Prima pagină Ediția din: 9.4.2003
Știri
Din cauza frigului
Circa 300 hectare de culturi agricole - distruse
      Temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă a anului au dus la compromiterea unor suprafeţe agricole. În judeţul Alba au fost afectate de frig, dar şi pentru că nu s-a respectat perioada optimă de însămânţare, 115 ha de orzoaică şi 164 ha de orz. Aceste culturi nu mai pot fi salvate, fiind necesară re­în­să­mân­ţa­rea. Pagubele nu au fost încă estimate, iar meteorologii anunţă că până duminică, în judeţul Alba, va persista fenomenul de îngheţ la sol, pe fondul unor temperaturi minime nocturne de minus 6 grade Celsius.(F.R.)
Premierul Năstase în vizită la Berlin
      Prim-ministrul Adrian Năstase a efectuat marţi, 8 aprilie, o vizită la Berlin, la invitaţia cancelarului federal Gerhard Schroeder, prilej cu care au fost evaluate aspectele procesului de aderare a României la UE, dar şi unele chestiuni legate de evoluţia procesului de aderare la NATO, ţara noastră beneficiind de sprijinul declarat al Germaniei. Şeful executivului român a pre­zen­tat cancelarului federal pro­pu­ne­rile ţării noastre privind a­si­gu­ra­rea unei contribuţii substanţiale la consolidarea politicilor comune ale UE, în special în domeniul politicii externe şi de securitate, cât şi în sectorul justiţiei şi afacerilor interne. (T.I.)
Spor natural negativ
      În primele două luni ale acestui an, în judeţul nostru s-au înregistrat 559 născuţi vii şi 799 decedaţi, din care 9 sub 1 an, rezultând un spor natural negativ de 240 de persoane. În aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea populaţiei din cauze naturale a fost de 298 de persoane. De la începutul acestui an şi până la finele lunii februarie s-au mai înregistrat 177 de căsătorii şi 97 de divorţuri. (H.D.M.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Aberaţiile fiscale ale guvernului revoltă întreaga populaţie
Scandalul taxei Radio-TV
Anomaliile legislative se sparg în capul celor de la SC Electrica SA
      Hotărârea nr. 186/2003 a Guvernului României, care reglementează încasarea taxei pentru serviciul public de televiziune şi radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial nr. 133, apărut vineri, 28 februarie a.c., a declanşat un adevărat scandal şi în judeţul Alba. Nemulţumirile oamenilor nu au încetat să apară după ce au primit facturile la energia electrică, la care au fost adăugate şi noile taxe radio şi TV. Indiferent că au sau nu aceste aparate, cetăţenii trebuie să plătească. În caz de refuz, ei riscă să rămână fără curent electric deoarece nu li se încasează doar contravaloarea energiei facturate. În plus, cei care nu plătesc se aleg şi cu penalităţi sau, mai rău, sunt ameninţaţi cu executarea silită.
     La nivelul judeţului Alba, mari nemulţumiri a generat aplicarea legii la IMM-uri. Deşi hotărârea prevede o taxă pentru fiecare aparat de radio sau TV la microîntreprinderi ( cu cifra de afaceri sub 100.000 Euro ) de 250.000 de lei, în judeţ toate persoanele juridice au fost facturate pe două luni cu...1,6 milioane de lei. De ce ? Foarte simplu: ele au fost incluse în categoria "toate celelalte persoane juridice plătitoare", unde taxa stabilită este într-adevăr de 400.000 de lei pe lună. Prin urmare, pur şi simplu se bagă mâna în buzunarul firmelor, iar patronii şi administratorii care-şi plătesc la zi fiecare impozit şi taxă din cele 95 percepute în ţara noastră se simt jecmăniţi. Ce să mai vorbim de cei care au firmă cu personalitate juridică şi vând în piaţă pe o tarabă câteva mărunţişuri din care să ducă o viaţă cât de cât decentă.
     În replică, purtătorul de cuvânt al SC Electrica SA Alba, ing. Mihaela Buda, care a recunoscut că nemulţumirile sunt numeroase, a declarat că societatea pe care o reprezintă nu face altceva decât să încaseze taxa de televiziune şi radiodifuziune pe baza unui contract de mandat cu cele două societăţi de radio şi televiziune. În ceea ce priveşte gruparea agenţilor economici în două categorii după cifra de afaceri, dânsa a precizat că "noi avem lista cu persoane juridice, nu şi cifra lor de afaceri". Aşa se face că în loc de 250.000 de lei, toate firmele au fost obligate la plata a 400.000 de lei pentru fiecare aparat radio sau TV. D-ra Buda a mai declarat pentru ziarul "UNIREA" că agenţii economici trebuie să completeze o fişă de consultare pentru persoane juridice, însoţită de documentele doveditoare ale cifrei de afaceri, care vor fi înaintate la cele două societăţi publice de radio şi televiziune şi care vor verifica autenticitatea lor. În cazul în care se vor semnala diferenţe între sumele încasate şi realitate, cele două societăţi vor restitui sumele încasate în plus. Până atunci însă, la plată oameni buni, dacă nu cumva guvernul se va gândi să modifice legea, după modelul alocaţiilor pentru nou născuţi!
Florin ROMAN

În ciuda piedicilor pediste
PSD tot mai aproape de Internaţionala Socialistă
      Preşedintele Internaţionalei Socialiste, Antonio Guterres, s-a aflat pentru câteva zile în România unde principalii săi interlocutori au fost preşedintele PSD, Adrian Năstase, şi preşedintele României Ion Iliescu. Dincolo de discuţiile legate de integrarea deplină a PSD în Internaţionala Socialistă, care va fi parafată în curând la Congresul IS de la Rio, este de remarcat conferinţa pe care Antonio Guterres a ţinut-o în aula Universităţii Politehnice Bucureşti în care se accentua necesitatea ca Europa Unită să joace un rol important în guvernarea globală a lumii. Deci IS optează pentru o lume multipolară.
     Candidatura PSD a fost acceptată de Consiliul Internaţionalei Socialiste care a avut loc recent la Roma, în ciuda piedicilor pe care Traian Băsescu, preşedintele PD, le-a pus. Pentru că lupta dintre cele două partide socialiste este aprigă, preşedintele IS a evitat să se pronunţe asupra unei eventuale unificări, declarând totuşi că un dialog între cele două partide este de preferat. "Nu avem de gând să spunem că trebuie să fuzioneze, dar suntem în favoarea încurajării unui dialog între PSD şi PD, bazat pe idei, proiecte, cu respectarea autonomiei fiecărui partid social-democrat şi a orientării sale, care poate să fie în orice direcţie doreşte."
     Preşedintele PD, Traian Băsescu, a declarat că nu va înceta să informeze IS cu tot ce se petrece în PSD, cu presiunile pe care PSD le face asupra membrilor PD. El a declarat că o eventuală unificare a PSD şi PD se va face doar cu acceptul ambelor formaţiuni, salutând astfel poziţia rezervată a preşedintelui IS în această problemă. El a mai adăugat că faptul că întâlnirea lui cu Antonio Guterres a avut loc spre sfârşitul vizitei se explică prin aceea că vizita acestuia în România este urmare a unei invitaţii lansate de PSD. Orice speculaţie că PSD ar avea acum întâietate faţă de PD în relaţia cu Internaţionala Socialistă este din această cauză nesusţinută de fapte.
Anca DINICĂ

Trei argaţi au spart un bar din Şilea-Fărău
      Postul de Poliţie Fărău a fost sesizat de administratorul unui bar din satul Şilea despre faptul că, în noaptea de 5/6 aprilie a.c., persoane necunoscute i-au spart localul de alimentaţie publică de unde au furat bunuri şi bani, prejudiciul fiind estimat la circa 3 milioane de lei. În urma investigaţiilor efectuate de poliţie au fost identificaţi autorii furtului prin spargere: Leonard Popa (de 17 ani, din Adămuş-Mureş, argat la oi în Şilea), Vasile Anca (de 17 ani, din Cuci - Mureş, văcar în Şilea) şi Jozef Gilin (de 14 ani, din Şilea-Fărău). Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii păgubite. Celor trei le-au fost întocmite dosare penale pentru furt calificat. (N.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.