Din Est ne-au venit în vechime ştiinţa fabricării porţelanului, a hârtiei, ne-au venit scrisul şi mătasea. Tot din Est, mai apoi, ne-au venit năvălitorii cu cortegiul lor de distrugeri şi suferinţă. Din Est a venit pieirea Imperiului Roman (primul stat al Europei Unite) şi tot de-acolo au venit hoardele hunului Attila care stabilindu-se în Câmpia Panonică ne dau dureri de cap şi astăzi. Din acest imens creuzet, istoria ne-a dovedit-o, pot apărea şi lucruri foarte bune, dar şi foarte multe rele. Pentru România, unul dintre cele mai rele rele a venit din Est, deşi sămânţa lui încolţise în Vest. Cu sechelele lui luptăm din greu încă şi astăzi la 13 ani de când regimul comunist a căzut. La Est avem fraţi într-o republică ce nu a dorit decât un pod de flori peste Prut, lăsând deciziile mari la îndemâna Istoriei, scăpând în zorii deceniului 10 o ocazie care apoi s-a răzbunat. Dar avem şi fraţi obidiţi pentru care "lumina răsare de la BucureştI". Aceştia din urmă sunt cei care trăiesc pe teritoriul actual al Republicii Ucraina, în zona de sud a vechii Basarabii şi în Bucovina de Nord.
     Şi dacă în Istorie relaţiile noastre cu Estul au fost contradictorii, generatoare de probleme şi conflicte, situaţia prezentă nu este cu mult diferită. Sigur că în contextul invitării noastre la NATO problema unui conflict pe câmpul de luptă este aproape exclusă, sau oricum nu vom mai fi singuri. Rămân însă toate celelalte conflicte vechi, dar şi unele noi datorate chiar istoricului eveniment amintit: securizarea graniţelor care reclamă o înăsprire a condiţiilor de dobândire a cetăţeniei române, respectarea drepturilor minorităţilor româneşti din Ucraina, dar mai ales stabilirea graniţei de stat dintre România şi Ucraina. Concentrându-ne atenţia asupra relaţiilor politice şi economice cu Vestul Europei, o atitudine firească şi explicabilă, am neglijat relaţiile similare cu Estul. În primul rând am pierdut imensa piaţă pe care produsele remâneşti erau apreciate şi care ne aduceau venituri substanţiale. Sunt foarte multe intreprinderile româneşti care au pierit tocmai datorită acestui dezinteres. Oricât ar părea de paradoxal neglijarea relaţiilor economice cu Estul potenţează greutăţile pe care le avem la capitolul competitivitate în îndeplinirea criteriului economic de aderare la Uniunea Europeană.
     În zilele care au urmat anunţului de invitare a României la NATO a avut loc o nouă rundă de convorbiri, la nivel de experţi, între România şi Ucraina. Punctul cel mai fierbinte al discuţiilor - stabilirea graniţei de stat - a rămas încă în dispută tot din raţiuni economice. Este vorba de delimitarea zonei economice exclusive pe platoul continental al Mării Negre. Un platou care ascunde importante rezerve de ţiţei, dar şi mai valoroase zăcăminte de gaz metan solid. Nu vom intra în amănunte tehnice de exploatare a acestuia din urmă dar amintim că este vorba de unul dintre cele mai mari zăcăminte de pe planetă. Purtătorul de cuvânt al MAE român a anunţat că România nu va ceda şi nu va fi de acord ca o insulă de 17 kmp - Insula Şerpilor - să prevaleze în faţa unui litoral de 300 km. Diferendul va fi cel mai probabil adus în faţa Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Haga, mai ales că România şi-a propus încheierea discuţiilor pe temă până în luna iunie a anului viitor. Că trebuie să acordăm o atenţie sporită Estului ne-a arătat şi preşedintele SUA - George W. Bush cu prilejul scurtei vizite de la Bucureşti. Mingea este acum în terenul nostru.