Sediu pentru Organizaţiile revoluţionarilor din Alba Iulia
Mulţumim prefectului de Alba
Asociaţiile de revoluţionari din Alba Iulia îşi exprimă întreaga gratitudine pentru faptul că Prefectura Alba a decis să-şi asume responsabilitatea - dată fiind indiferenţa instituţiilor abilitate - şi să acorde un spaţiu din fondul propriu pentru sediul celor două organizaţii de revoluţionari.
Suntem obligaţi să ne reamintim că domnul Ioan Rus a dovedit în ambele legislaturi când a fost numit prefect că respectă cu adevărat Revoluţia Română şi pe cei care o reprezintă în judeţul Alba. Timp de 13 ani revoluţionarii din Alba Iulia - cărora li se datorează în primul rând titlul de "Oraş - Martir" obţinut de municipiu - au bătut zadarnic la uşi pentru a li se acorda un sediu unde să-şi desfăşoare activitatea. Nu putem decât să acordăm noi înşine cea mai înaltă consideraţie preşedintelui PSD Alba, care preţuieşte faptul că partidul domniei sale îşi are sorgintea în evenimentele din Decembrie 1989. Domnia sa a fost şi singurul prefect care a luat măsuri eficiente pentru aplicarea, atât cât s-a putut, a Legii 42/1990 prin care se acordă unele drepturi revoluţionarilor.
Formarea Blocului Naţional al Revoluţionarilor, prin desfiinţarea uniunilor existente a creat, după cum a apreciat preşedintele Ion Iliescu, un partener de dialog convingător cu Guvernul României. Ne face plăcere să constatăm că reprezentantul guvernului în judeţul Alba, ne referim la prefectul Ioan Rus, dovedeşte aceeaşi omenie şi înţelepciune cu care ne-a obişnuit dintotdeauna. Îi dorim cu prilejul sărbătoririi Crăciunului multă sănătate, putere de muncă şi fericire.
Mihai BABIŢCHI - preşdinte
Horea BĂRDAŞ - preşedinte
Cine a pus cârciuma-n drum...?!
Marţi, 17 decembrie, în jurul orei 18.00, pe DN 1, în zona Aiud, s-a produs un accident rutier din cauze mai puţin obişnuite. Pentru a evita o femeie care trecea la întâmplare drumul naţional, Cristian P. (35 ani, din Alba Iulia) a făcut o manevră bruscă, scăpând de sub control Volkswagen-ul Passat pe care-l conducea şi intrând cu el în gardul unei locuinţe. În urma impactului a fost rănită uşor pasagera din VW Passat, Simona P. (de 37 de ani, din Alba Iulia). Poliţiştii din Aiud, sosiţi la faţa locului, au constatat că femeia din cauza căreia s-a produs acest accident, Maria Ş. (de 67 ani, din Aiud) se afla într-o evidentă stare de ebrietate. Femeii şi şoferului le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate de poliţia rutieră Aiud.
(N.T.)