Prima pagină Ediția din: 22.1.2003
Știri
75 de cadre ale IPJ Alba sancţionate pentru abateri
     În 2002, pe linia stării şi practicii disciplinare s-a acţionat pentru reducerea numărului abaterilor disciplinare şi crearea unui climat corespunzător de muncă la nivelul tuturor subunităţilor. Majoritatea cadrelor inspectoratului şi-au făcut datoria în plan profesional şi disciplinar, însă au fost şi excepţii când unele cadre nu au înţeles să se alinieze eforturilor depuse pentru obţinerea unor rezultate pozitive, comiţând abateri, un număr de 75 cadre fiind sancţionate. În cursul anului 2002, pentru rezultate pozitive obţinute în activitate au fost recompensate un număr de 1.800 cadre. (N.T.)
Greco-catolicii din Mihalţ îşi vor primi înapoi casa parohială
     Astăzi, la sediul Prefecturii Alba înalţii prelaţi ai celor două importante biserici din judeţ ortodoxă şi greco-catolică, IPS Andrei, respectiv IPS Lucian vor semna protocolul de predare a casei parohiale din Mihalţ către Biserica Unită cu Roma. Acest eveniment, care se va desfăşura în prezenţa prefectului Ioan Rus, se doreşte a fi un prim pas decisiv pe calea reconcilierii a celor două culte ce, de-a lungul timpului, au avut numeroase conflicte la nivelul judeţului Alba, unele dintre ele degenerând chiar în acte de violenţă.(R.J.)
Pompierii au salvat bunuri de 47 miliarde de lei
     Datorită intervenţiilor operative, profesionalismului şi dăruirii dovedite pe timpul intervenţiilor de pompieri, în cursul anului trecut, au fost salvate 5 (10/2001) persoane, 85 de animale şi bunuri materiale în valoare de peste 47 (39/2001) miliarde lei. Neglijenţa şi nepăsarea în respectarea măsurilor de protecţie individuală şi de prevenire şi stingere a incendiilor au dus înregistrarea a 12 victime (13/2001): 8 decedaţi şi 4 răniţi (6 decedaţi şi 7 răniţi în 2001) şi pagube materiale de aproximativ 7,2 miliarde lei (3,3 - 2001). (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Mai bine mai târziu decât niciodată
Bantustanele din centrul municipiului Alba Iulia vor fi demolate
     Primăria municipiului Alba Iulia a decis începerea aplicării Planului Urbanistic Zonal "Centru Civic" Alba Iulia, aprobat încă din anul 2000 de către CL Alba Iulia. Conform acestuia în zona de vis-a-vis de Casa de cultură a studenţilor din municipiul reşedinţă de judeţ urmează să fie construite clădiri pentru birouri, spaţii comerciale şi parcaje. Pentru eliberarea tereneului necesar, este necesară demolarea unor construcţii provizorii cu destinaţia spaţii comerciale aflate pe strada Ardealului şi care au fost construite de SC Flips SRL în anul 1991. Terenul este proprietatea Statului Român, iar SC Flips nu a solicitat niciodată proprietatea asupra acestui teren. În contractele de închiriere a acestor spaţii, încheiate de Flips cu comercianţii există o clauză care prevede ca aceştia să fie anunţaţi în momentul în care se decide demolarea lor. Astfel CL Alba Iulia în şedinţa de ieri când a decis demolarea a stabilit şi o perioadă de aducere la îndeplinire a hotărârii de 60 de zile de la comunicarea ei. În sfârşit vom scăpa de inesteticele construcţii, care au făcut de mai multe ori obiectul unor discuţii la nivelul administraţiei, dar şi pornind de la cetăţenii nemulţumiţi de aspectul zonei.
Anca DINICĂ

"O zi fierbinte în ianuarie"
Spectacol cultural - artistic dedicat Unirii Principatelor Române
     Vineri, 24 ianuarie 2003 se vor împlini 144 ani de la Unirea Principatelor Române, realizată în 1859. Pentru a omagia această dată istorică a României, autorităţile judeţene şi municipale au pregătit pentru această zi, un interesant spectacol cultural-artistic intitulat "O zi fierbinte în ianuarie". Acesta se va desfăşura la statuia lui Mihai Viteazul din municipiu de la ora 14.00 şi va cuprinde: cuvântul primarului Mircea Hava, cuvântul prefectului Ioan Rus, cuvântul unui istoric, Hora Unirii - acompaniată de fanfară, recitaluri Doru Gheaja, "Codru de România", Ionuţ Fulea, Grupului folk de la Palatul Copiilor, Vali Şerban, Ansamblul folcloric "Doina Aiudului". De asemenea, la Cercul Militar va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură "Ion Şarlea şi Iepure Dumitru", iar la Sala Unirii o expoziţie de carte intitulată "Actul Unirii de la 24 ianuarie 1859 refelectat în publicistică".
     Având în vedere importanţa evenimentului, prefectul Ioan Rus adresează rugămintea cetăţenilor municipiului Alba Iulia de a fi prezenţi în număr cât mai mare la aceste manifestări.
Răzvan JURCĂ

În scandalul parcărilor din Alba Iulia
Tribunalul Alba desfiinţează hotărârile Consiliului Local
     Tribunalul Alba a admis marţi, 21 ianuarie, acţiunea în contencios administrativ iniţiată de cetăţenii ec. Nicolae Popa şi av. Viorel Jidveianu şi a dispus suspendarea celor două hotărâri ale Consiliului Local Alba Iulia: HCL nr. 10/2001 şi HCL nr. 253/2002 privind parcările pe străzile şi bulevardele municipiului. Cele două hotărâri ale Consiliului Local se menţin numai pentru parcările amenajate din faţa Primăriei şi de pe strada Decebal în zona sediului "Electrica". (T.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.