Congresul Spiritualităţii Româneşti
     Mă bucur tare mult să fim astăzi aici, împreună. Am impresia că au trecut doar câteva zile de când ne-am întâlnit la Herculane. Am impresia că timpul a fost foarte scurt, deşi parcă n-am dormit nici o clipă. Mi se pare important să fim astăzi aici, într-un moment în care România devine un spaţiu euro-atlantic iar românii, peste tot în lume, exprimă această dimensiune de extensie spirituală şi de prezenţă intelectuală peste tot. Probabil că spiritualitatea românească se leagă de spiritualizarea frontierelor şi probabil, din acest punct de vedere, întâlnirile sunt mai puţin formale, de terapie de grup şi mai mult de viitor, pentru cei care într-un fel resimt nevoia unei legături alternative.
     Vorbind despre guvern vă spun că suntem extrem de doritori să realizăm împreună, nu doar seminarii şi cenacluri. Vrem să realizăm împreună şi semne materiale ale prezenţei noastre peste tot în lume, acolo unde ne aflăm. La Viena, am încercat o formulă, care după părerea mea este înţeleaptă. Am spus comunităţii româneşti de acolo care doreşte să-şi construiască o biserică, câţi bani veţi pune pentru această biserică, atât va pune şi guvernul. Şi în momentul de faţă biserica este terminată printr-un parteneriat care arată şi interesul comunităţii de acolo pentru o construcţie importantă de suflet, dar şi capacitatea guvernului de a sprijini astfel de proiecte.
     Aceasta este modalitatea pe care vrem să o utilizăm în realizarea proiectelor. Este important să sprijinim întâlniri, să sprijinim tipărituri, este important să gândim însă tot mai mult prin formule pragmatice care să asigure potecile pe care vom circula de la sufletul nostru de aici, la aşteptările noastre. Vreau să vă asigur că avem nevoie de imaginaţia proiectelor pe care le veţi putea aduce. Avem nevoie, în primul (urmare din pagina I) rând să înţelegem că România nu înseamnă doar cei ce trăiesc pe un anumit teritoriu. Românitatea, legăturile noastre ale tuturor celor care simţim româneşte în lume, înseamnă un patrimoniu, un tezaur al nostru, dar şi al celorlalţi. Vrem să fim respectaţi, dar în acelaşi timp şi să oferim. Vrem să punem la dispoziţie, dar în acelaşi timp avem dreptul să cerem. Voi merge mâine în Ungaria pentru a discuta despre felul în care ţările noastre, acum în interiorul aceleiaşi familii euro-atlantice, pot să privească spre viitor încurajând armonia etnică, încurajând buna vecinătate şi asigurând de respectul pe care ni-l datorăm, nu numai în baza trecutului, dar mai ales în faţa viitorului. S-au grăbit unii să mă critice pentru faptul că voi fi de Ziua Naţională a României la Budapesta. Nu cred că există o expresie mai frumoasă şi mai europeană de prezentare a interesului nostru naţional, decât într-o întâlnire cu comunitatea românească la Budapesta, printr-o prezenţă care sper că va fi la Ambasadă şi deci pe teritoriul României cu premierul Ungariei, cu ocazia acestei zile importante. Cred că trebuie să privim în urmă doar atunci când această privire ne poate ajuta să fim mai puternici în faţa viitorului. Astfel, riscăm să vină alţii de lângă noi şi să rămânem undeva într-o zonă periferică, într-o zonă uitată, pierduţi în reveriile noastre, dintr-o realitate virtuală. De aceea este important să privim în jurul nostru cu sufletul, cu sentimentul dar şi cu înţelepciunea timpurilor pe care le trăim. Cred că trebuie să marcăm relaţiile noastre cu alţii, pentru armonie pe viitor. Nu am crezut nici o clipă şi nici nu cred că instalarea sau aducerea unei statui ca simbol al unei divizări în trecut, al unor priviri extrem de crâncene care au marcat istoria românilor şi ungurilor, poate să ne folosească. Nu suntem împotriva monumentelor, dar aceste monumente trebuie să ne ajute în proiectele pe care le-am pornit, acelea de a ne înţelege mai bine, de a încuraja armonia etnică, relaţiile noastre cu ungurii de aici, relaţiile românilor din Ungaria cu populaţia majoritară de acolo. Vă spun aceste lucruri pentru că am înţeles un mesaj pe care eu însumi am încercat să-l transmit într-un anumit moment. Nu este vorba decât de a ne opune celor ce vor repere ale dezbinării, ci este de datoria noastră să înţelegem că trăim în România, în Europa, trăim într-o lume în care etnia nu mai reprezintă un factor de divizare, ci un factor de bogăţie şi de împlinire. Să tragem cu toţii concluzii de aici şi să înţelegem că România nu a trecut prin experienţele Iugoslaviei. Acest lucru se datorează şi înţelepciunii tuturor cetăţenilor României în special priviţi din punct de vedere al etniilor. Vă spun aceste lucruri într-un moment în care, iată, după eforturi destul de mari, România nu mai este o zonă tampon, nu mai este un coridor sanitar, nu mai este o ţară a nimănui, între zona de integrare vest-europeană şi Răsărit. România îşi găseşte într-un fel propria sa spiritualitate în cadrul valorilor spiritualităţii occidentale, care într-o anumită vreme a reprezentat baza culturii româneşti. Este firesc să căutăm şi să găsim din nou aceste izvoare pentru ceea ce va însemna în viitor, pentru Europa şi SUA şi pentru cultura lumii, spiritualitatea noastră.
     Vrem să vă asigurăm că vom încerca să sprijinim cum putem, unde putem şi cât putem proiectele despre care veţi discuta. Poate nu întotdeauna vom reuşi, dar vreau să vă garantez, să vă asigur, că aceste proiecte vor sta la sufletul nostru, aşa cum sunt multe altele pe care le dorim împlinite. Vreau să vă mulţumesc că aţi venit aici în inima ţării, pentru a vorbi şi pentru a întări spiritualitatea noastră comună, cândva între 21 noiembrie şi 1 decembrie, două sărbători importante în acest an, pentru români.
     Vreau să vă mulţumesc şi pentru răbdarea şi înţelegerea şi bucuriile pe care ni le oferiţi atunci când călătorim în jurul graniţelor României sau în alte ţări. Vă găsim acolo şi avem impresia că suntem acasă. Vreau să închei mulţumindu-i lui Adrian Păunescu, mulţumind celorlalţi lideri ai acestei iniţiative pe care, fără îndoială, o vrem cu toţii continuată. Vreau să mă bucur împreună cu dvs. că astăzi, aici, îi avem alături de noi pe ÎPS Andrei şi pe Mitropolitul Lucian, figurile emblematice ale unei toleranţe care se exprimă nu numai din punct de vedere tehnic ci şi religios. Marile proiecte nu se realizează prin separare, ci prin unitate, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna şi cu unitatea naţională a românilor. Vă mulţumesc!