a venit în "vizită" la Alba Iulia, la foştii săi colegi. Profitând de neatenţia unei angajate, Giurgiu a sustras ştampila cu însemnele Colectivului Zonal al ANDIPRZM Alba, ştampilă pe care a folosit-o la "parafarea" unei recomandări în care a imitat scrisul fostului său director din Alba. Recomandarea a depus-o la o agenţie similară din Tg. Mureş, în vederea angajării. Dispariţia ştampilei şi falsul au fost sesizate în momentul în care directorul agenţiei din Tg. Mureş l-a sunat pe omologul său din Alba să-i confirme valabilitatea "recomandării". De menţionat faptul că tot în 8 noiembrie, Adrian Giurgiu a fost surprins de poliţiştii de la circulaţie conducând un autoturism Skoda cu o îmbibaţie alcoolică de 2,65 g/mie (primul test) şi 1,95 g/mie (al doilea test, după o oră).
Nicoleta TOMUŢA

Ministerul Agriculturii atribuie câte 5 ha de teren persoanelor fără pământ
     Într-o notă trimisă ziarului nostru Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor face cunoscut că potrivit legislaţiei existente, consiliile locale pot atribui în folosinţă loturi de până la 5 ha de familie care nu deţin pământ, familiilor tinere nou întemeiate, specialiştilor care lucrează în agricultură, cadrelor medicale, personalului didactic, slujitorilor cultelor religioase legal recunoscute.
     Atribuirea terenului în folosinţă se face în localitatea în care rămân terenuri agricole după aplicarea legilor fondului funciar. În localităţile în care nu există rezervă de terenuri agricole, se precizează în notă, consiliile locale pot cumpăra asemenea terenuri din resurse proprii pentru a le atribui în folosinţă persoanelor îndreptăţite. Beneficiază de aceste facilităţi persoanele care domiciliază, locuiesc efectiv, şi profesează în localitatea respectivă. (S.T.)
Aderarea la NATO netezeşte drumul investitorilor străini în România
apreciază deputatul PSD de Alba, Codrin Ştefănescu
     Guvernul României este ferm angajat pe calea integrării în NATO, iar obiectivul demersurilor guvernamentale îl constituie atingerea unui nivel de pregătire care să permită, la summit-ul de la Praga, integrarea rapidă în structurile Alianţei. Premierul Adrian Năstase coordonează personal demersurile pentru promovarea candidaturii ţării noastre la NATO. Implicat în această complexă acţiune, deputatul PSD Codrin Ştefănescu, secretar executiv al partidului de guvernământ, apreciază că, în prezent, "economia României înregistrează un reviriment cert, iar creşterea economică va permite realizarea programelor de reformă, inclusiv în sectorul militar. De curând, indicatorul privind riscul de ţară a fost îmbunătăţit de către toate agenţiile importante de rating. Creşterea rezervei valutare a BNR şi acordul încheiat cu FMI au contribuit decisiv la creşterea rating-ului ţării noastre. Demersul românesc de pregătire pentru integrare în NATO se bazează, pe de o parte, pe o strategie politică şi pe de altă parte, pe implementarea obiectivelor asumate prin Planul Naţional de pregătire a aderării la NATO. Programul amintit are rolul de a contribui la reformarea şi modernizarea societăţii româneşti în ansamblul său", a precizat Codrin Ştefănescu. De asemenea, parlamentarul PSD a subliniat faptul că "după aderarea ţării noastre la structurile euro-atlantice, numărul investitorilor străini care vor veni în România, dar şi în judeţul Alba, va creşte considerabil. Accederea ţării noastre la NATO va conduce cu siguranţă la redresarea uzinei din Cugir, care va începe să producă la standarde performante, contribuind totodată la dezvoltarea Parcului industrial din zonă. Nu trebuie să neglijăm posibilităţile multiple oferite firmei Bega UPSOM, din Ocna Mureş, precum şi câteva proiecte importante pentru Ţara Moţilor, inclusiv relansarea mineritului în zonă. După cum se cunoaşte, obiectivul principal al NATO este apărarea libertăţii şi securităţii tuturor membrilor săi, prin mijloace politice şi militare, precum şi asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune. Valorile comune care stau la baza Alianţei şi pe care aceasta îşi propune să la apere sunt democraţia, drepturile omului şi, desigur, respectarea legilor", a afirmat în încheiere deputatul PSD, Codrin Ştefănescu. (A.D.T.)
Idiosincraziile deputatului Simedru
     Întrucât "simplitatea" culturii şi gândirii domnului deputat PNL, Dan Coriolan Simedru, este deja arhicunoscută, trebuie să fim circumspecţi şi să precizăm că expresia "idiosincrazie", potrivit Dicţionarului Limbii Române moderne nu înseamnă "idiot" ci "aversiune la ceva". Şi se potriveşte ca o mănuşă poziţiei exprimate ciclic de cetăţeanul liberal rătăcit inutil în Camera Deputaţilor, a cărui aversiune pentru logică, ştiinţele economice şi cultura politică, precum şi limbajul grosier îl recomandă mai degrabă pentru partidul lui Vadim Tudor decât pentru PNL.
     PSD este extrem de atent atât la semnalele apărute în presă cât şi la observaţiile oamenilor politici, inclusiv din opoziţie. Nenumăratele exemple oferite opiniei publice în ultimele luni confirmă că atunci când abuzurile, ilegalităţile sau nereuşitele semnalate sunt reale, măsurile luate de instituţiile şi organele abilitate sunt radicale şi imediate. Îl sfătuim pe domnul deputat să citească presa locală şi centrală, care numai de obedienţă politică nu pot fi acuzate. Este hilară şi ineptă insistenţa cu care, într-o recentă declaraţie de presă, îşi clamează demagogic indignarea că guvernul a alocat pentru festivităţile de la 1 Decembrie suma de un miliard de lei. Am mai spus-o, această sumă, absolut derizorie, este destinată, nu pentru "chiolhan" cum susţine Dan Simedru, ci pentru toate cheltuielile legate de afişe, steaguri, organizarea platoului pentru manifestaţie, cazarea unor oficiali, masa pentru oaspeţii veniţi de pretutindeni etc."... de parcă reuşita zilei (sic!) României înseamnă consumarea a 1 miliard de lei pentru un chiolhan" - se miră retoric liberalul nostru. Poate ne oferă şi vreo idee cum să sărbătorim fără bani Ziua (cu "Z" mare, domnule Simedru) Naţională. Ferească Dumnezeu ca Guvernul, presat de atâtea priorităţi, să nu fi alocat nici o sumă pentru festivităţi! Atunci să fi auzit tiradele bombastic - patriotarde ale acestui Caţavencu de Alba. Zbieretele sale de indignare ar fi ajuns până la Consiliul Europei şi la ONU.
     Este imposibil să comentăm afirmaţia că domnii Ioan Rus şi Eugen Popa "sunt cei mai nepricepuţi lideri judeţeni în a înţelege şi administra bugetul de stat de la Revoluţie încoace". Calităţile profesionale şi personale de excepţie ale prefectului de Alba se bucură de notorietate nu numai pe plan local ci şi naţional. Este de departe cel mai bun organizator şi conducător din perioada postdecembristă pe care l-a avut judeţul, şi cu siguranţă unul dintre cei mai apreciaţi prefecţi din ţară. "Argumentul" folosit de opozant - "Adică s-au dus cu jalba la "stăpânire" pentru a cere bani când bugetul era deja în dezbatere în Parlament fără ca măcar nici unul din parlamentarii PSD...". "Fără ca măcar nici unul..." - agramatismul multor parlamentari a dobândit o tristă celebritate, dar parcă Dan Coriolan Simedru ne întristează de-a binelea...
     Nimeni nu confundă fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului cu sumele acordate consiliilor judeţene, cum se afirmă tendenţios în nefericita declaraţie de presă. Noi am comentat doar că creşterea de câteva ori a acestui fond în Bugetul pe anul 2003 este justificată de noile comandamente politice şi economice legate de intrarea României în NATO şi stabilirea datei ţintă pentru accederea în UE. Nu vrem să-i ţinem o lecţie de economie politică domnului deputat. N-avem timp şi nici nu suntem convinşi că ar înţelege ceva. Pe de altă parte absolut caraghioasă este şi acuza că PSD amână aplicarea Legii 10/2000. . Dimpotrivă, sunt cunoscute inclusiv în judeţul Alba măsurile ferme de accelerare a aplicării tuturor legilor proprietăţii. Ca să vă parafrazăm, de ce n-aţi votat legea respectivă, coane Fănică, în anul 1997 şi nu în 2000? Ştiaţi că nu aveţi de unde plăti cele 5 miliarde dolari cerute de foştii proprietari şi aţi preferat să aruncaţi pisica în ograda PSD.
     Observăm, aşadar, că nimeni nu-l împroaşcă cu noroi pe domnul deputat, cum se lamentează perpetuu. Se împroaşcă singur prin afişarea publică a incapacităţii sale de a înţelege fenomenul şi dialogul politic. Oricât am dori să ne manifestăm democratic, nu putem dialoga cu incultura, agramatismul şi tendenţiozitatea, care se manifestă încă pregnant în viaţa politică. Trimiterea obstinată la sintagma "partid-stat" nu mai deranjează pe nimeni. Creşterea considerabilă a audienţei PSD atât pe plan intern cât şi extern se datorează desigur în primul rând rezultatelor remarcabile obţinute în aplicarea programului de guvernare; se datorează însă în bună măsură şi faptului că opoziţia a compromis ireversibil ideea de liberalism şi creştin-democraţie. Ele nu mai sunt receptate de popor ca alternative credibile la social-democraţie, ci ca doctrine pernicioase, în conflict fundamental cu interesul naţional al momentului. (Biroul de presă al PSD)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.