Se aşterne iarna peste ţară - hlamida albă care astupă cicatricile pământului, care mută bucuria în cuvânt şi în suflet. Se aud clinchete de clopoţei, brazii coboară din munţi în casele noastre, ne pâlpâie bucuriile în inimi şi ne face mai înţelegători, mai buni, mai toleranţi şi mai puternici în lupta cu vitregiile vieţii, cu necazurile şi supărările. Cineva spunea că în astfel de momente chiar şi nefericirea e mai suportabilă, chiar mai frumoasă. Românul cât de greu ar duce-o, cât de neînsemnat s-ar considera vis-a-vis de cei mari şi puternici, de cei avuţi şi cărora li se va mai da, vorba ecleziastului, se simte Om, se simte creatura lui Dumnezeu. Un brad adus din tăria munţilor, cu lacrimi de ger în cetina lui verde face să pogoare în casa românului pacea, liniştea, consensualitatea, îi întăreşte sufletul cu puterea răbdării, a speranţei şi iubirii pentru Pruncul Sfânt, născut în ieslea din Grota Betleemului. Pojghiţa de inocenţă şi puritate, de naivitate specifică copilăriei ne despresoară vârsta de anii grei ai existenţei prin care am trecut şi devenim copii miraţi, plini de candoare, de bucuria nestăvilită că vom primi colindători care să aducă în casele noastre datina şi mesajul ancenstral al obiceiurilor perpetuate prin veacuri de un popor legat osmotic de pământ, de cosmos, de crezul sfânt într-unul dintre cele mai mari miracole ale lumii, zămislirea pe un pat de paie, sub ochii duioşi ai Fecioarei Maria a celui chemat să salveze lumea din bezna păcatului şi să ne dea o dimensiune divină.
     Acest nou Crăciun va găsi ca de fiecare dată case de oameni săraci, cu geamuri îngheţate, cu o cină încropită pe masă. De data asta nu are nici un rost să ne exhibăm durerile, neliniştele, angoasele, traiul sărac, solitudinea. Ştim că unii o duc prost şi mai ştim că şi politicienilor nu le pasă de viaţa neviaţă a acestor calici, că pensiile sunt mici şi nici acelea nu vin la vreme întotdeauna, că maladii viclene le sapă insiduos la rădăcina vieţii, că lacrimile se şterg cu dosul palmelor crăpate de muncă... Moş Crăciun care semnifică una din marile minuni ale lumii le şterge prin gestul său în duioşie şi le aduce în schimb marea scânteiere a bucuriei, ce le va încălzi inimile împovărate de greutăţi.
     Moş Crăciun e un oaspete aşteptat cu inima deschisă nu numai de copii, ci şi de oameni mari, mai ales de cei singuri, căci nici o boală nu-i mai grea pe această lume ca singurătatea. Nici chiar moartea. A trăi singur înseamnă a fi cu sufletul în neant, a fi o adaptare la ceea ce nu va mai fi, o reculegere tristă a vieţii închinate binelui. De aceea, oameni cu dare de mână, societăţi şi asociaţii de binefacere căutaţi în aceste zile pe cei singuri, pe cei nevoiaşi şi neputincioşi, fie tineri sau în vârstă. Ei se vor bucura şi cerul se va aprinde pentru ei de tot mai multe făclii. Astăzi mai mult ca oricând contează individul, pentru că importantă este comunitatea. Spiritul acelui popor este liber pentru că mai întâi este spirit comunitar. Ce mult înseamnă ca cineva să te întrebe dacă te simţi bine şi dacă te mai poţi bucura de zilele pe care le mai ai de trăit. Semnificaţia Crăciunului este de a împărţi timpul tău cu ceilalţi, să facem ca cel singur să se simtă în atenţia tuturor. Asta îţi oferă importanţă, speranţă, forţă, încredere. Iată de ce o naţie care pune preţ pe individ este şi va rămâne pururi tânără. Când vom înţelege şi noi urmaşii Mioriţei că punem preţ la fel pe toţi locatarii acestei ţări, va fi semnul că cea mai mare lucrare s-a făcut.
     Veniţi oameni buni, oameni cu harul generozităţii, să împărtăşim reciproc bucuriile acestei sărbători, a acestui timp preţios pe care îl merităm cu toţii cu prisosinţă!