Curier județean
Rugăciunea de azi
    Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la Fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară dracii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu, și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață purtătoare Crucea Dom­nu­lui, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a Răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmașul. O! Preacinstită și de viață purtătoare Crucea Domnului, ajută-mi, cu Sfânta Doamnă, Fe­cioa­ră, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți Sfinții în veci. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mare Muceniță Eufimia; Sf. Olga împărăteasa Rusiei; Sf. Marcian
Catolic: Sf. Benedict
Greco-catolic: Sf. atotlăudata marea mc Eufemia, hotarul Părinților de la Calcedon
Meteo
     *ASTĂZI: În cursul dimineții cerul va fi acoperit și va ploua pe arii largi, iar temperatura nu va depăși +12 grade C. Nici către amiază nu ne vom bucura de căldură, înregistrându-se doar +22, +23 grade C. Către seară vântul va prezenta intensificări majore, luând aspect de furtună însoțită de ploi torențiale semnalându-se și des­căr­cări electrice. La deal și la munte cantitățile de apă vor fi însemnate.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Bicicliștii din Alba în zodie neagră
      După ce marți, 8 iulie, un biciclist din Ocna Mureș a fost aproape de a-și rupe gâtul într-un stupid accident rutier, seria neagră a accidentelor care au avut ca protagoniști bicicliștii a continuat și miercuri, 9 iulie, ne informează Serviciul Poliției Rutiere Alba. Circulând pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, biciclistul Paul Diodiu (29 de ani, din Alba Iulia) s-a izbit de portiera unui Daewoo Matiz oprit pe partea dreaptă a direcției de mers, portieră pe care șoferița Constanța Lupșan a deschis-o fără să se asigure dacă mai venea ceva din spate. Șocul izbiturii l-a trântit pe biciclist pe carosabil, acesta fracturându-și câteva degete la mâna dreaptă. În aceeași zi, la Aiud, un elev de 11 ani a fost acroșat de un Opel Record în timp ce traversa strada, pe bicicletă, fără să se asigure. Lorand S. s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și câteva escoriații, fără a necesita internarea. (N.T)
Spectacol caritabil aniversar: "Distracție pentru toți"
      Președintele Asociației Handicapaților Fizic "Speranța" din Cugir, dl. George Vințan ne-a informat că duminică, 20 iulie, ora 20.00, pe stadionul din orașul de la poalele Drăganei se va desfășura un mega-concert ca­ri­ta­bil aniversar, sub genericul "Distracție pentru toți". "Acest concert caritabil se desfășoară în contextul «Anului european al persoanei cu handicap», prețul de intrare este de numai 20.000 de lei iar sumele colectate sunt destinate amenajării unui centru medical de recuperare fizică. Primăria Cugir ne-a pus la dispoziție un spațiu situat în piața de sus a orașului iar aparatura medicală o vom primi sub formă de donație, din Franța" ne-a precizat președintele asociației, George Vințan. În spectacolul destinat tuturor cetățenilor vor evolua Radu Ile, Luminița Pușcaș, Simi Deac, Călin Crișan, Ioan Marcu. Acces gratuit pe stadion vor avea membrii Asociației Handicapaților Fizic "Speranța" din Cugir, Asociației "Trebuie" din Sebeș și Asociației Han­di­ca­pa­ți­lor Neuro-Psihici "Speranța" Alba Iulia, pe baza legitimației vizată la zi.
     La Alba Iulia, spectacolul poate fi văzut în 17 iulie, ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenților, iar la Sebeș în 18 iulie, începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură din oraș.
     Parteneri: Discoteca Wake-Up Cugir prin Dan Fulga, Luminița Pușcaș, Primăria Alba Iulia, Primăria Sebeș, Primăria Cugir, PD Alba, PUR Cugir, radio vest Cugir, Altip Alba și ziarul Unirea.
Nicoleta TOMUȚA

Noua politică regională- un mijloc eficient de a deveni cât mai competitivi
      În ziua de 8 iulie 2003 a avut loc la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene (CE), conferința cu tema "Coeziunea și Constituția Europeană - Rolul și responsabilitățile re­gi­u­ni­lor". Organizată de către Direcția Generală Re­gi­o­na­lă Politică a Comisiei Europene, conferința s-a bucurat de participarea reprezentanților politici și a experților din peste 130 de regiuni ale statelor membre UE și ale celor din Europa Centrală și de Sud-Est. Județul Alba a fost reprezentat de dl. Eugen Popa, președintele CJ Alba, membru în Biroul ARE.
     Prima parte a conferinței a fost dedicată dezbaterilor pe tema "Politica de Coeziune: Solidaritate și Responsabilitate". În prezentarea făcută la inaugurarea acestei sesiuni, dl. Michel Barnier, membru al Comisiei Europene, comisar pentru Integrarea Regională și Reformă Instituțională a relevat faptul că de mai bine de un an a fost declanșată o adevărată dezbatere având ca subiect politica regională. Dezbaterile pe această temă au scos în evidență faptul că elementul de bază al politicii regionale rămâne în continuare coeziunea economică, socială și teritorială. Politica de coeziune este cea mai importantă și, totodată, dificilă parte a politicii noastre regionale, a accentuat dl. Michel Barnier. "Trebuie să se înțeleagă că noua politică regională nu mai este una de subvenționare a regiunilor, ci o politică de acompaniament care să sprijine efectiv fiecare regiune pentru a deveni competitivă. Este o chestiune radicală care devine dificil de explicat și aplicat într-o Uniune Europeană cu 25 și apoi cu 27 de membri".
     Partea a doua a conferinței s-a axat pe tema "Regiunile în Noua Uniune Europeană", așa cum este ea prefigurată în proiectul tratatului constituțional. În deschiderea acestei secțiuni, dl. Jean-Luc Dehaene, vicepreședintele Convenției Europene a ținut să arate că mandatul Convenției de a contura un proiect de tratat în ciuda limitelor stabilite a constituit un veritabil succes. "Convenția a reunit forțe politice și diplomatice din UE, ceea ce reprezintă un important pas care a condus la realizarea unui document care, departe de a fi ideal, este totuși un act care prefigurează viitorul Uniunii Europene".
Florin ROMAN

La Aiud
"Speranța" i-a lăsat pe oameni fără medicamente
      Prezent la ședința extraordinară a CJ Alba, directorul CAS Alba, Gheorghe Ștef, a prezentat unul din motivele care au generat situația de la Aiud în ceea ce privește aglomerarea la obținerea medicamentelor gra­tu­i­te și compensate. El a declarat că una din farmaciile aflate în relație contractuală cu CAS Alba, numită "Speranța", și-a închis porțile, iar cele trei farmaciste au plecat în... concediu. (F.R.)
dispărutPersoana din imagine a dispărut de acasă în data de 5 iulie 2003. La data dispariției era îmbrăcat într-o că­ma­șă de culoare albă și pantaloni maron des­chis. Semnalmente: 1,65 m, 65 kg, păr cărunt, ochi căprui. Cine poate da relații, este rugat să sune la telefoanele: 0723/243119, 0258/822841.

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.