Sentimentul de identitate naţională, senzaţie care apare tumultuos în preajma sărbătorii naţionale determină pe orice român să ceară în numele istoriei sale socoteală celor aflaţi în fruntea piramidei statale şi să îi transforme implacabil în martiri sau trădători. Drapelul naţional exilat până atunci în spaţiul instituţiilor devine, subit, stindardul arborat în numele statutului şi identităţii naţionale pentru a revendica dreptul tuturor cetăţenilor statului de se numi definitiv - români. Lupta pentru libera afirmare a sentimentului de identitate naţională, sursa conflictelor din secolul trecut şi singurele sale arme prin care el a fost dobândit, au orbitat exclusiv în jurul revendicărilor teritoriale şi normelor naţionaliste. Primul secol al noului mileniu vorbeşte de o identitate naţională care transcende apartenenţa strict teritorială şi nu mai reduce simbolul unui popor la însemne heraldice şi culorile drapelului său. În termenii "unităţii în diversitate", începutul de secol XXI pune temelia unui nou naţionalism care, pentru a putea fi revendicat de orice stat şi orice naţiune, trebuie cernut de orice deviaţii istoricianiste şi supus unor minime norme economice şi culturale. Înainte de arborarea glorioasă a unui drapel naţional, un stat trebuie să poată susţine la fel de vertical o economie şi o identitate culturală, oriunde în lume, nu doar în spaţiul autosuficient al graniţelor sale teritoriale, demostrând că biserica neamului călătoreşte, purtată în suflet, împreună cu cel aflat în afara graniţelor şi nu este un monument în care să îngenuncheze doar în preajma zilelor naţionale. Vizita premierului la Budapesta, privită prin perspectiva sentimentului identităţii arborat în numele naţionalismului de tip vechi, este o ofensă nemeritată de 1 decembrie şi menită să adâncească schisma dintre viziunea Puterii şi opinia publică. Schimbând lentilele prin care studiem prezenţa şefului de guvern la Budapesta, alături de alţi membri ai Cabinetului, vizita premierului în capitala Ungariei aduce în lumină câteva lucruri demne de a fi luate în seamă. În primul rând, premierul sărbătoreşte ziua naţională lucrând, pentru că prezenţa lui la Budapesta este impusă de discuţiile asupra Legii Statutului Maghiarilor, convorbiri la care au participat toate statele vecine Ungariei şi a căror finalitate va cântari mult în balanţa normelor de integrare europeană, dar şi în viaţa cotidiană a statelor prezente. Apoi, vizita premierului nu a constituit decât punctul final al turneului început de premier în Ardeal, la Cluj-Napoca, de 1 Decembrie, cu ocazia celei de-a 84-a aniversare a Unirii, când în 2002, hotarele românimii depăşesc hotarul crispat al apartenenţei strict teritoriale, înaintând pe solul Europei către casa comună a spiritului european. Şi, în cele din urmă, mesajul transmis de premier cu ocazia zilei naţionale nu este un discurs plat, citit din biroul Palatului Victoria, ci scânteia unei noi direcţii care impune un nou mod de gândire în politica internă care va cunoaşte schimbări de structură şi funcţionalitate, în condiţiile în care UDMR-ul se confruntă cu o criză internă, iar PRM-ul ar putea fi lăsat fără obiectul muncii sale: extremismul maghiar. Mai mult, în contextul în care cetăţenii români aflaţi aproape de graniţa cu Ungaria cumpără bilete la Loteria Maghiară, fac tranzacţii şi comerţ cu vecinii maghiari, se pare că economia devine singurul domeniu în care cele două naţiuni ar mai avea ceva de disputat, după distribuirea definitivă în carantina istoriei a revendicărilor de teritoriu. Culorile care se reaprind în numele prieteniei în 2002 nu mai sunt scânteile duelărilor cu drapeluri tricolore, arborate sau interzise la Cluj sau Budapesta, ci formează strălucirea sinceră sub un nou stindard, prin care bătălia din cărţile de istorie trece în zona pieţelor de desfacere şi a meritelor culturale, pentru care România ca să se impună nu are nevoie decât de încredere în prezentul şi viitorul său.