Cu câteva zile înainte de summitul de la Copenhaga unde se va parafa încheierea negocierilor de aderare cu cele zece state candidate, şansa este din nou de partea ţărilor din extrema estică. Extinderea din 2004, cu extensie până în 2007, prelungeşte graniţele UE până în Peninsula Balcanică unde ultimele state ataşate vor fi România, Bulgaria şi Turcia. În perspectiva primirii celor 7 în 2004, vor exista noi fonduri de preaderare de la Bruxelles care vor fi disputate de Bucureşti şi Sofia pentru că în privinţa Turciei există mari rezerve asupra integrării sale în 2007. Suma completă a fondurilor comunitare va aduce celor două guverne şapte miliarde de euro, o sumă impresionantă dacă ne gândim la media de ţară de până acum - 600 de milioane de euro. Ajutorul european pentru ţările aflate pe flancul estic al aderării, deşi vine pe fondul scandalurilor deturnărilor de fonduri, statuează hotărârea Comunităţii Europene de a lua sub aripa sa protectoare chiar şi pe cei care au călcat alături, dispunând după bunul plac de banii Europei.
     Pe termen lung, ţările estice, printre care şi România, aduc spaţiului european o piaţă imensă de desfacere pentru produsele cu marca UE şi o forţă de muncă ieftină şi foarte bine calificată. Capitalul european dirijat către Est se ridică anual la 70 de miliarde de euro, sumă care lămureşte definitiv asupra seriozităţii forurilor europene. Până la înăbuşirea ultimelor orgolii, cum ar fi cazul fermierilor polonezi care au reclamat condiţii avantajoase pentru subvenţiile agricole directe, ideea Europei Unite în jurul unei pieţe fortificate Euro câştigă tot mai mult teren. Plătind preţul aderării, de multe ori în numele ţărilor nou-integrate, UE doreşte reîntregirea spaţiului european sub auspiciile monedei unice europene şi câştigarea stabilităţii politice şi economice - noile directive pentru asigurarea securităţii şi evitarea posibilelor focare de conflict. Beneficiile economice pe termen scurt ale Uniunii sunt puse pe plan secund, în condiţiile în care acum totul se joacă pe miza securităţii şi stabilităţii globale. Cele 15 state membre actuale ale UE numără 370 de milioane de locuitori, iar noul val de integrare 2004-2007 va ridica numărul cetăţenilor Uniunii la 480 de milioane pentru care perspectivele asigurării securităţii merită orice sacrificii financiare.
     Momentul Praga a vorbit de securitate în termenii politico-militari, înregistrându-se o lărgire istorică către Est, pentru ca momentul Copenhaga să aducă în discuţie, cu ajutorul indicatorilor macroeconomici, normelor de integrare şi fondurilor comunitare, chestiunea asigurării protecţiei în zona Euro. Suprapunerea celor două spaţii: zona NATO şi zona Euro nu aduc cu sine interese divergente, pentru că eforturile care se fac, de-o parte şi de alta a Atlanticului, ţintesc spre ţel comun: securitatea Europei prin reintegrarea în spaţiul Occidentului a ţărilor estice şi deschiderea unui capitol inedit de discuţie cu Rusia, ajunsă foarte aproape de frontiera comună NATO/UE, odată cu integrarea României în structurile euro-atlantice. Cele 7 miliarde de euro ce vor fi primite în perspectivă de ţara noastră şi vecina de la sud de Dunăre atestează prioritatea UE pentru reconstrucţia economică în termenii reformei în aceste două ţări, dintre care România, ca şi în cazul NATO, va fi capul de pod al alianţei occidentale către Est. Şansa României este ca, până în 2007, să arate că merită această investiţie acordată pe încredere de către UE şi să redevină credibilă în ochii Europei şi ai lumii civilizate.